Elena trăia în Karpenisi și se căsătorise cu un bărbat foarte dur. Acesta o lovea pentru cel mai mic lucru, așa cum copiii lovesc mingea pe teren. Chinurile vieții au silit-o să slujească în Mănăstirea Maicii Domnului Prusiotissa, în fiecare Post al Adormirii Maicii Domnului.
„Într-un timp, povestește ea însăși, lucram ca și femeie de servici la un ginecolog, care era foarte bun platnic, dar și foarte dur, precum soțul meu. Într-o zi am luat coșul de gunoi ca să merg să-l golesc și deodată am auzit un scâncet. Ajungând la locul unde trebuia să golesc coșul, am deschis capacul și am văzut un prunc plin de sânge. „Maica Domnului, ce să fac?”. Să mă întorc la medic nu se poate, căci el l-a aruncat. Dacă însă îl iau acasă, soțul meu mă va junghia ca pe un miel de Paști”.
L-am luat totuși, l-am sărutat, l-am șters de sânge și l-am strâns la piept, căci era o iarnă foarte geroasă. Când am ajuns acasă, nu era nimeni. „Dumnezeu este cu mine” am spus în sinea mea. Și după ce l-am spălat, l-am înfășurat într-o cămașă de-a mea mai veche. Apoi l-am însemnat cu semnul Crucii, rugându-mă astfel: „Maica Domnului, Prusiotissa, te rog, ajută-l ca să nu plângă!”. Și minunea s-a săvârșit. Pruncul timp de doi ani nu a plâns!!! Îl hrăneam în ascuns și-l culcam sub patul nostru. Când venea soțul meu, inima îmi bătea cu putere.
Timpul a trecut și copilul a început să meargă de-a bușilea. Astfel, într-o zi la amiază, în timp ce mâncam, pruncul a ieșit la iveală și a venit sub masa unde mâncam. De îndată ce l-a văzut bărbatul meu, ochii i-au lucit ca cei ai unui leu. „Ce este acesta?” m-a întrebat. Atunci mi-am făcut cruce și i-am spus taina. El s-a emoționat când a auzit și l-a primit ca pe copilul său. Acest copil acum s-a căsătorit și lucrează în Karpenisi. El este singurul care îmi aduce un pahar de apă, pe când copiii mei nu-mi aduc nimic”.
Sursa: marturieathonita.ro
Părinte, o oarecare femeie de patruzeci de ani, care are copii mari, este însărcinată în luna a treia. Bărbatul ei o ameninţă că va divorţa dacă nu face avort.
– Dacă va face avort, vor plăti ceilalţi copii cu boli şi accidente. Astăzi părinţii îşi omoară copiii prin avorturi şi nu au binecuvântarea lui Dumnezeu. Mai demult dacă se năştea un copil bolnav, îl botezau, iar dacă murea, pleca îngeraş. Dar părinţii aceluia rămâneau cu alți copii sănătoşi şi astfel aveau binecuvântarea lui Dumnezeu. Astăzi, însă, părinţii îşi omoară copiii sănătoşi cu avorturile şi tin în viată pe cei bolnăvicioşi. Apoi aleargă în Anglia şi America să-i vindece. Iar aceşti copii, dacă vor trăi, vor face familie şi poate să dea naştere la alti copii bolnavi. În timp ce, dacă ar fi făcut şi alți copii, nu ar fi alergat atât de mult pentru unul, pentru cel bolnav, şi nu s-ar fi mâhnit atât de mult dacă ar fi murit, căci ar fi plecat îngeraş de aici.
– Părinte, am citit undeva că în fiecare an, în întreaga lume, se fac cinci milioane de avorturi şi două sute de mii de femei mor din cauza întreruperilor de sarcină pe care le fac.
– Îi omoară pe copii, pentru că, aşa cum spun ei, dacă se va înmulţi lumea, oamenii nu se vor putea întreţine şi nu vor avea ce să mănânce. Există atâtea suprafeţe necultivate, atâtea păduri, care, în puțină vreme, cu mijloacele care există astăzi, ar putea să le facă, de pildă, plantaţii de măsline, şi să le dea celor ce nu au proprietăţi. Ei spun că nu taie copaci, deoarece nu va mai exista apoi oxigen, însă măslinii tot copaci sunt. În America ard grâul, iar în Grecia aruncă fructele etc., în gropi de gunoi, în timp ce în Africa oamenii mor de foame. Atunci când în Etiopia mureau oamenii de foame pentru că era mare secetă, i-am spus unui oarecare cunoscut, care era armator şi juta în astfel de cazuri, să meargă la o astfel de groapă de gunoi, să-i roage să-l lase să încarce un vapor de fructe şi să-l ducă acolo în dar. Însă cu nici un chip nu i-au dat voie.
Câte mii de embrioni mor în fiecare zi! Avortul este un păcat înfricoşător. Este o ucidere, şi încă una mare, căci copiii mor nebotezați. Părinţii trebuie să înţeleagă că viața începe în clipa zămislirii. Într-o noapte, Dumnezeu a îngăduit să văd o înfricoşătoare vedenie, care mi-a arătat care este soarta acestor copii. Era în noaptea spre Marţea Luminată. Aprinsesem două lumânări în două tinichele, aşa cum obişnuiesc să fac chiar şi atunci când dorm, pentru cei ce suferă sufleteşte şi trupeşte, vii şi morţi. La ora douăsprezece, în miezul nopţii, în timp ce rosteam Rugăciunea lui Iisus, văd un ogor mare, înconjurat cu un gard de zid, semănat cu grâu care abia începuse să crească. Eu stăteam în afara ogorului şi aprindeam lumânări pentru cei morţi, pe care le lipeam de zidul împrejmuitor. În partea stângă era un teren viran, plin de stânci şi văgăuni, care se mişcau mereu din pricina unui vuiet puternic alcătuit din mii de ţipete sfâşietoare, care-ţi rupeau inima. Chiar şi cel mai împietrit om s-ar fi umilit, dacă le-ar fi auzit. În timp ce sufeream din pricina acelor ţipete sfâşietoare şi mă întrebam de unde provin şi ce înseamnă toate acestea pe care le vedeam, am auzit o voce spunându-mi: „Ogorul cu grâu, care încă nu a dat în spic, este cimitirul cu sufletele morţilor care vor învia. Iar în locul care se cutremură de ţipetele sfâşietoare, se află sufletele copiilor care au fost omorâţi prin avorturi”. După această vedenie mi-a fost cu neputinţă să-mi revin multă vreme, din pricina marii dureri ce am simţit-o pentru sufletele acelor copii. Nu am putut nici măcar să mă odihnesc după aceea, cu toate că eram istovit de oboseală.
– Părinte, se poate face ceva pentru a se abroga legea cu privire la avorturi?
– Se poate, dar trebuie să se mişte puţin guvernul. Biserica etc., astfel încât lumea să fie informată despre consecinţele ce le va avea subnatalitatea. Preoţii să explice lumii că legea pentru avorturi este împotriva poruncilor evanghelice. La fel şi medicii să vorbească despre pericolele prin care trece femeia care face avort. Vezi, europenii au avut nobleţea şi au lăsat-o moştenire copiilor lor, noi am avut frica de Dumnezeu, dar am pierdut-o şi nu am lăsat-o moştenire generaţiei următoare, de aceea acum legiferăm avorturile…
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 79-82)