O, omule! Adu-ţi aminte la rugăciune că stai înaintea lui Dumnezeu, că discuţi cu Dumnezeu, că-I vorbeşti lui Dumnezeu: „Doamne, miluieşte-mă! Doamne, dăruieşte-mi! Doamne, auzi-mă! Doamne, mântuieşte-mă!” ş.a. Fie de citeşti psalmi, fie de cânţi cântece bisericeşti, Domnului îi cânţi, spre Dumnezeu îţi îndrepţi cuvântarea: „Ţie, Doamne! Ţie, Doamne!” ş.a.
Cine eşti tu? Pământ şi cenuşă, sărman păcătos. Înaintea cui stai şi cu cine discuţi? Stai înaintea Sfântului şi Înfricoşătorului Dumnezeu, înaintea Căruia întreaga făptură, atât cea văzută, cât şi cea nevăzută. Tu eşti un mic şi sărman vierme, încă şi păcătos, şi te înfăţişezi, rugându-te, înaintea Veşnicului Dumnezeu, Celui Atotputernic. Cugetă tu însuţi de câtă smerenie şi evlavie este trebuinţă! Dacă înaintea împăratului pământesc stăm şi cerem cele dorite cu smerenie, cu atât mai mult înaintea Împăratului Cerurilor! Prin urmare: citirea rugăciunilor cu repeziciune, încât nici limba nu poate face faţă, nu ne aduce niciun folos.
Stihurile şi cântările care se zic în grabă fac numai oarece zgomot, iar cei ce citesc şi cântă repezit nu numai că nu se folosesc, dar se fac şi lucrători ai păcatului.
Sfântul Tihon din Zadonsk
Extras din „Comoară duhovnicească, din lume adunată”, Ed. Egumenița, Galați, 2008, pag. 48
Sursa: ganduridinierusalim.com
Te-ar putea interesa și: Rugăciunile pentru vindecare din Sfânta Scriptură
Există câteva rugăciuni speciale pe care mulți dintre noi nu le cunosc. Acestea au stat ascunse în paginile Bibliei și ne pot vindeca atât trupul, cât și sufletul.
„Doamne, deschide ochii sufletului meu, precum ai deschis ochii celui orb din naștere, ca să te cunosc pe Tine și să Te urmez pe calea cea strâmtă care duce la Împărăția Cerurilor.” (Marcu 10, 46-52)
„Doamne Iisuse, atinge-te de mine precum Te-ai atins de soacra lui Petru care zăcea în pat cuprinsă de friguri, și ridică-mă pe mine din patul durerii pentru a-Ți mulțumi și a-Ți sluji pururea Ție!” (Matei 8, 14-15)
„Cu inima înfrântă și îndurerată strig Ție, ca și femeia cananeancă: „Iisuse, miluiește-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul, și cu patimi și urgie este aprins. Și dă-mi tămăduire mie, celui ce mult am greșit Ție.” (Matei 15, 21-28)
„Doamne, înviază sufletul meu cel omorât de păcate, care zace în bezna patimilor, precum ai înviat pe fiul văduvei care plângea, atingându-te de marginea sicriului, și pe fiica lui Iair, apucându-mă de mână și zicându-mi: „Fiică, ție îți zic, scoală-te!” (Marcu 5, 22-42)
„Doamne, vindecă rănile sângerânde ale sufletului meu, precum ai vindecat pe cea cu scurgerea de sânge care s-a atins de poala hainei Tale, și mărește credința mea, ca atunci când mă voi atinge și eu de Tine prin împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, să cred cu toată ființa mea că mă voi vindeca și să mă vindec. ” (Matei 9, 20-22)
Rugăciune către Dumnezeu Tatăl pentru vindecare:
Parinte Sfinte, doctorul sufletelor si al trupurilor, Care ai trimis pe Unul-Nascut Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos, sa vindece toata boala si sa rascumpere din moarte, tamaduieste pe robul / robii Tai (numele) de neputinta trupeasca si sufleteasca ce i-a cuprins si-i da sa vieze prin harul Hristosului Tau; pentru rugaciunile Preacuratei stapanei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu folosirile cinstitelor, cerestilor celor fara de trup puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului, proorocului Inaintemergatorului Botezatorului Ioan; ale sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor apostoli; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale sfintilor si de Dumnezeu purtatorilor nostri parinti; ale sfintilor si tamaduitorilor fara de arginti Cosma si Damian, Chir si Ioan, Pantelimon si Ermolae, Samson si Diomid, Mochie si Anichit, Talaleu si Trifon; ale sfintilor, dreptilor si dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana si cu ale tuturor sfintilor. Ca Tu esti izvorul tamaduirilor, Dumnezeule, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau si Preasfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecare:
Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă de pacate, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti Scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!