„Trăim împreună fără să fim căsătoriţi civil. Astfel, ne cercetăm relaţia, înainte de a o înregistra la Stat. Ce este rău în acest lucru?” (Marina B.) – Este foarte bine …
Pilde Crestine
-
-
Şi Sfântul Efrem Sirul zice aşa: „Dumnezeu de la omul bolnav, două lucruri cere: Să mulţumească lui Dumnezeu pentru boală şi să se roage neîncetat”. Numai atât. Nu cere post, …
-
Când intri în biserică cu conştiinţa curată, aceasta va fi ţie spre mântuire, iar de va fi necurată conştiinţa ta, vei intra în biserică spre păcat şi osândă!!! 1. Nu …
-
Fiecare om are relația sa personală cu Dumnezeu și cu cei din jur. Nu există un șablon de iubire sau de sfințenie prin care toți oamenii să treacă și să …
-
Rugăciunea pentru cei adormiţi şi comuniunea sfinţilor Cea mai întâlnită formă de ajutorare a celor adormiţi este rugăciunea. Rugăciunea Bisericii împreună cu rugăciunea personală ne pun în contact cu Maica …
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere? Pentru că te iubeşte. Dacă asculţi puţin tăcerea din ochii Lui din icoană vei auzi că-ţi cunoaşte durerea pe care o …
-
Părinte Teofil Părăian, fumatul este patimă, este păcat? Păi, prima dată dacă fumezi o ţigară, e păcat, iar dacă fumezi mai multe, e patimă. De ce? Pentru că e o …
-
Perioada Postului trece ca deobicei foarte repede, tocmai din acest motiv ar fi cazul să ne oprim din agitația necontenită a vieţii pe care o ducem pentru a îndeplini cel …
-
Anul acesta, sărbătorim Floriile pe data de 21 aprilie. Ca în fiecare an, Floriile sunt cu 1 săptămână înainte de Paşte Duminica Floriilor reprezintă intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, …
-
Pe Adam neinfranarea pantecelui l-a scos din rai (Sfantul Ioan Gura de Aur) In zilele minunate de praznuire multi ne comportam nefiresc, implinind din nefericire cuvantul Sfantului Pavel care spune: …