În interviul de mai jos, publicat pe site-ul ganduridinierusalim.com, Maica Siluana ne spune dacă este sau nu dansul un păcat. Ramona Bădescu: Oare a râs vreodată Iisus? A spus El …
Pilde Crestine
-
-
Vin din cealaltă lume! Tremur neîncetat și mă aflu într-o mare durere. Roagă-L pe Dumnezeu să I se facă milă de mine. Vreau să mor, dar nu pot! Caz real, …
-
-Părinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul invidios? -De la diavol vine, de unde din altă parte?! Ce vă spuneam eu până acum? Toţi cei care se duc …
-
„Există tot felul de obiceiuri, însă acu’ am început să nu le mai ţinem aşa, ca înainte, pentru că mai citim cărţi sfinte pe care le găsim la biserică, cu …
-
Lucrul sufletului nu este un lucru simplu. Este partea cea mai delicată din fiinţa omului şi care are origine cerească. Dacă trupul omului este pământul, sufletul este văzduhul, cerul. Fără …
-
Toţi cei care doresc să se iniţieze în rugăciune trebuie să treacă prin proba liniştii. Pentru a o găsi, nu e nevoie să mergem în pustie, ci este necesar să …
-
Această povestioară ne va învăța pe toți care este cel mai mare păcat pe care îl putem face când ne spovedim! Sper să luați aminte și să răspândiți tuturor. „Maria …
-
De ce nu e bun mascatul? Mii de oameni se frămîntă acum ghicind dacă între un joc mascat cu draci și lumînări și moartea care intră brusc peste ei este …
-
Crizele psiho-spirituale nu se tratează medicamentos, ci duhovnicește! Suferă ego-ul nostru. Trăiți în bucurie. Dacă stăm prea mult în trecut ne cuprinde depresia. Dacă stăm prea mult în viitor ne …
-
Părintele Calistrat: Ai o poza cu mama ta? – Da! – Șterge-te la fund cu ea! De ce să spurci societatea inutil? L-ai vazut pe Dumnezeu în șanț? Icoanele sunt …