Icoana, așa cum știm, este un semn al prezenței lui Dumnezeu sau al sfințeniei, fie în biserică, fie în casele noastre, de aceea ea trebuie să aibă un loc deosebit. …
Pilde Crestine
-
-
În situații dificile, în momente de cumpănă, simțim nevoia să ne întoarcem privirea către cer și să ne rugăm. Iar cel mai mare sprijin la nevoie vine de la Preasfânta …
-
Cercetătorii ruși susțin că au descoperit, în urma mai multor experimente, efectele cu adevărat miraculoase pe care le au semnul crucii și rugăciunile. Concluziile acestora sunt de-a dreptul uimitoare. „Am …
-
Ne este de folos să fim uneori certaţi sau îndreptaţi de părinţii noştri duhovniceşti. Frica de mai-marii noştri este mântuitoare. De multe ori numai gândul: „Cum îi voi mărturisi stareţului …
-
Am transformat creştinismul din religia Dragostei, într-o simplă religie a lumânărilor. Astăzi noi vieţuim într-o lume care din zi în zi, mai tare şi mai cu încredere, divorţează de Dumnezeu. …
-
Credeti-ma, scriu înaintea fetei Domnului, pe Care sufletul meu îl cunoaste. Pentru a pastra harul, trebuie sa ne smerim pururea. Iata, Domnul smereste cu milostivire pe cei care-i slujesc Lui. …
-
Mi-ai pus lângă scrisoare o imagine de femeie care e răspândită în popor sub numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Imaginea înfăţişează o femeie tânără, veselă, cu părul revărsat pe umeri, …
-
Pentru că unii n-au jumătate. Dumnezeu a zis nu! Și El știe de ce a zis nu. De exemplu: o fată la 16 ani s-a rugat până la 19 ani …
-
Draga mea, cu toții știm că nu îți este ușor să trăiești într-o lume în care toți ceilalți par să fie mai puternici decât tine și că tu ești de …
-
Părintele Calistrat: Ai o poza cu mama ta? – Da! – Șterge-te la fund cu ea! De ce să spurci societatea inutil? L-ai vazut pe Dumnezeu în șanț? Icoanele sunt …