– Ţelul căsătoriei este împreună-lucrarea soților cu Dumnezeu pentru a naşte fii şi fiice lui Dumnezeu. În vremea alegerii este trebuință de rugăciune, de multă rugăciune, pentru a se face …
Pilde Crestine
-
-
Sf. Spiridon și-a trăit mare parte din viață în Cipru, unde s-a și săvârșit în anul 348 d.Hr. fiind îngropat în Biserica Sfinților Apostoli din Trimitunda. Când saracinii au cotropit …
-
Minune mare: O icoană a început să izvorască mir sub ochii elevilor! Picături mari, care seamănă cu niște lacrimi! Ce sfânt arată semn mare!: Pe 20 august 2014, în biserica …
-
Un tânăr șomer s-a trezit într-o dimineață și a mers să își verifice buzunarele pantalonilor. Tot ce a găsit au fost câțiva dolari. El a hotărât să îi folosească pentru …
-
Ca să prindă vrăjile, trebuie ca cineva să dea drepturi diavolului. Adică să dea pricină serioasă și să nu se fi aranjat corect cu pocăința și spovedania. „De unul care …
-
Vreau să vă povestesc despre o mamă care făcea totul pentru copilul ei, dar acesta mergea spre mai rău. Toate încercările pe care le-a făcut să-l aducă pe calea ce …
-
Astăzi, când timpul trece parcă atât de repede şi oamenii le fac pe toate în grabă, încât nici Ceaslovul nu mai apucă să îl deschidă de obosiţi ce sunt, cea …
-
Potrivit Sfântului Diadoh al Foticeii, visele rele sunt provocate de cel rău, care apare în diferite chipuri. Acestea tulbură sufletul și îl înfricoșează cumplit. Dacă mintea celui care are aceste …
-
Odată am auzit un psiholog, spunând un lucru extraordinar: “Țineți-vă de mână copilul de fiecare data când aveți ocazia. Timpul trece neașteptat de repede încât nici nu-ți dai seama când …
-
Să fiţi veseli! Dragă, eu ştiu ce vă spun, cu toată siguranţa: oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă …