Sunt părinţi care se opun la căsătoria copiilor din motive mai mult subiective decât obiective, şi sunt părinţi care se amestecă în căsnicia copiilor lor, încât ajung să-i despartă pe …
Sfaturi
-
-
Bârfa există încă de la începuturile oamenilor biblici. Este una din temele importante ale Sfintei Scripturi, iar Biblia se preocupă de acest subiect. Bârfa este numită un cancer al cuvintelor, …
-
Sfinţii Părinţi au fost luminaţi şi ne-au lăsat aceste dragi rugăciuni. Trei şi două cuvinte: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!”. Nu este …
-
Scrii despre semnul crucii că acum, în societate, se consideră că nu este normal să-ți faci cruce. De pildă, când porneşte trenul pe calea ferată vrei să-ţi faci cruce, dar …
-
Poate ați auzit că sunt persoane care nu frecventează slujbele Bisericii care spun uneori: „eu cred în Dumnezeu… am credința mea”. Poate chiar și noi am mai spus-o mai demult …
-
Părintele Argatu: Nu îţi blestema copilul! Învaţă-l mai bine rugăciunea Sfinte Dumnezeule şi o să vezi minune adevărată! Când un copil greşeşte se ceartă, se pedepseşte, dacă e cazul se …
-
Părintele Calistrat: „Cât mai trebuie să treacă ca să să înţelegi că dacă munceşti duminica pierzi tot?” Hula voastră împotriva bisericii, este ca o pană de gâscă, pe care o …
-
Icoana cu Maica Domnului, singură sau cu Pruncul Sfânt în brațe, poate face minuni dacă este respectată și dacă rugăciunile sunt spuse cu credință adevărată. Icoana Maicii Domnului aduce liniște …
-
Asistăm la o exacerbare în rândul credincioşilor a unei „psihoze a dezlegărilor”. Pentru orice problemă familială, socială, ocupaţională sau psihologică se crede că cineva a făcut farmece sau magie. Însă …
-
A devenit mamă şi a venit vremea jertfei, a dragostei. Mama ajunge să aibă mai multă dragoste şi jertfire de sine decât tatăl, deoarece tatălui nu i se dau multe …