Maica Siluana: Sunt situaţii mai grele, dar uite ce trebuie să faci: Scrie scrisoarea, pune-o la poştă şi în drum spre casă primeşti răspunsul! Pentru unii oameni, fericirea înseamnă libertate. …
Sfaturi
-
-
Anul acesta, sărbătorim Floriile pe data de 21 aprilie. Ca în fiecare an, Floriile sunt cu 1 săptămână înainte de Paşte Duminica Floriilor reprezintă intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, …
-
Primul act prin care se împlineşte participarea fiecărui creştin la Sfânta Liturghie este aducerea darurilor de pâine şi vin la altar. Acest act al aducerii, ţinând de esenţa Liturghiei, a …
-
„Sfântul Altar este simbolul mistic al Împărăţiei Cerurilor, unde – în chip nevăzut – se află tronul Prea Sfintei Tremi, Maica Domnului cu toţi Sfinţii şi îngerii împreună cu slujitorii …
-
Adesea omul merge Sfântul Maslu, la Moliftele Sfantului Vasile și la alte rugăciuni pentru sănătate dar fără a conștientiza faptul că suferința lui, boala lui, necazurile lui sunt o îngăduință …
-
Mă întreba pe mine cineva – cred că aţi citit în colaborarea mea la „Convorbiri duhovniceşti“ – ce fac eu ca să-mi alung somnul. Şi am zis că mă culc. …
-
Din păcate, foarte greu! Dacă acum aș fi tânără, cred că m-aș face psihiatru. Vom avea din ce în ce mai mulți oameni depresivi și bolnavi de deprimare, pentru că …
-
Să nu crezi tot ce auzi, să nu faci tot ce poţi, să nu spui tot ce ştii, să nu dai tot ce ai! M-a întrebat un bătrân odată: “Părinte …
-
M-ai recunoscut? Eu sunt iubitul tău – satana! Trăiesc cu tine copilul lui Dumnezeu. Mănânc, beau şi dorm împreună cu tine… Şi tu habar n-ai! Îţi aminteşti? Îţi aminteşti când …
-
Românii ortodocși urmează numeroase tradiții atunci când are loc o înmormântare. Ceea ce puțin știu însă, este faptul că ele sunt păgâne și nu au nicio legătură cu „regulile” impuse …