Maica Siluana: Dumnezeu face tot ce-I cerem. Tot, tot, tot! Să-L punem pe Dumnezeu la încercare! Să zicem: Să-L punem pe Dumnezeu la încercare! Să zicem: „Doamne, uite, eu nu …
Sfaturi
-
-
Taina Sfântului Maslu se face cu participarea comunităţii, a credincioşilor din acea parohie, care se roagă împreună cu preoţii pentru vindecarea celor bolnavi, pentru că „toate mădularele suferă împreună” (I …
-
Eu cred că deznădejdea este cea mai mare putere și forță în stare să ne răscolească sufletul, în stare să ne scoată la iveală până și cele mai ascunse subțirimi …
-
Draga mea, cu toții știm că nu îți este ușor să trăiești într-o lume în care toți ceilalți par să fie mai puternici decât tine și că tu ești de …
-
Într-o zi, un bătrânel, mic de statură şi foarte prezentabil, vădit preocupat de aspectul său exterior, a intrat într-o casă de bătrâni. Soţia sa murise de curând, la vârsta de …
-
Ce poziţie să adoptăm faţă de machiaj? Gândiți-vă la machiaj din punct de vedere teologic. Omul, fiind chipul slavei lui Dumnezeu, orice adaos sau scădere din el duce la o …
-
Cele 14 reguli pentru mergerea la biserică Fraţilor, trebuie să ştiţi că un creştin care merge la biserică are 14 reguli canonice de bună cuviinţă, dacă vrea …
-
Părintele Arsenie Boca spunea că pentru păcatele noastre, ale românilor, o să pierdem şi Ardealul. Nu numai că nu o să ne unim cu Basarabia, dar o să ne pierdem …
-
Dincolo de glumele care se fac pe seama credinţei în zodii, această credinţă există. Este curios, dar oamenii care refuză ideea unui Dumnezeu Creator, preferă să se supună unor berbeci …
-
„Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii” – spune inteleptul Solomon si cu el sunt de acord Parintii. Iar eu spun: „Fericit, de trei ori fericit este barbatul care se teme …