Este foarte important sa-l marturisim cu multa credinta si hotarare pe Domnul nostru Iisus Hristos, fara frica si rusine. Chiar daca prietenii sau colegii ne pot considera habotnici. Nu dati un pas inapoi in marturisirea Mantuitorului nostru. Inspirat de Duhul Sfant, Sfantul Apostol Pavel ne explica asa simplu si clar cat de important este sa-l iubim din tot sufletul, din toata inima, cu tot cugetul si toata puterea pe Domnul nostru Iisus Hristos, si sa-L marturisim cu bucurie, curaj si hotarare.
Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel
Cap. 10
8. Dar ce zice Scriptura? „Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta”, – adică cuvântul credinţei pe care-l propovăduim.
9. Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.
10. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.
11. Căci zice Scriptura: „Tot cel ce crede în El nu se va ruşina”.
12. Căci nu este deosebire între iudeu şi elin, pentru că Acelaşi este Domnul tuturor, Care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă pe El.
13. Căci: „Oricine va chema numele Domnului se va mântui”
Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!