Era odată pe stradă o bătrână care cersea – se vedea că nu mai cersise, dar de o conditie morală foarte bună. Stătea, asa, îngrămădită cu rusine, îsi pusese o iconită în fată si nu zicea nimic. M-am apropiat de ea si am întrebat-o:
„Ati primit ceva?”. Zice: „Nu”. I-am zis: „Tot stati degeaba aici… rugati-vă pentru ei. Le vedeti picioarele, aleargă în toate părtile, au atâtea probleme, au atâtea necazuri… Ziceti asa: «Maica Domnului binecuvântează-l pe acesta, ajută-l pe acesta care trece pe lângă mine». Faceti ceva bun.
Când am trecut după o săptămână mi-a zis: „Maică, primesc de dau la toti la sfârsitul zilei (erau vreo 10 însirati pe acolo) fără să cer nimic”. E atât de puternică această rugăciune!
Monahia Siluana Vlad
„Bine, în toţi anii pe care i-aţi trăit, pe care vi i-am dat, atât aţi reuşit? Asta aţi lucrat? Asta Mi-aţi adus?”…
Dumnezeu, dragii mei, cu toată slava Sa, este smerit, iar noi, oamenii sărmani, plăsmuiţi din lut, ne înălţăm fruntea şi cerem dreptate, şi atunci cădem în nesocotinţă, care ne face să fim încontinuu vinovaţi în faţa smereniei lui Dumnezeu. Când dinadins nu oferim, când fără să ne dăm seama ne revoltăm, atunci vom merge cu traistă goală.
N-o să avem nimic să-I oferim lui Hristos. Ce-I vom da? În loc să avem în traistă aur, diamante, lucruri frumoase şi preţioase, vom avea paie, gunoaie, resturi. Acestea vor fi lucrările noastre. Şi ne va zice Hristos: „Bine, în toţi anii pe care i-aţi trăit, pe care vi i-am dat, atât aţi reuşit? Asta aţi lucrat? Asta Mi-aţi adus?”…
Atunci constiinţa ne va spune adevărul. Atunci vom avea martorul acuzării care este constiinţa şi omul va tăcea, îşi va închide gura, nemaiavând nimic cu care să se apere.
Părintele Efrem Athonitul
Extras din ”Despre credinţă şi mântuire”, traducere Cristian Spătărelu, Ed. Bunavestire, Galaţi, 2003, pag. 26