Mărturisesc bătrânii de pe valea Bistriței că prin anii 1934-1935, în satul Izvorul Muntelui, Ceahlău, s-a petrecut un fapt cu totul neobișnuit. O față din sat, de 20 de ani, necăsătorită, păștea oile pe munte. Iar din lucrarea vrăjmașului, un țăran a căzut cu dânsa în păcat. Fiindu-i rușine să n-o afle părinții și-a ucis mai înainte de vreme pruncul.
Apoi rușinându-se și de preotul satului, nu și-a mărturisit acest greu păcat al desfrânării și uciderii. Însă sufletul acesta avea mare evlavie la Maica Domnului, înaintea căreia se ruga și plângea ziua și noaptea, să-i ierte păcatul acesta și să-i ceară milă de la Domnul. După câțiva ani, fata s-a îmbolnăvit și a murit. A treia zi a venit preotul și mult popor și s-a început slujbă de înmormântare.
După terminarea trisaghionului și a praznicului în familie, pe când să pornească cu moarta spre biserică, iată că se deșteptă răposata, mișcă puțin capul și începu a striga: -Părinte, părinte, vino încoace… nu te teme! Cu sfinția ta am treaba… Eu am făcut un păcat mare în viață și m-am rușinat să-l spovedesc. Dar pentru că am avut evlavie la Maica Domnului, ea s-a rugat pentru mine înaintea Mântuitorului și mi-a trimis sufletul în trup, ca să-mi spovedesc păcatul pe pământ, căci pe pământ l-am facut… Lumea uimită, s-a retras afară, iar fata s-a mărturisit la preot de păcatele sale, cu multe lacrimi.
Apoi rudele au îmbulzit-o în jurul sicriului, cu tot felul de întrebări: -Cum este dincolo? Ce ai văzut acolo? Ai văzut fericirea raiului? Dar muncile raiului? -Cum este dincolo, nu pot să vă spun. Atât vă pot spune, că așa cum este aici, pe pământ, unde fiecare este scris la primărie cu tot ce are, tot așa și dincolo, fiecare este scris cu tot ce a făcut, bun sau rău… Vă rog cu lacrimi să fiți spovediți fiecare de toate păcatele, că ce se dezleagă pe pământ, se dezleagă și în cer… Dincolo nu mai este pocăință și nici Maica Domnului nu se roagă pentru păcătoși. Tot ce ați făcut pentru mine, rugăciuni și pomană sunt primite. Continuați! Și a adormit din nou răposata.
***
Pentru a avea o imagine despre acest mare Har al Maicii Domnului, trebuie să ne aducem aminte întotdeauna cuvintele pe care le-a rostit părintele Ioan din Kronstadt despre ea. Într-una din predicile sale, el spunea că, dacă s-ar uni îndrăzneala în rugăciunile înălţate de toţi îngerii şi sfinţii pentru noi păcătoşii spre tronul dumnezeiesc, luate împreună, n-ar întrece îndrăzneala pe care o are Una Singură, Preacurata Născătoare de Dumnezeu.
Îngerii şi sfinţii sunt o reflectare a slavei dumnezeieşti pe care aceştia o manifestă într-o măsură sau alta, şi numai Maicii Domnului Singure îi este caracteristică toată slava dumnezeiască. Nu degeaba Sfânta Biserică o numeşte pe ea Împărăteasa Cerului.
Ea salvează de la pieire oameni care au pierdut orice speranţă de îndreptare, orice nădejde de mântuire. Iată de ce ea este denumită de Biserică – nădejdea celor fără de nădejde. Ea îi face curaţi şi sfinţi pe cei desfrânaţi, cuprinşi cu totul de patimile trupeşti, căzuţi în întregime sub puterea diavolului. Ea poate salva chiar şi pe cei care s-au lepădat de credinţa în Hristos, care au lăsat pe Dumnezeu, Biserica Lui cea Sfântă, toate Tainele acesteia şi se află cu totul cuprinşi în braţele diavoleşti.
Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia
Sursa: Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti.