Aflată în apropiere de Ploiești, Mănăstirea Ghighiu ascunde o comoară cu o mare valoare spirituală: icoana Maicii Domnului „Siriaca”.
Icoana făcătoare de minuni de la Ghighiu este una aparte. E una din puţinele reprezentări în care Măicuţa suferă, pare întristată amarnic de suferinţele Fiului şi păcatele oamenilor. Jos, la baza gâtului (după o străveche modă athonită), se înşiruie puzderie de lănţişoare şi inele de aur, ca semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru toate minunile săvârşite prin mila şi rugăciunile Sfintei Fecioare.
Icoana a ajuns la Mănăstirea Ghighiu în 1958. Adusă din Siria şi dăruită mănăstirii de episcopul Vasilios Samaha, icoana zugrăvită pe lemn de santal săvârşise deja prima minune, cerând în vis să fie adusă în România, chiar la Ghighiu, nu în altă parte. Icoana a fost adusă din Siria și depusă în Catedrala Patriarhală din București.
Se spune că Maica Domnului i-a cerut Preafericitului Patriarh, în vis, să îi ducă icoana siriacă la Mănăstirea Ghighiu. Părinții au hotărât ca icoana să fie dusă la Mănăstirea Ghighiu, unde a început să facă minuni.
Așezând icoana în biserica mare, brusc, oaspetele sirian, episcopul Samaha, a izbucnit în plâns. Cu lacrimile șiroind pe obraz, a căzut în fața icoanei și a început să-și ceară iertare Maicii Domnului că a luat-o de la locul ei, că necredința oamenilor a alungat-o din Siria.
Icoana a sporit faima mănăstirii, fiind încă o mărturie despre îndurarea lui Dumnezeu și demonstrând încă o dată că în acest loc „și-a făcut biserică pentru a locui într-însa”. La icoană, după o străveche modă athonită, se înșiruie puzderie de lănțișoare aurite – în semn de mulțumire și recunoștință pentru toate minunile săvârșite prin milă și rugăciunile și mijlocirea Maicii Domnului la Fiul ei.
Icoana este zugrăvită pe lemn de santal. Icoana își păstrează numele de „Siriaca” datorită provenienței sale, ea fiind renumită mai ales pentru ajutor în naștere de prunci și tămăduirea unor boli.
Despre Mănăstirea Ghighiu
La mai puțin de cinci kilometri de Ploiești se află unul dintre cele mai cunoscute lăcașuri de cult din Prahova, Mănăstirea Ghighiu. Vatra monahală situată la Bărcănești este una dintre puținele care au ca hram „Izvorul Tămăduirii”.
Ridicată acum mai bine de patru secole, în mijlocul unei păduri care făcea parte din legendarii Codrii ai Vlăsiei, mănăstirea atrage credincioși din toată țara datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă tocmai din Siria, și datorită unui faimos izvor tămăduitor.
Actuala biserică a fost zidită între anii 1858-1866 (și sfințită la 31 martie 1866), de către stareții Eftimie și Antonie, ajutați de mitropolitul Nifon, pe temelia fostei biserici de lemn (construită în 1817), care nu se știe când a fost dărâmată și în ce împrejurări.
În anul 1952, Patriarhul Justinian a transformat mănăstirea pentru călugări în mănăstire pentru maici, iar între 1954-1958 a făcut renovarea întregului ansamblu, când s-a închis pridvorul și s-a turnat și mozaicul. Tot atunci s-a construit ansamblul de chilii în stil brâncovenesc, acoperite cu țiglă.
Pe lângă biserica mare a mănăstirii și cea mică a cimitirului, în partea stângă se află și un agheasmatar devenit deja foarte cunoscut în rândul credincioșilor.
Se spune că în spatele mănăstirii era încă din vechime un izvor tămăduitor, cu o apă rece și bogată, care a țâșnit chiar pe locul unde ar fi călcat Maica Domnului, poruncind logofătului Coresi să ridice din nou mănăstire.
Izvorul mai există și astăzi, dar și-a împuținat treptat-treptat debitul.