Cu adevărat putem spune noi românii: „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale”. Dacă Bunul Dumnezeu nu ne-ar fi salvat de fiecare dată de-a lungul istoriei din ghearele duşmanilor noştri, apoi de multe ori ne-am fi stins ca neam şi ca Biserică Ortodoxă.
Cine nu ştie despre atâtea războaie pe care le-au avut conducătorii români cu turcii şi tătarii şi de atâtea ori i-au biruit, ca prin minune, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Despre o mare minune care s-a petrecut în timpul primului război mondial, am auzit-o prima dată de la tatăl meu, care o povestea cu lacrimi în ochi, atunci când eram copil în casa părinţilor mei, după care am mai auzit-o şi de la părintele Nicodim Măndiţă, care au luat parte, şi unul şi altul, la primul război mondial. Iar a treia persoană de la care am mai auzit despre această mare minune, este părintele arhimandrit Ilie Cleopa de la mănăstirea Sihăstria, jududeţul Neamţ. Părintele Ilie Cleopa, este adevărat că nu a luat parte la primul război mondial, dar ne-a povestit că a auzit de la tatăl său. Şi iată cum s-a întâmplat:
Când nemţii au cucerit aproape toată ţara noastră, de au mai rămas doar cinci judeţe neocupate, fiecare din noi îşi poate da seama ce jale mare era în ţara noastră şi cum se simţeau cei ce erau sub ocupaţie străină. Chiar şi în armată între soldaţi pătrunsese o jalnică descurajare şi nimeni nu mai putea crede că vor mai putea pune pe fugă pe barbari ca altă dată. Absolut în toate Bisericile din ţara noastră se făceau slujbe cu privegheri de toată noaptea. Pe obrajii fiecărui locuitor al ţării erau lacrimi şi iar lacrimi. Preasfinţiţi Arhierei au dat dispoziţie credincioşilor creştini în afară de bolnavi, femei lăuze şi pruncii mici, să ţină post până seara; iar seara să mănânce fără ulei şi vin, petrecerile cu muzică şi jocuri să fie interzise cu desăvârşire.
Dar, în dimineaţa unei zile binecuvântate de Dumnezeu, un general, comandantul suprem al armatei germane, căutând să-şi încurajeze trupele, a zis către ei:
– Astăzi după masă vom servi cafeaua în Iaşi (adică vom ajunge la biruinţa finală).
Bunul Dumnezeu întotdeauna stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har. În acest timp, armata germană la Mărăşeşti a dat un atac, puţin mai având să-i scoată pe ostaşii români de pe poziţie. Deodată a apărut deasupra frontului Sfântul Nicolae înconjurat de un nor luminos cu un omofor în mâini. Din acel moment toate focurile de armă şi proectilele care erau îndreptate de nemţi spre ostaşii români, se întorceau spre ei şi-i nimiceau cumplit. Paralel cu această situaţie, armata germană, care din primele clipe a văzut pe Sfântul Nicolae, s-a umplut de groază şi de panică totodată şi a dat bir cu fugiţii. Iar îndureraţii ostaşi români, privind cu multă evlavie spre Sfântul Nicolae cum îi ocroteşte, au sunat alarma şi au sculat din somn şi pe ostaşii români care nu de mult au fost scoşi de pe poziţie pentru a se reface. Iar ei, aşa cum se aflau, în cămaşă şi izmană, au pus baioneta la armă, fugind ca nişte disperaţi să alunge de pe pământul sfânt al ţării noastre pe barbarii de altădată… şi i-au biruit.
Acestea sunt isprăvile credinţei noastre strămoşeşti care, de fiecare dată, atunci când ne-a fost viaţa mai amară, nu ne-a lăsat fără răspuns la rugăciunile şi strigătul nostru, nu ne-a părăsit şi, când ni se părea că suntem pe ultima treaptă, o mână nevăzută ne-a salvat, ne-a izbăvit în chip minunat. De aceea suntem datori ca să mulţumim lui Dumnezeu întotdeauna şi pentru toate.
Extras din „Viața părintelui Nicodim Măndiță”, Vol 2