Minuni mari se săvârşeşc la Moaştele Sfântul Apotol Andrei! Vindecări de cancer, de epilepsie, dobândirea echilibrului psihic, a liniştii sufleteşti, recăpătarea vederii!
Oloaga a început să meargă și muta să vorbească
Sfântul Andrei vine în fiecare an la noi, de două mii de ierni încoace, când încep cele mai dragi sărbători ale românilor creştini. Iconografia bizantină îl înfăţişează pe Sfântul Andrei îmbrăţişând crucea pe care va fi răstignit. El este un bătrân cu chip blând şi frumos, cu părul alb. La treizeci de kilometri de peştera Sfântului Andrei se află Mănăstirea Dervent. Tradiţia spune despre crucile de aici că au crescut singure, din pământ, pe locul unde cinci ucenici ai Apostolului au fost ucişi. Ele sunt venerate chiar şi de către musulmani. Scrierile atestă faptul că în preajma relicvelor se petrec adevărate minuni. Dobândirea sănătăţii trupeşti, a echilibrului psihic, a liniştii sufleteşti, sunt doar câteva dintre motivele celor ce vizitează locaşul. La primăria din Ostrov datează,încă din perioada interbelică,documentecare certifică acest fapt. Iată câteva nume: „Elena Dumitru din Basarabi, Constanţa, vindecată de cancer tiroidian, Maria Tudor din Alba, vindecată de congestie pulmonară, Nucea Sterea din Cainargeaua, vindecat de „damblageală”, Tania, o femeie mută din Feţioneşti-Putna, care în ziua de Înălţare a Domnului a început să vorbească, Gheorghe Chiroiu din Cernavodă, orb în tinereţe, şi-a recăpătat vederea, copilul lui Tudor Hristu din Frasan-Durostor, vindecat de epilepsie, Alexandrina Pătruş din Lipniţa, care, fiind complet oloagă, s-a tămăduit”.
La Dervent, preoții „scot” dracii din oameni
Şi astăzi se mai pot distinge golurile săpate atunci în munte de ucenicii apostolului, pentru chilii. Cele nouă izvoare situate de cealaltă parte a peşterii au servit la botezarea primilor creştini din ţaranoastră. Apa binecuvântată răsare din pământ în formă de cruce. La mănăstirea Dervent sunt aduşi şi cei „posedaţi de draci”. Preoţiimănăstirii citesc moliftele Sfântului Vasile ce Mare, cel mai crunt blestem la adresa diavolului. Slujba de exorcizare începe din momentul în care persoana posedată este adusă în biserică. Lucrul acesta se face cu foarte mare greutate. Posedatul se zbate, faţa i se schimonoseşte, plânge şi urlă, înjură, tremurădin toate mădularele sau scuipă. Omul începe să latre, bolboroseşte ceva de neînţeles, face spume la gură, se trânteşte pe jos, se rostogoleşte, încearcă să-l lovească pe preot şi să fugă. Părintele, însă, nu se lasă intimidat, citeşte în continuare, apoi aşază crucea deasupra capului celui aflat în suferinţă. În acel moment,muşchii posedatului se contorsionează, ca şi cum i-ar umbla nişte şerpi pe sub piele. În final cade, răpus de o forţă nevăzută. Apoi, preotul îl stropeşte cu agheasmă, iar pe cei prezenţi la exorcizare îi unge cu mir. Slujbele durează în jur de o oră şi se repetă mai multe nopţi în şir, până ce diavolul fuge definitiv din corpul celui blestemat. Oamenii aduşi pentru lepădarea „de cel rău” dorm chiar în interiorul mănăstirii.
***
Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României
30 Noiembrie
Glasul 4
Ca cel decât Apostolii mai întâi chemat şi verhovnicului frate adevărat, Stăpânului tuturor Andrei, roagă-te pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.
***
Condacul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României
30 Noiembrie
Glasul 2
Pe cea întru rugăciuni…
Pe grăitorul de Dumnezeu cel cu numele de bărbăţie numit şi cel mai întâi chemat dintre ucenicii Mântuitorului, pe fratele lui Petru să-l lăudăm. Că precum de demult acestuia şi nouă acum a strigat: veniţi, aflat-am pe Cel Dorit.
Sursa: puterea.ro