În urmă cu câțiva ani, pe când lucram la Centrala de la Cernavoda, am trăit cu toții o experiență deosebită. Iată, colegul Stelian se căsătorise și adoptase fetița soției lui din prima căsătorie. Fetița era în clasa a treia când începe povestea noastră. Împreună cu alți copii s-a urcat într-o remorcă să mănânce struguri.
Tractoristul a sosit și a pornit tractorul fără să-i lase să coboare pe copii, din răutate, ca să le dea o lecție, cine știe? Unii au apucat să sară, dar fetița lui Stelian nu a avut acest noroc, remorca a prins-o și una din roți i-a trecut peste bazin. A fost dusă la spitalul din Medgidia unde, în urma investigațiilor, i s-a constatat ruptură de bazin în mai multe locuri și deplasarea tuturor organelor interne în sensul în care o traversase roata.
Jumătate nebun de durere, Stelian a venit la servici să-și ia zile libere și, întâlnindu-ne pe hol, m-a luat de mână și a tipat la mine “Maria, îmi moare fata!”. Nu știu de unde mi-a venit, dar i-am spus “Vorbești prostii, copilul este bine”, desi afalsem și eu despre cât de disperată era situația… Mi-am luat și eu o zi liberă și am mers acasă, am aprins tămâie, m-am așezat în genunchi și m-am rugat plângând ore în șir pentru acea fărâmă de om. La un moment dat am ridicat ochii și am văzut un pat de spital, o lumină mare așezată pe pat și la căpătâiul ei o forma omenească de o frumusețe care mi-a tăiat suflarea.
Era Măicuța (uite, și acum, caând scriu, am început sa plâng de fericire) și mâinile ei erau deasupra luminii de pe pat de parcă o binecuvânta. M-am uitat pe fereastră și am văzut că soarele aproape răsărea și atunci am realizat că e dimineață și trebuie să plec la muncă. La servici, Stelian a apărut după prânz, a venit la mine și m-a intrebat “ce-ai făcut?”, “m-am rugat”, i-am răspuns. Am aflat atunci toți că de dimineață fata lui și-a scos perfuzia și a plecat să vorbească la camera de gardă pentru că-i era foame. Au luat-o și i-au repetat toate analizele. Prin puterea Sfintei Fecioare toate organele se așezaseră la locul cunoscut și ruptura de bazin nu a mai apărut la nici o radiografie. Am mers apoi împreună cu Stelian la preotul meu duhovnic și de atunci viața lui s-a schimbat.
Sursa: ganduridinierusalim.com