Cel ce spune zilnic rugăciunea aceasta trăiește tot restul zilei în duhul ei și se izbăvește de mulţime de păcate şi primeşte puterea binecuvântării Tale
Prin această rugăciune, Părintele cere binecuvântarea lui Dumnezeu ca în vremea întregii zile să lucreze după voia Acestuia: „Binecuvântează, Doamne, ziua aceasta pe care mi-o ai dat pentru cea negrăită bunătatea Ta; şi mă învredniceşte în puterea binecuvântării Tale, ca toată fapta şi cuvântul din ziua ce încep acum să le săvârşesc pentru Tine, spre slava Ta, în frica Ta, dupre voia Ta, în duhul întregii cugetări şi al curăţiei, al smeritei cugetări, al răbdării, al dragostei, al blândeţii, al păcii, al bărbăţiei, al înţelepciunii, cu rugăciune şi în tot ceasul amintindu-mi că pretutindenea eşti”.
Mulţi simţim nevoia să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru noua zi pe care o începem, pe care ne-a dăruit-o spre lucrare şi agonisire de câştig. Cu această rugăciune însă, ne arătăm recunoştinţa şi mulţumirea faţă de Dumnezeu pentru noua zi şi Il rugăm să ne învrednicească să păzim voia Sa cu smerenie, cu întreagă cugetare, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, bărbăţie, înţelepciune, rugăciune şi pomenire de prezenţa Sa în tot locul.
Cred că cei ce în fiecare dimineaţă – şi sunt mulţi oameni care fac aceasta – se roagă folosind cuvintele rugăciunii Părintelui şi trăiesc tot restul zilei în duhul ei se izbăvesc de mulţime de păcate şi se străduiesc să împlinească în viaţa lor voia lui Dumnezeu.
Totodată, nu cere pur şi simplu sfinţirea zilei pe care o începe, ci ca Duhul Sfânt să-l povăţuiască la tot binele. Scrie Părintele Sofronie:
„Aşa, Doamne, pentru nemărginita bunătatea Ta, cu duhul Tău cel Sfânt mă povăţuieşte întru tot lucrul şi cuvântul cel bun”.
Mai există în această rugăciune şi un alt cuvânt, de mare însemnătate:
„Şi-mi dăruieşte fără poticnire să trec toată calea vieţii înaintea feţei Tale, ca nici o fărădelege să mai adaug dreptăţii [pre care o ai descoperit nouă]”.
Cere de la Dumnezeu să-l binecuvânteze ca în întreaga viaţă să trăiască potrivit dreptăţii Sale şi să facă voia Lui. Ii cere Harul şi binecuvântarea pentru a trăi potrivit cu poruncile Sale: „Rogu-mă Ţie, lege pune mie în căile poruncilor Tale şi nu până la suflarea mea cea mai de pre urmă să mă înstrăinez de lumina aşezămintelor Tale, până ce va fi porunca Ta singura lege a întregii mele firi: şi cea vremelnică, şi cea veşnică”.
Cere de la Dumnezeu ca legea Lui să se unească cu însăşi fiinţa sa şi să nu săvârşească nimic potrivnic voii Acestuia. Cunoaştem din Tradiţia Dumnezeieştilor Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi că trei legi ne ocârmuiesc viaţa: legea conştiinţei, legea lui Moisi şi legea Dumnezeiescului Har, dăruită nouă prin Iisus Hristos. Omul trebuie să trăiască neîncetat păzind legea conştiinţei, şi de la legea lui Moisi să se ridice la legea Harului Dumnezeiesc.
Există, încă, o lege a trupului şi o lege a duhului. Sfântul Apostol Pa vel scrie: „Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şifăcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele” (Romani 7:23). Avem, adică, înlăuntrul nostru o lege care ne împiedică să păzim legea lui Dumnezeu. Simţim că vrem să trăim potrivit voii lui Dumnezeu, dar nu putem, nu ne-o îngăduie omul nostru cel vechi, patimile, există o lege tare care ne ţine lipiţi de pământ. Aici Părintele îl roagă pe Dumnezeu ca întreaga sa fiinţă să se unească cu legea Lui dumnezeiască. înfricoşător este cuvântul acesta! Să nu facem nimic din ce nu îi este bineplăcut lui Dumnezeu, în esenţă, înţelege prin aceasta lepădarea voii minţii noastre şi lucrarea numai potrivit cu voia cea după fire, aşa cum vedem că trăiesc sfinţii, care şi-au dăruit deplin libertatea lor lui Dumnezeu şi numai El, în chip liber, lucrează în lăuntrul lor.
Poruncile lui Dumnezeu sunt lumină şi ne povăţuiesc către lumină. Sunt numite, de asemenea, şi îndreptările (drepturile, gr. dikaio-mata) lui Dumnezeu. Din păcate trăim într-o epocă în care toţi vorbim despre drepturi şi ne referim neîncetat la drepturile pe care le avem. Spunem: „Doamne, învaţă-mă îndreptările (dikaiâmata) mele”, „Vie împărăţia mea” în vreme ce rugăciunea Prorocului David este: „învaţă-mă îndreptările Tale”, iar Hristos ne-a învăţat să ne rugăm cu aceste cuvinte: „Facă-se voia Ta”, „Vie împărăţia Ta”. Tot mereu vorbim despre drepturi.
Dacă citim ideile şi filosofia Iluminismului, vom constata că în centrul învăţăturii acestuia stau drepturile omului. Desigur, nu negăm aceste drepturi, pe care, de altminteri, le respectăm. Proble ma apare însă când vedem doar drepturile, fără a avea simţul îndatoririlor noastre şi, îndeosebi, când nu suntem în stare să trăim acest ethos kenotic, al deşertării de sine, al dăruirii de bunăvoie.
Dorinţa de a ne satisface propriile drepturi dă naştere conflictelor din sânul familiei şi societăţii. Fiecare vrea să-şi vadă împlinite drepturile. Insă, când cineva se hotărăşte să nu lucreze astfel, să nu urmărească aceasta, ci, pe de o parte, să se lepede de drepturile salş, iar pe de alta să se străduiască pentru împlinirea îndreptărilor (drepturilor) lui Dumnezeu, să păzească, adică, voia lui Dumnezeu, atunci îndată întreg mersul vieţii i se schimbă şi înlăuntrul său se sălăşluieşte pacea. îndreptările lui Dumnezeu, mărturiile Lui, lucrurile şi poruncile Lui, toate sunt urmări ale faptului că am fost zidiţi de Dumnezeu.
In această rugăciune, Părintele Sofronie cere ca Domnul să-i dăruiască Harul Său, aşa încât întreaga zi să o petreacă întru paza poruncilor Lui, căci acestea sunt lumină şi îl povăţuiesc pe om către lumină. îi cere deopotrivă Domnului să nu-l lipsească de vederea feţei Sale. Scrie:
„Să nu ascunzi de la mine faţa Ta”.
Acest cuvânt de rugăciune vădeşte un om ce are în centrul vieţii sale Persoana – Faţa lui Dumnezeu -, iar nu o seamă de porunci lipsite de ipostas. Şi, desigur, este avută în vedere aici tema majoră a ridicării Harului Dumnezeiesc. A-Şi ascunde Dumnezeu Faţa înseamnă a-Şi retrage Harul Său de la om, pentru multe şi felurite pricini, fie din iconomie, fie din îndepărtare sau părăsire.
Din toate cele spuse mai sus putem vedea faptul că Părintele Sofronie se roagă ca Dumnezeu să-i binecuvânteze întreaga zi pentru a o petrece după voia Lui şi a nu se lipsi de vederea feţei Sale. Aceasta dă naştere unei însuflări, încă din primele ceasuri ale dimineţii.
Credinciosul care se roagă folosind această rugăciune îşi umple mintea cu înţelesuri de-Dumnezeu-însuflate: „Te rog, Doamne, luminează-mă astăzi, ca orice s-ar ivi, să lucrez după voia Ta”. Mergând la lucru, se roagă înlăuntrul său: „Te rog, Doamne, ajută-mă să fiu smerit, să păstrez tăcerea în clipele de nevoie, să nu mă mânii, să împlinesc voia Ta. Când mi se face nedreptate, dă-mi smerenie să o pot purta şi să împlinesc dreptatea Ta. Când vin asupra mea felurite ispite, Te rog, Doamne, dă-mi să le îndur şi să trec peste toate greutăţile”.
Când cineva îşi începe astfel încă de dimineaţă ziua şi merge la lucru umplându-şi sufletul cu această însuflare dumnezeiască, se va izbăvi cu siguranţă de multe păcate.
Ierotheos, Mitropolit al Nafpaktosului
Sursa: Isihie si teologie: Calea tamaduirii omului in Biserica Ortodoxa.