Sunt părinţi care reuşesc să se abţină, deşi în realitate sunt nervoşi, sunt irascibili. Sunt atâtea cauze pentru care sunt astfel! Se autocontrolează şi nu dau naştere la scene în faţa copiilor. Părinţii sunt nervoşi, dar încearcă să se abţină, îşi propun să nu se manifeste în faţa copiilor. Sigur că şi asta înseamnă ceva, dar într-o ultimă analiză nu înseamnă prea mult. Nu declanşează scene în faţa copiilor, totuşi, tensiunea există. Ea planează în tăcere, grea, plină de temeri.
Copilul, la rândul lui, va deveni şi el nervos, irascibil, fricos, va fi într-o alertă continuă şi tot mai suspicios. Îi va fi teamă ca nu cumva să se poarte urât, să nu producă neplăcere părinţilor şi să nu suporte consecinţele. Va gândi: „Cum să vorbesc? Să spun asta? Poate nu spun ce trebuie şi încep să mă certe, sau poate nu vorbesc ce trebuie şi mă bat sau nu-mi mai dau să mănânc?”.
Astfel, neatenţiile, paharele sparte, cuvintele obraznice, neîmplinirea lucrurilor de făcut, neascultarea, insuccesul la şcoală ‒ toate acestea vor creşte. Pe de o parte, copilul devine fricos şi suspicios şi nu mai ştie cum să vorbească şi cum să se poarte, iar pe de altă parte, tocmai pentru că se află în această confuzie, suportă greu şi izbucneşte la rândul lui. De obicei reacţionează greşit. Trebuie să ştim că un adult nervos sau un copil nervos, tocmai pentru că este foarte atent să nu greşească, va greşi mereu. Cu cât este mai atent, cu cât se teme mai mult, cu cât se străduieşte să nu vorbească greşit, să se manifeste corect, cu atât greşeşte mai mult. Este recunoscut faptul acesta nu numai la copii, ci şi la adulţi. De aceea tipul nervos ‒ şi cel nevrotic, dacă vreţi – face mereu greşeli şi uneori chiar greşeli mari. Cu cât fac greşeli mai mari, cu atât se încarcă mai mult sufletul lor care se află într-o continuă stare de nelinişte. Starea aceasta dă naştere unui nou pretext pentru încă şi mai multe greşeli. Dacă îşi pierde încrederea, va recurge la minciunile mici, se va ascunde pentru a evita noile atacuri. Nervozitatea părinţilor va avea astfel consecinţe asupra comportării copilului şi vom auzi atunci astfel de fraze: „Acest copil este tatăl lui întreg” sau „Seamănă leit cu mama lui”.
Spunem uneori că un copil seamănă tatălui sau mamei lui. Trebuie să lămurim foarte bine acest lucru. Copilul este astfel nu pentru că a moştenit caracterul rău al tatălui sau nervozitatea mamei, ci pentru că, fără voia lui, a învăţat de la tatăl lui sau de la mama lui să fie nervos sau rău. A învățat de la părinţi nervozitate lor ascunsă.
Nu este nevoie ca nervozitatea să fie mereu evidentă. O căsnicie nu merge bine nu numai atunci când este evidentă nervozitatea din casă, ci şi atunci când aceasta nu se manifestă prea mult, dar există. Sunt părinţi care reuşesc să se abţină, deşi în realitate sunt nervoşi, sunt irascibili. Sunt atâtea cauze pentru care sunt astfel! Se autocontrolează şi nu dau naştere la scene în faţa copiilor. Părinţii sunt nervoşi, dar încearcă să se abţină, îşi propun să nu se manifeste în faţa copiilor. Sigur că şi asta înseamnă ceva, dar într-o ultimă analiză nu înseamnă prea mult. Nu declanşează scene în faţa copiilor, totuşi, tensiunea există. Ea planează în tăcere, grea, plină de temeri.
În carte este prezentată o imagine grăitoare: Este ora mesei. La un capăt al mesei stă tata, la celălalt stă mama, iar la mijloc fetiţa. Toţi mănâncă. Mama pare împovărată de gânduri. Tatăl, de cealaltă parte, gânditor, citeşte dintr-o revistă pe care o are în faţă. Fireşte, nu-şi spun nimic. Nu există nici între ei şi nici între ei şi copil o atmosferă plăcută, încât copilul să simtă căldura familiei şi să mănânce în linişte. Nu aude nimic, nu vede nimic, dar tensiunea este apăsătoare.
În ciuda faptului că o linişte aparentă domneşte în casă, nu încetează climatul greu suportabil, care se manifestă în discuţii ascunse sau cu voce scăzută, prin ochii roşii ai mamei sau prin tăcerea de la masă. Cazurile în care copilul îşi vede mama plânsă nu sunt puţine. Oricât de mic ar fi copilul, el întreabă: „De ce plângi, mamă?”. Mama îi răspunde sec: „Nu am nimic! Nimic!”. Se linişteşte copilul cu acest răspuns? Fără îndoială că nu se linişteşte. Cum este posibil ca un astfel de copil să se dezvolte normal în viață?
***
Rugăciune pentru înţelegere şi dragoste între soţi
Viaţa Sfântului binecredincios cneaz Petru, în călugărie David şi a Sfintei cneaghine Fevronia, în călugărie Eufrosinia, făcătorii de minuni din Murom, a fost un model de căsnicie creştină, şi ca atare sunt ocrotitori ai celor ce se căsătoresc.
Mari bineplăcuţi ai lui Dumnezeu şi preaminunaţi făcători de minuni, binecredinciosule cneaz Petru şi binecredincioasă cneaghină Fevronia, osârdnici rugători pentru noi către Dumnezeu! La voi alergăm şi vouă ne rugăm cu nădejde tare: înălţaţi pentru noi, păcătoşii, sfintele voastre rugăciuni către Dumnezeu şi cereţi de la bunătatea Lui toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre: credinţă dreaptă, nădejde bună, dragoste nefăţarnică, bună credinţă neclintită, sporire în faptele cele bune, pace în lume, bună rodire a pământului, bună întocmire a văzduhului, sănătate trupurilor şi mântuire sufletelor. Mijlociţi pe lângă Împăratul Ceresc pace, linişte şi bună rânduială pentru toţi binecredincioşii creştini. Păziţi-ne pe noi de tot răul, şi pe toţi dreptslăvitorii care la voi aleargă adumbriţi-i cu lucrarea harică a rugăciunilor voastre bineplăcute lui Dumnezeu şi toate cererile lor cele cu evlavie împliniţi-le. Aşa, sfinţilor făcători de minuni, nu treceţi cu vederea rugăciunile noastre, ci mijlociţi pentru noi pururea către Domnul şi cu ajutorul vostru învredniciţi-ne să primim mântuirea cea veşnică şi să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu, ca să slavoslovim iubirea de oameni cea negrăită a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat, în vecii vecilor. Amin.
Arhimandrit Simeon Kraiopoulos
Sursa: Părinți și copii – despre educarea copiilor