Scrii că te chinuie o tristețe apăsătoare de neînvins și inexplicabilă. Trupește ești sănătoasă, casa ți-e plină dar inima îți e pustie. De fapt, inima ți-este plină de întristare întunecată. Te duci, din obligație, la distracțiii și spectacole, dar asta îți mărește și mai mult întristarea. Păzește-te bine, aceasta este o boală primejdioasă a sufletului. Ea poate să omoare sufletul cu totul.
Biserica privește o asemenea întristare ca pe un păcat de moarte – fiindcă, potrivit spuselor apostolului, sunt două feluri de întristare: o întristare după Dumnezeu, care aduce pocăință spre mântuire și întristarea acestei lumi, care aduce moarte.
La tine este – e limpede – al doilea fel de întristare. Întristarea după Dumnezeu vine asupra omului când acesta își aduce aminte de păcatele sale, și se căiește, și strigă către Dumnezeu. Sau când cineva se întristează pentru păcatele altor oameni. Sau când cineva are râvnă pentru credința lui Dumnezeu, și vede cu întristare cum oamenii cad de la credință. Dumnezeu întoarce acestă întristare în bucurie.
Așa cum îi descrie Pavel pe apostoli și pe toate adevăratele slugi ale lui Hristos, spunând că sunt ca niște întristați, dar care deopotrivă se veselesc. Se veselesc, fiindcă simt puterea și apropierea lui Dumnezeu. Și primesc mângâiere de la Dumnezeu. Așa grăiește și Psalmistul: adusu-mi-am aminte de Dumnezeu și m-am veselit.
Întristarea sfinților seamănă cu niște nori prin care strălucește soarele mângâierii – iar întristarea ta seamănă cu o eclipsă de soare. Trebuie să fi avut multe ticăloșii și păcate mai mărunte, pe care le-ai privit ca fiind lipsite de însemnătate, și nu le-ai mărturisit și pocăit. Ca un păienjeniș vechi, ele s-au îndesit în jurul sufletului tău, și s-au făcut ca un cuib pentru marea întristare pe care puterea cea rea drăcească o întreține cu răutăcioasă bucurie în tine.
Drept aceea, cecetează-ți întreaga viață., fă-ți un examen necruțător, și mărturisește totul la spovedanie. Prin spovedanie vei curăți și aerisi casa sufletului tău. Și va intra în tine aerul proaspăt și sănătos de la Duhul lui Dumnezeu. După aceea, începe să faci cu vitejie tot ce este bine.
Începe, să zicem, cu milostenia în numele lui Hristos. Adu-ți aminte: în numele lui Hristos. Hristos va vedea și va simți asta, și degrabă îți va dărui bucurie. Îți va dărui bucurie negrăită, bucurie pe care numai El o dă și pe care nicio mâhnire ori chin ori putere drăcească nu o poate întuneca.
Citește Psaltirea. Aceasta este cartea pentru sufletele întristate, cartea mângâierii.
Domnul să te bucure în curând!
Episcop Nicolae Velimirovici
Sursa: Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi. Scrisori misionare, Bucureşti, 2002, Ed. Sofia, p. 16.
– Puţini credincioşi şi chiar monahi mai citesc astăzi Psaltirea. Care este folosul citirii regulate al Psalmilor?
– Părinţii noştri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă. Ba unii o ştiau pe de rost şi o spuneau în șoaptă la ascultare, sau mergând pe cale. Credincioşii, puţini mai ştiu astăzi doar psalmul 50. Este păcat că noi nu mai cunoaştem puterea Psaltirii, frumuseţea duhovnicească a psalmilor. Cândva o rosteau în ison sau o cântau, imitând pe sfinţii îngeri.
Dar să nu uităm că cititul psalmilor este trupul rugăciunii, iar înţelesul adânc al psalmilor este sufletul rugăciunii. Trupul fără suflet este mort. Adică citirea psalmilor fără cugetare şi atenţie aduce puţin folos.
Sursa: Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, Iași, 2003, pp. 24-25.