Sfântul Paisie Aghioritul, un sfânt contemporan cu noi, care a crescut și el într-o familie numeroasă și săracă, după îndelungata sa experiență în relația cu Dumnezeu și cu problemele oamenilor care veneau cu miile la el, ne lămurește în această problemă foarte delicată:
”De multe ori, destule perechi de soţi îmi destăinuiesc neliniştea lor cu privire la naşterea de prunci şi îmi cer părerea. Unele perechi se gândesc să facă doi-trei copii, iar altele doresc să dobândească mai mulţi. Însă ceea ce îi va ajuta cel mai mult este să lase lui Dumnezeu acest subiect al naşterii de prunci. Să-şi încredinţeze viaţa lor Proniei dumnezeieşti şi să nu-şi facă programele lor. Trebuie să creadă că Dumnezeu, Care se îngrijeşte de păsările cerului, cu atât mai mult se va îngriji de proprii lor copii.
Era un marinar care s-a căsătorit la vârsta de douăzeci şi opt de ani. Sărac şi el, săracă şi fata pe care a luat-o, au închiriat un subsol în care să locuiască. Tânăra a găsit ceva de lucru şi trăiau foarte cumpătat. Inchipuiţi-vă, drept masă aveau o ladă de fructe, pe care le-au cumpărat o singură dată. După aceea au dobândit şi copii şi făceau mari economii ca să-i crească. Şi cu toate acestea, încet-încet s-au căpătuit.
Unii încearcă mai întâi să le aranjeze pe toate celelalte şi după aceea se gândesc la copii. Nu-L pun la socoteală deloc pe Dumnezeu. Alţii spun: “Astăzi viaţa este grea. Ajunge un copil, cu toate că şi pe acesta îl creşti cu destulă greutate”, şi nu mai fac alţi copii. Aceştia nu-şi dau seama cât de mult păcătuiesc cu această concepţie a lor, pentru că nu-şi pun nădejdea în Dumnezeu. Dumnezeu este milostiv şi de îndată ce va vedea că nu mai pot face faţă, nu le va mai dărui alţi copii.”
Ei (n.r. părinții) refuză mulți copii ca să nu se obosescă, să aibă vreme și răgaz pentru a duce o viață lumească, fără obligații și griji. Evită nașterea de copii prin îndreptățirea sărăciei, a lipsei casei și a bunurilor materiale. Astfel, soții păcătuiesc mult, împotrivindu-se stăruitor voii sfinte a lui Dumnezeu, dar în același timp își vatămă și patria.
Prin împuținarea nașterilor, neamul se află în primejdie, merge spre pierzare. Scăderea demografică înseamnă sinucidere etnică. De aceea, părinții care fug de copii să înceteze împotrivirea față de legea dumnezeiască a nașterii și să se pocăiască! Să-i primească pe copiii pe care Dumnezeu îi trimite, încredințându-și familia Proniei lui Dumnezeu.
Sursa: Atanasie I. Skarmoghiani, Mamele eroine ale Sfinților Trei Ierarhi, traducere de Pr. Victor Manolache, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 28-29.
Naşterea de prunci şi creşterea copiilor sunt, într-adevăr, o mare bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu. Nu poate exista vreo căsătorie creştină fără o dorinţă imediată si nerăbdătoare a ambilor părinţi de a primi şi de a avea această bucurie comună. O căsnicie în care copiii sunt nedoriţi se bazează pe o formă viciată, egoistă şi trupească a iubirii.
Dând viaţă altora, omul imită actul creator al lui Dumnezeu şi, dacă refuză să facă aceasta, nu numai că-şi respinge Ziditorul, dar îşi distorsionează propria umanitate; căci nu există umanitate în absenţa „chipului şi asemănării lui Dumnezeu”, adică, fără o dorinţă conştientă, sau inconştientă, de a fi un imitator al Părintelui de viață-făcător al tuturor.
Apoi, mai este şi atitudinea lui Iisus în privinţa copiilor: „Chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, şi a zis: «Adevărat zic vouă: dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor»” (Matei 18, 2). Va înţelege, oare, o persoană care se fereşte în mod deliberat să aibă copii, sensul deplin al acestui avertisment al Domnului ‒ poate una dintre cele mai importante descoperiri din întreaga Evanghelie?
Sursa: John Meyendorff, Căsătoria ‒ perspectiva ortodoxă, Editura Renașterea & Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2012, p. 20.