E foarte important să ştii să te rogi. De multe ori şi noi, călugării, stăm în mănăstiri şi nu ne rugăm, doar ni se pare că ne rugăm. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie.
Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm. Acum şi mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastra izbăvire rugăciunea din inimă. Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. Până acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns.
Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii. Astăzi mi se pare că nepăsarea este cel mai greu păcat. Nu mai simţim nimic la rugăciune, nu avem lacrimi de pocăinţă. Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputinţa de ales între bine şi rau. Vor fi mari înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele. Aşadar, rugaţi-vă, rugăţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu.
Daca nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia şi nepăsarea noastră fără pocăinţă, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării. Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!
Părintele Iustin Pârvu
Extras din interviu realizat de Monahia Fotini la 5 iunie 2010.
Ce v-a ajutat cel mai mult să rezistaţi (în închisoare)?
– Acolo toate au ajutat, măi, şi tinereţea, şi elanul, şi rugăciunea, şi dragostea de camarazi, dragostea de Dumnezeu, lucruri la care aveam timp să meditez, că aici nu mai ai timp să te gândeşti, e ca-ntr-o morişcă. Din ’48 s-a oprit tot, s-a interzis cu desăvârşire orice carte de rugăciune. Ei bine, ăştia care erau din ’48 învăţaseră rugăciuni pe de rost, chiar Filocaliile; erau cinci Filocalii traduse care circulau şi printre deţinuţi. Dar cât au lăsat de pe urma lor şi cât bine au mai făcut cu cărţile astea în memorie! Era nemaipomenit, poate n-au avut atâta valoare şi importanţă în lumea asta întreagă cât au avut acolo-n greutăţile astea mari.
– Nu erau unii care să-şi dorească mai bine să scape, să moară, decât să trăiască calvarul acesta?
– Nicicum, nici gând. Iar moartea pentru noi era o nuntă.
– Părinte, din ceea ce ne povestiţi, vremurile prin care aţi trecut Sfinţia voastră par mai degrabă o binecuvântare decât o povară, se pare că falsa libertate pe care o avem noi acum este mai împovărătoare decât starea de prigoană. Care este, de fapt, adevărata libertate? Ce înseamnă libertatea în duh?
– Să trăieşti în afara păcatului – aceasta este libertatea în duh; omul despătimit. Libertatea în duh este în afara instituţiei, că biserica aceasta este stricăcioasă la urma urmei; ea trebuie să se prefacă în nestricăciune prin harul Domnului. Căci ce se va întâmpla cu cei ce sunt în viaţă în trup, la sfârşitul veacurilor? Ei se vor transforma într-o clipită.
Sursa: Ne vorbeşte Părintele Iustin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă, 2011, pp. 91-92.
Părinte, sunt mai deştepţi oamenii de azi decât cei de acum 50 sau 60 de ani? Mai înţelepţi? Încercările istoriei i-au înţelepţit sau i-au buimăcit? Librăriile sunt pline de cărţi, dar cumpărătorii sunt rari. În schimb cârciumile sunt pline…
Da, oamenii sunt mai informaţi, dar şi informaţia asta, nu ştii ce să faci cu ea, iaca te buimăceşte. Oamenii au dat cartea pe televizor, dar televizorul îl face pe om să nu mai gândească, să ia toate informaţiile de-a gata, fără să se mai implice cu mintea. Aşa a zis la televizor? Apăi aşa rămâne, înseamnă că-i adevărat…! Cititul unei cărţi e ca un drum pe jos până la un anumit loc, ai timp să vezi, pas cu pas, tot ce se află în jur…!
Tineretul trebuie salvat de influenţa televiziunii care exercită un fel de dresaj asupra minţilor tinere. Aici e vina părinţilor, a învăţătorilor…! Diavolul îşi ia mai repede de partea sa pe ignorant, decât pe omul care ştie să pună întrebări, care ştie pilda lui Hristos, care ştie o rugăciune, care poate să spună o vorbă înţeleaptă din Pateric.
Sursa: Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin şi morala unei vieţi câştigate, Editura Credinţa Strămoşească, pp. 93-94.