La metanii se sărută pământul sau se face semnul Sfintei Cruci cu degetele pe pământ?
La metanii nu se saruta pamantul si nici nu se face semnul Sfintei Cruci cu degetele pe pamant. Este un obicei fara rost, scornit de babe care nu cunosc credinta. In schimb se atinge pamantul cu fruntea.
***
Metania mică și mare
În timp ce se săvârșește o metanie, se spun cuvintele: Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul.
Metania este o formă de închinare, de regulă în fața sfinților reprezentați în icoane. Se pot face metanii mici și metanii mari. În primul caz, credinciosul se apleacă spre pământ până când îl atinge cu mâna dreaptă, apoi se ridică, făcându-și simultan semnul Crucii. În al doilea caz, el îngenunchează, atinge pământul cu fruntea sprijinindu-se cu brațele, apoi se ridică, făcându-și în același timp semnul Crucii. Metania mare, specifică postului, este un gest de profundă smerenie. În timp ce se săvârșește o metanie, se spun cuvintele: „Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul”. Căderea în genunchi simbolizează căderea în păcat, iar ridicarea, însoțită de semnul Crucii, simbolizează ridicarea din păcat, posibilă numai cu ajutorul lui Dumnezeu.
***
Metaniile și rugăciunea
Atunci cînd cădem cu faţa la pămînt, suntem ceea ce suntem acum, adică făpturi căzute.
-Atunci cînd spunem această Rugăciune a Sfîntului Efrem Sirul, facem şi metanii. Vă rugăm mult să ne spuneţi care este legătura şi care este rostul metaniilor în Rugăciunea Sfîntului Efrem Sirul.
– Pot să zic aşa cum ne spun şi părinţii, pentru că noi, fiind trup şi suflet, sigur că avem starea sufletului şi tînguirea lui care strigă, dar şi trupul se roagă. Pentru că la Prorocul David găsim: „Inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu” (Psalmul 103). Şi trupul se poate bucura de Dumnezeul cel viu, ca şi inima. Metaniile sunt un gest al trupului care nu este despărţit de cel al sufletului. El îl însoţeşte. Părinţii ne tîlcuiesc că, atunci cînd cădem cu faţa la pămînt, suntem ceea ce suntem acum, adică făpturi căzute. Cînd ne ridicăm, suntem ceea ce devenim după ce ne ridică Hristos. Deci, căzînd, să ne gîndim că noi singuri am căzut din har, dar de ridicat, Hristos ne ridică. Ne gîndim la asta. Metaniile, vedeţi, nu se fac fără rugăciune. Am înţeles că mulţi fac metanii fără rugăciune. Nu se fac fără rugăciune. Spune în gândul tău: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, „Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă!” Toate metaniile sunt însoţite de rugăciune; dacă nu, ele devin gimnastică. E bună gimnastica, dar să nu rămână doar atât, să lucreze şi mintea atunci când facem metanii.
Părinţii le mai făceau pentru domolirea lucrării sîngelui. Adeseori, prin multă mîncare, prin somn, prin celelalte, avem un surplus de energie. Astea de multe ori ne împiedică la rugăciune. Atunci părinţii fac cîteva metanii, pînă cînd trupul vine într-o stare de cuminţenie, cînd sîngele nu mai zburdă aşa de tare. Sigur că după asta ne oprim puţin. Ne oprim, ne încălzim puţin, vine liniştea, se liniştesc simţurile, nu mai bate inima aşa de tare şi atunci putem începe a ne ruga. Sunt nişte exerciţii exterioare. Astea nu neapărat că ne vor duce la smerenie şi că vor atrage harul lui Dumnezeu. Nimeni să nu creadă că bătând metanii, doar pentru asta va atrage harul, sau pentru post, sau pentru altceva, dar ele ne pot ajuta.
Să avem gândul smerit şi atunci, pentru gândul smerit, Dumnezeu ne dă de toate. Sunt bune. Toate sunt bune, şi metaniile, numai să fie făcute din dragoste, din toată inima.
Surse: Parohiamacin4.org; Vasile Răducă, Doxologia.ro; Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății.