Părinte, dacă fac rugăciune pentru cineva, deşi acela nu cere ajutor, se va folosi?
Aceasta va depinde de multe. La început, dacă acela a avut intenţie bună, dar n-a fost ajutat, este îndreptăţit să primească ajutorul dumnezeiesc. Chiar dacă nu s-ar ruga alţii pentru el, Dumnezeu va iconomisi ca acela să fie ajutat mai târziu. Iar dacă el însuşi va cere de la început ajutor, Dumnezeu va interveni mai devreme şi astfel va fi ajutat. Altfel, va fi ajutat mai târziu. Prin rugăciune Îi dăm lui Dumnezeu dreptul să intervină. De obicei, dacă un om cere ajutor cu toată inima sa şi spune cu smerenie: „Părinte, roagă-te şi pentru mine!”, îţi răneşte inima şi nu-l mai poţi uita. În timp ce dacă spune în mod superficial: „Fă şi pentru mine vreo rugăciune…”, ca şi cum ar spune „Hai, sănătate!”, cum să-ţi aduci aminte de el?
Atunci când rugăciunea se face din inimă, cu durere pentru problemele lumii, oamenii care cer în vremea aceea ajutor de la Dumnezeu îl primesc imediat! Pot da multe exemple concrete. Cu câţiva ani în urmă, un om cu totul deznădăjduit, în „întunecarea” lui a trecut graniţa şi s-a aflat la Parapetasma. Acolo l-au luat drept spion, l-au prins, l-au chinuit şi l-au închis, iar el în închisoare se ruga.
Un monah, cunoscut de-al meu, a aflat despre necazul lui şi s-a rugat: „Dumnezeul meu, Te rog eliberează-l! Pentru Tine este uşor să faci aceasta!”.
După ce l-au închis, l-au chemat să-l ancheteze. În urma anchetei, omul acesta s-a „trezit” pe teritoriu grecesc. Când grecii l-au cercetat, el a spus: „M-au bătut, m-au închis, m-au cercetat. După aceea nu-mi mai aduc aminte de nimic. Nu ştiu, nici nu mi-am dat seama de felul în care m-am aflat la pichetul grecesc”. Aceasta este puterea rugăciunii. Rugăciunea înduplecă pe Dumnezeu.
Este bine ca „telefonul nostru fără fir” (n.r. ‒ așa numea Sfântul Paisie rugăciunea către Dumnezeu) să lucreze mereu, pentru a putea să ajute pe toţi oamenii care cer ajutor. În armată, la Transmisiuni, urmăream posturile străine, dar ajutam şi pe ai noştri. Făceam pe intermediarii între posturile noastre ce erau departe de centru şi nu se auzeau. Le luam semnalele şi le transmiteam mai departe. Eram întotdeauna doi oameni şi alcătuiam două grupe. Pentru că de ar fi fost unul singur, s-ar fi întrerupt şi nu l-am fi putut ajuta pe celălalt care cerea ajutor, iar semnalele lui n-ar fi ajuns la destinaţie. Atunci când o astfel de staţie lucrează mereu, poate ajuta pe cei ale căror semnale nu ajung la unitatea lor. La fel, şi cel ce are îndrăzneală la Dumnezeu şi se roagă pentru altul face pe intermediarul între omul care cere ajutor şi Dumnezeu. Dacă însă unul cere ajutor, iar celălalt are „staţia” închisă, adică nu se roagă, ce se va întâmpla?
(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 336-338)
Dumnezeu nu asculta rugaciunea celui mandru
– Gheronda, dupa ce-am facut un gest urat, gandul imi spune ca rugaciunea mea nu este placuta lui Dumnezeu.Paisios monachos Agioreitis16
– Daca gandul acesta vine din adevarata smerenie si spui: „Il intarat pe Dumnezeu cu purtarea mea urata”, atunci simti dumnezeiasca mangaiere. Daca insa te mahnesti in chip egoist si spui: „Cum am ajuns eu in aceasta stare?” nu primesti mangaiere, pentru ca:
„Dumnezeu celor mandri le sta impotriva“[14].
Dumnezeu nu asculta rugaciunea celui mandru, pentru ca mandria este zid.
Pentru ca rugaciunea noastra sa fie auzita, trebuie sa iasa din „inima infranta si smerita” [15]. Atunci cand spunem cu multa smerenie: „Dumnezeul meu, in halul in care sunt, cum sa ma auzi?”, indata ne aude Bunul Dumnezeu.
– Gheronda, de ce uneori, cand am vreo ispita, nu ma pot ruga?
– Daca ai o ispita si nu poti face rugaciune, sa stii ca exista inlauntrul tau egoism si slava desarta. Si ispita va ramane pana ce se va scarbi omul de sine insusi. De indata ce se va scarbi, va ajuta si Hristos, iar ispita va trece.
– Gheronda, Il rog pe Dumnezeu sa ma ajute sa ma slobozesc de obraznicie, dar nu vad nici un rezultat.
– Cand cineva se nevoieste si se roaga, dar nu se vede nici un rezultat, inseamna ca exista fie egoism, fie mandrie, fie predispozitie spre mandrie, care impiedica Harul lui Dumnezeu sa lucreze prin mijlocirea rugaciunii. Orice cerem in rugaciune, Bunul Dumnezeu ne da, daca avem smerenie si simtirea pacatoseniei noastre.
– Gheronda, si ce sa fac atunci cand Il rog cu durere pe Dumnezeu sa ma slobozeasca de o neputinta si fac si nevointa cuvenita, dar nu ma ajuta fiindca am mandrie?
– Sa ceri anticipat iertare de la Dumnezeu. Sa spui:
„Dumnezeul meu, mandria mea e cea care impiedica ajutorul Tau, dar, Te rog, lumineaza-ma sa inteleg ce trebuie sa fac, ca sa-mi biruiesc neputinta”.
Din clipa in care vei accepta ca ai mandrie si ca de aceea nu cedeaza acea neputinta, Dumnezeu te va instiinta si de unde vine, ca sa te nevoiesti sa tai pricinile.
– Gheronda, cum trebuie sa simt in timp ce ma rog?
– Sa simti in chip smerit, ca sa te ajute Dumnezeu. Cel smerit nu are voia sa, ci face ascultare de voia lui Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. De aceea si Dumnezeu asculta rugaciunea lui si-i daruieste binecuvantari ceresti. Cu cat omul Il asculta mai mult pe Dumnezeu, cu atat si Bunul Dumnezeu il asculta pe el.
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013.