Părintele Lavrentie era întotdeauna foarte optimist, iar noi deseori cădeam în deznădejde.
Odată, văzându-mă supărată, mi-a zis: „Bă tată, să-ţi povestesc ceva. La începutul călugăriei mele eu aveam un duhovnic în Ardeal. Şi când mă duceam la el eram cătrănit aşa cum eşti frăţia ta acum, pentru că, la început, în mănăstire era greu, erau multe probleme şi nu ştiam cum să le rezolv. Şi cum stăteam eu aşa supărat în tren, vine la mine un om şi-mi zice: „Părinte, părinte, cu noi e Dumnezeu, părinte, cu noi e Dumnezeu”.
Cum am auzit acest cuvânt, soră Măria, odată m-am luminat şi m-am liniştit. Păi da, aşa e, cu noi trebuie să fie Dumnezeu, cu noi fiii Bisericii. Dacă nu e cu noi Dumnezeu, atunci cu cine e? Aşa că nu te descuraja niciodată, că Dumnezeu nu ne părăseşte.
***
Deznădejdea omului este cea mai mare bucurie a diavolului
Şi ce dacă întâlnim încercări mari şi grele pe care nici măcar nu ni le imaginam sau la care nici nu ne aşteptam? Toate acestea sunt mici incidente înaintea Jertfei Domnului pentru mântuirea sufletelor noastre. Domnul ne lasă puţin ca să ne luptăm, însă ne urmăreşte şi din nou ne dă harul Lui. Cu cât se apropie cineva mai mult de lumină, cu atât vede mai bine până şi cea mai mică pată. Cu cât înaintăm în viaţa duhovnicească, cu atât ne vedem lipsurile, scăpările şi ne cunoaştem mai bine pe noi înşine.
Dezamăgirea este cea mai mare reuşită a diavolului, atunci prăznuieşte el. Nu, copilul meu! Niciodată, niciodată! Domnul ne lasă puţin ca să ne luptăm, însă ne urmăreşte şi din nou ne dă harul Lui. Faptul că te vezi pe tine însuţi mai rău să te bucure. Cu cât se apropie cineva mai mult de lumină, cu atât vede mai bine până şi cea mai mică pată. Cu cât înaintăm în viaţa duhovnicească, cu atât ne vedem lipsurile, scăpările şi ne cunoaştem mai bine pe noi înşine.
Şi ce dacă întâlnim încercări mari şi grele pe care nici măcar nu ni le imaginam sau la care nici nu ne aşteptam? Toate acestea sunt mici incidente înaintea Jertfei Domnului pentru mântuirea sufletelor noastre, înaintea cuvântului „nu am venit să Mi se slujească, ci ca Eu să slujesc”. Orişice am întâlni, orişice ni s-ar întâmpla în viaţa noastră, toate sunt gunoaie, toate alcătuiesc un nimic înaintea acelora pe care slujirea dumnezeiască a Domnului nostru lisus Hristos ni le-a oferit aici pe pământ şi, cu mult mai mult, înaintea acelora pe care ni Ie-a pregătit în Cer, nemuritoare şi veşnice.
***
Deznădejdea este o stare străină firii omului
Cineva a născut deznădejdea în inima mea și acel cineva, dacă nu este de la Dumnezeu, este din cei care merg împotriva Lui. Și atunci, să mă ridic și să nu-l mai primesc, prin rugăciune, prin puțină osteneală, prin legătura pe care trebuie să o am cu Biserica, cu duhovnicul, cu oamenii.
Deznădejdea – să nu uităm niciodată – că este o persoană, este un duh care ne cuprinde; și ținând minte asta, că suntem atacați nu de o închipuire a minții noastre, că nu este o stare a noastră firească, să ieșim un pic din psihologie, din psihanaliză și să intrăm în duhovnicie, unde fiecărui gând trebuie să-i găsim persoana care-i stă în spate, pentru că nicio stare și nicio idee nu se poate naște din senin. Cineva a născut-o și dacă ea îmi este străină mie, cineva a născut-o în inima mea și acel cineva, dacă nu este de la Dumnezeu, este din cei care merg împotriva Lui.
Și atunci, să mă ridic și să nu-l mai primesc, prin rugăciune, prin puțină osteneală, prin legătura pe care trebuie să o am cu Biserica, cu duhovnicul, cu oamenii, legătura păcii și a dragostei, pe care trebuie s-o creștem încet, încet în noi.
Scuturați deznădejdea de la voi, așa cum ne scuturăm noroiul de pe picioare când intrăm într-o încăpere!
Surse: Părintele Stoica Toma, Extras din „Părintele Lavrentie de la Fariseni”; Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm Cerul în inimile noastre!.