„Când lucrul nu vă permite să vă săvârşiţi pe deplin pravila de rugăciune, săvârşiţi-o pe scurt. Dar niciodată nu trebuie să vă grăbiţi. Dumnezeu este pretutindeni.
Dimineaţa să-I daţi mulţumire şi să-I cereţi binecuvântare cu cuvintele voastre, făcând câteva metanii şi este de ajuns!
Cu Dumnezeu niciodată să nu vă purtaţi la întâmplare. Ci întotdeauna cu mare evlavie. El nu are nevoie nici de metaniile noastre, nici de rugăciunile noastre lungi. Un strigăt din inimă scurt şi puternic, iată ce este de folos! Iar aceasta se poate face din mers! Prin urmare, puteţi să vă rugaţi neîncetat. De aceasta să vă îngrijiţi şi în această direcţie să îndreptaţi tot ce faceţi.
Sfântul Epifanie a fost întrebat: «Cum să împărţim timpul?» Timpul?! Pentru rugăciune nu există un timp aparte: ea trebuie săvârşită tot timpul, în tot ceasul şi în orice clipă.
Sfântul Vasile cel Mare a fost întrebat: «Ce înseamnă a ne ruga neîncetat?». Iar el a răspuns: «Să ai în inimă starea de rugăciune şi te vei ruga neîncetat. Cu mâinile să lucrezi, iar mintea să o înalţi la Dumnezeu». Apostolii au înconjurat tot pământul şi câte osteneli au săvârşit?! Dar în acelaşi timp s-au rugat neîncetat. Şi porunca aceasta ei au scris-o. Duhul credinţei, al nădejdii şi al lăsării în voia lui Dumnezeu, iată ce trebuie să aprindem în inimă.“
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul – Rugăciunea, Editura Egumeniţa
Cum să îmi găsesc timp pentru rugăciune?
Cum să procedăm să ne păstrăm pacea duhovnicească, optimismul, credinţa trăind într-un oraş atât de stresant şi de aglomerat cum este Bucureştiul? Cum să facem să ne folosim cât mai bine timpul, atât de puţin liber, în scopul dobândirii unui mod duhovnicesc?
Cred că oamenii ar mai găsi timp de rugăciune dacă ar renunţa la nişte lucruri fară folos duhovnicesc pe care le practică – de exemplu, privirea la televizor, la lucruri necuviincioase ş.a.m.d. Prea multă vreme se pierde cu lucruri minore şi oamenii nu-şi găsesc apoi timp pentru Dumnezeu. Însă lucrul cel mai important într-o viaţă obişnuită nu este atât să-ţi găseşti vreme de rugăciune, cât să trăieşti toată viaţa în slujba lui Dumnezeu, adică tot ce faci, să faci pentru slava lui Dumnezeu.
În Pateric, se spune că un părinte pustnic a primit un vizitator. Şi acesta, când a plecat, i-a zis: „Iartă-mă, părinte, că te-am reţinut de la rugăciunea ta”. Şi el a răspuns: „Rugăciunea mea, frate, este să te primesc pe tine, să te odihnesc pe tine şi să te petrec cu dragoste”. Cam aşa ceva trebuie făcut şi din viaţa noastră; adică să facem numai lucruri care sunt spre slava lui Dumnezeu şi ne ţin loc şi de rugăciune, când nu avem un timp anume de rugăciune. (Arhimandrit Teofil Părăian)
Sursa: Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, București, p. 86.
Cum sfătuiți să se roage oamenii care au un program foarte încărcat: școală, facultate, serviciu?
Scurt și des. Asta e. Când? N-ai timp? Toți avem timp să ieșim să mâncăm. Păi, înainte de a mânca: cinci minute, cinci minute. Credeți-mă, chiar și rugăciunea pe care o spui, Tatăl nostru înainte de masă, dar ce e greu să mai adaugi și Împărate ceresc la asta? Adună-te și fă-o ca pe o închinare Domnului: Împărate ceresc, Mângâietorule…
Zi-o cu toată dragostea şi cu puterea ta, ştiind că nu prea ai timp să te rogi, mulţumeşte Domnului că ai mâncat şi, în timp ce mulţumeşti Domnului, zi şi gândeşte: Doamne, eu toată ziua mi-o pierd în deşert, şi acum Tu mă hrăneşti pe mine, toate cele bune mi le dai mie. Gânduri bune, de rugăciune.
După aceea, te-ai sculat, mulţumeşte-I Lui. Mai ai cinci minute, nu alerga! De ce alergăm? Unde alergăm? Scoală-te cinci minute şi zi, dacă mai ai lângă masa unde mănânci o Psaltire, din care poţi să citeşti un psalm. Păi, nu este? Unde este? Cred că în Lavsaicon e o pildă cu ţăranul care ara şi avea Psaltirea la capătul brazdei şi când ajungea acolo, citea un psalm şi iar ara, şi iar un psalm.
Înţelegeţi, cam asta este şi starea noastră. Nu trebuie mult deodată, dacă avem program încărcat. Şi Dumnezeu, văzând străduinţa noastră, dragostea noastră pentru rugăciunea aia mică de cinci minute, va păstra harul Său asupra noastră pe toată vremea cât noi vom fi ocupați cu treburile.
Sursa: Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, pp. 33-34.