În douăzeci şi patru de ore, afierosiţi măcar o jumătate de oră pentru a spune rugăciunea fără să ţineţi metania în mână. Să faceţi aceasta la orice oră, dar mai de preferat la orele 10-11 noaptea. S-o rostiţi cu implorare, rugător, plângător: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.
Cultivaţi aceasta şi veţi vedea ce rod va face. De la jumătate de oră o vei spune apoi o oră, dar ia aminte ca în acel timp nici telefonul să nu sune, nici să spui: „A, această treabă trebuie să o fac acum”, sau să te cuprindă somnul, sau vreun gând hulitor să treacă prin mintea ta. Închide telefonul, termină-ţi toate treburile şi fă aceasta o jumătate de oră, nu mai mult şi vei vedea că acest copăcel pe care îl plantezi acum mâine-poimâine va face rod. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur, şi Sfântul Vasile cel Mare de la aceasta au început. Un mic copăcel şi au devenit luminători ai lumii.
***
Rugăciunea lui Iisus, «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul», strigătul neîncetat spre Dumnezeu, Mântuitorul nostru, ne curăţă sufletul.
Rugăciunea lui Iisus, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, strigătul neîncetat spre Dumnezeu, Mântuitorul nostru, ne curăţă sufletul.
***
Cele mai iubite cuvinte: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul
Noi vorbim Domnului direct, cu smerenia intensă a vameşului care, spre deosebire de fariseul îndrăzneţ şi vorbăreţ, putea doar să se bată în piept şi să spună: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 9-14). Persoana care se roagă cu Rugăciunea lui Iisus în acest mod este om care creşte în cunoaşterea lui Dumnezeu, adică un om care se apropie de Dumnezeu. Da, omul foloseşte cuvinte şi noi credem că aceste cuvinte sunt adevărate. Deşi scopul nu sunt cuvintele în sine, ele sunt necesare celor mai mulţi dintre noi pentru a ne concentra mintea şi a ne deschide inima în smerenie şi pocăinţă.
Foto: Oana Nechifor
Foto: Oana Nechifor
A te ruga cu adevărat înseamnă a sta cu mintea în inimă în prezenţa Domnului, adică a fi pe deplin deschis lui Hristos, fiind în comuniune cu El din adâncurile ființei noastre. Sfântul Apostol Pavel scrie că Duhul Sfânt ne învaţă cum să ne rugăm, cu suspine prea adânci pentru a le exprima în cuvinte (Romani 8, 26). Ca să spun adevărul, nu mă aflu încă acolo, nici pe departe. Am nevoie de cuvinte în rugăciune pentru a nu-mi lăsa mintea să rătăcească. De aceea cuvintele simple ale Rugăciunii lui Iisus sunt atât de iubite în Ortodoxie: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Ori de câte ori facem ceva care nu are nevoie de o concentrare mintală semnificativă, ne putem ruga în tăcere cu Rugăciunea lui Iisus. Dacă nu este nimeni în apropiere, putem spune cuvintele cu voce tare, fără a provoca probleme. Pentru rugăciunile personale obișnuite de dimineaţă sau de seară, putem dedica cinci sau zece sau mai multe minute. Nu este teologie abstractă, ci o motivație ce ne așază în locul potrivit înaintea Domnului.
Cu această rugăciune în inimile noastre, cerem ajutorul lui Hristos, chiar atunci când mărturisim greşelile noastre. Nu trebuie să fie rostită ca şi cum recităm o formulă sau am încerca să Îl influenţăm pe Dumnezeu cu cuvinte magice, ci din inimă, cu concentrare deplină. Noi vorbim Domnului direct, cu smerenia intensă a vameşului care, spre deosebire de fariseul îndrăzneţ şi vorbăreţ, putea doar să se bată în piept şi să spună: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 9-14). Persoana care se roagă cu Rugăciunea lui Iisus în acest mod este om care creşte în cunoaşterea lui Dumnezeu, adică un om care se apropie de Dumnezeu. Da, omul foloseşte cuvinte şi noi credem că aceste cuvinte sunt adevărate. Deşi scopul nu sunt cuvintele în sine, ele sunt necesare celor mai mulţi dintre noi pentru a ne concentra mintea şi a ne deschide inima în smerenie şi pocăinţă. Dacă încerc să stau în linişte chiar şi pentru câteva minute, în rugăciune fără cuvinte, mintea mea rătăceşte teribil. Nu sunt un expert al rostirii Rugăciunii lui Iisus, dar o consider foarte folositoare pentru cel care vrea să stea așa cum se cuvine înaintea Domnului. Dacă ne adresăm Lui cu smerenie şi pocăinţă, simţim puterea şi prezenţa Sa în viața noastră. Sufletul nostru devine mai fin racordat la ceea ce face El, iar El răspunde chemării noastre de a ne ajuta. Aceasta nu este o meditaţie pentru a te elibera de stres, ci o smerită rugăciune către Mântuitorul nostru.
Surse: Ieromonah Iosif Agioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul; Doxologia.ro.