Să cauți în fiecare zi cât mai multe motive de bucurie și recunoștință și să mulțumești pentru ele Domnului și oamenilor. Când ne bucurăm și mulțumim creierul nostru produce substanțe de viață dătătoare și repară celula nervoasă.
Aşadar, Bucuria! Ce este bucuria? Ce este bucuria? Bucuria este ce nu are omul. Omul n-are nimic, niciodată. Dar, într-o bună zi, în clipa în care apare pe lume, el se primeşte pe sine în dar de la Dumnezeu şi-şi primeşte viaţa. Şi Dumnezeu îi spune: „Iată, te-am făcut, eşti viu, bucură-te că eşti!” Aceasta este prima poruncă pe care i-o dă Dumnezeu omului: „Bucură-te că eşti!” Şi-apoi, de-a lungul întregii Sfinte Scripturi, întâlnim bucuria ca poruncă – „Bucură-te!”, „Bucuraţi-vă!”, „Bucură-te”, „Bucură-te!” Vă amintiţi că şi Măicuţei Domnului, Fecioarei Maria, primul cuvânt pe care i-l spune îngerul este acesta, porunca aceasta – Bucură-te! Eu nu cred că-i spune „Salut!”, cum am citit într-o variantă de traducere. Îngerul îi aduce poruncă nouă de la Dumnezeu şi-i aduce şi Temeiul Bucuriei. Da, pentru că era pentru prima dată când devenise posibilă împlinirea acelei grele aşteptări sub care gemea omenirea de la cădere, aceeaşi pe care o avem şi noi în inimă înainte să primim Buna noastră Vestire.
Da, m-am gândit că oamenii nu sunt bucuroşi pentru că nu vor să împlinească această Poruncă. Şi nu vor să împlinească această poruncă pentru că omul nu vrea să împlinească nici o poruncă a lui Dumnezeu, pentru că el vrea să facă după voia sa, vrea să poruncească el. Chiar şi lui Dumnezeu! Şi nu e vorba de mine, sau de cineva la fel de neascultător ca mine, ci de oricare om. Acesta este ceea ce numim noi omul căzut. Omul căzut este omul care se înalţă pe sine şi zice: „Ştiu eu mai bine!” Dar nu zice fără să creadă. Sunt puţini care spun, că ştiu şi nu ştiu. Ăştia (care spun aşa) sunt la şcoală ca să treacă clasa şi oricum, bine fac, pentru că acolo nu poţi să le ştii pe toate. Dar, în rest, noi toţi avem înăuntru convingerea că ştim şi că ştim mai bine ca oricine. Avem această siguranţă de noi că ştim ce trebuie să facem, ştim cum să facem şi ştim noi mai bine cum este bine. Aceasta este pierzania noastră. Pe-aici se pierde bucuria omului.
Maica Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei vol. 2, Editura Doxologia, Iași, 2009, pp. 157-158
Să nu primeşti gândurile care te închid în tine şi te deschid, de fapt, energiilor vrăjmaşe. Dacă accepţi şi eşti atent la ce simţi, la freamătul acesta al vieţii din tine, şi oferi toate Domnului după cum şi făgăduieşti în Sfânta Liturghie: „Pe noi înşine şi toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, El vine şi-ţi transformă viaţa. Viaţa ca trăire, ca energie, ca vibraţie, şi nu viaţa exterioară, ca evenimente. Acelea se vor schimba degrabă pentru că sunt rodul energiilor noastre, văzutul nevăzutului din noi.
Când trăim singuri ale noastre, cel viclean vine cu ale lui şi ne virusează şi ne răstoarnă toate şi în noi şi în jur. Viaţa concretă a creştinului în Biserică este dar din dar: primeşte harul prin Sfintele Taine, se încălzeşte în sfintele slujbe şi se întăreşte prin pocăinţa permanentă şi se oferă pe sine şi toată viaţa sa Domnului. Iar Domnul ne dă Duhul Său, viaţa Sa, bucuria Sa!
E atât de concret, nu? Pur şi simplu oferi ce simţi Domnului cu mişcarea aceea lăuntrică, însoţită de cuvintele rugăciunii sau doar cu amintirea lui Dumnezeu şi-L primeşti pe El şi darurile Sale!
(Monahia Siluana Vlad, Uimiri,rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, p. 66-67)
Sursa: doxologia.ro