Preocuparea pentru alinarea şi vindecarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti ale credincioşilor s-a aflat din cele mai vechi timpuri în centrul lucrării pastorale a Bisericii noastre. După cum spune Sfânta Scriptură, „nimeni nu este fără de păcat chiar dacă viaţa lui pe acest pământ ar fi de numai o zi” (Iov 14, 4), nu există nici un om care să nu sufere de o boală trupească sau sufletească. Pentru vindecarea acestor boli, Biserica a rânduit Sfânta Taină a Maslului, o slujbă care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea cu untdelemn sfinţit în numele Domnului, aduce bolnavului alinare sau vindecare, potrivit credinţei lui.
Untdelemnul care constituie materia Tainei Sfântului Maslu este un simbol al îndurării divine şi totodată un medicament, un mijloc de însănătoşire, întrebuinţat în scopuri terapeutice din cele mai vechi timpuri.
Untdelemnul de la Sfântul Maslu, fiind binecuvântat de preoţi cu invocarea lui Dumnezeu, este impregnat de harul dumnezeiesc al Sfântului Duh, ca şi apa Botezului. El are puterea de a curăţi sufletul prin iertarea păcatelor şi a tămădui trupul prin izgonirea bolilor, împărtăşind mila şi îndurarea lui Dumnezeu. De aceea, untdelemnul rămas de la Maslu, ca şi făina binecuvântată în cadrul slujbei, trebuie păstrate cu cinste, în loc curat şi ales.
Untdelemnul se poate pune să ardă în candele, fie în casă, fie în biserică, şi poate fi întrebuinţat şi la miruit. În unele părţi, din făina binecuvântată se fac prescuri pentru Sfânta Liturghie. Beţişoarele folosite pentru ungere se adună şi se îngroapă ori se ard, aruncându-se cenuşa în loc curat.
În anumite zone ale ţării este obiceiul ca, din făina şi din untdelemnul binecuvântat la Sfântul, să se facă pâinişoare care se dau bolnavului spre a fi mâncate. De asemenea, bolnavului se dă să guste din untdelemnul sfinţit îndată după Sfânta Împărtăşanie, apoi restul e folosit în mâncarea care se pregăteşte pentru el. Un alt obicei frumos este întâlnit în zona Moldovei, în Vinerea Patimilor: cei care ajunează în această zi pregătesc o turtă, făcută din făina binecuvântată la Sfântul Maslu şi agheasmă, pe care o consumă când îşi încheie ajunarea.
Mulţi credincioşi au tendinţa să creadă că vindecarea vine prin consumarea propriu-zisă a untdelemnului şi a făinei binecuvântate, trebuie reţinut faptul că alinarea sau vindecarea vin prin ajutorul şi mila lui Dumnezeu, şi nu prin untdelemnul sfinţit, ca printr-un element magic.
Sursa: Ziarul Lumina
Chiar dacă slujba Sfântului Maslu cuprinde diverse elemente, îndeosebi lecturile biblice și rugăciunile de invocare a harului vindecător al lui Dumnezeu, totuși ea este în mod evident centrată pe ungere. Untdelemnul este materia Tainei Maslului, căci termenul grec folosit pentru a a denumi această Taină, elaion, care vine de la cuvântul elaia ce înseamnă măslin, face de altfel referire la el.
E ştiut că untdelemnul (uleiul) care alcătuieşte materia Tainei Sfântului Maslu este simbol al îndurării divine şi totodată medicament, mijloc de însănătoşire, întrebuinţat în acest scop din adâncă vechime (vezi, de exemplu, Marcu 6, 13). În unele părţi, în untdelemnul de la Sfântul Maslu se amestecă şi vin, amestecul acesta amintind de vindecarea în acest mod, de către samarineanul milostiv, a celui căzut între tâlhari (Luca 10, 34).
Untdelemnul de la Maslu, fiind binecuvântat de preoţi cu invocarea lui Dumnezeu, este sfânt, plin de darul dumnezeiesc al Sfântului Duh, ca şi apa botezului. El are puterea de a curăţi sufletul, prin iertarea păcatelor, şi de a tămădui trupul, prin izgonirea bolilor, împărtăşind mila şi îndurarea lui Dumnezeu. De aceea, untdelemnul rămas de la Maslu, ca şi făina binecuvântată atunci, trebuie păstrate cu cinste, în loc curat şi ales şi pot fi folosite numai în scopuri pioase.
Astfel, untdelemnul se poate pune în candele să ardă, fie în casă, fie în Biserică unde poate fi folosit şi la miruit. După Simeon al Tesalonicului, chiar şi trupurile morţilor se pot unge cu untdelemnul păstrat de la Maslul ce li s-a făcut pe când erau în viață. La noi, prin Bucovina şi nordul Moldovei se obişnuieşte să se ungă osemintele dezgropate cu untdelemnul sfinţit la Maslu, în cazul reînhumării lor. Pe alocuri este obiceiul ca din făina şi din untdelemnul binecuvântat la Maslu să se facă pâinişoare din care se dă bonavului să mănânce. În unele părţi (de exemplu, Bucovina), din untdelemnul sfinţit se dă bolnavului să guste îndată după Sfânta Împărtăşire, apoi restul e folosit la pregătirea mâncărurilor destinate lui.
Trebuie totuși să notăm că, deși untdelemnul are în el o putere terapeutică datorită harului pogorât în el în urma epiclezei rostite asupra lui (o putere care nu trebuie nesocotită), el nu devine prin acest fapt o materie capabilă să vindece prin sine însăși și numai ea singură. Sfântul Apostol Iacov cere preoților „să se roage pentru cel bolnav, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului”, precizând că „rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica”. Rugăciunea Bisericii este așadar fundamentală, dar și starea duhovnicească a bolnavului uns cu untdelemn sfințit.
(Părintele Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 351-352)