În pericopa evanghelică de la Cununie există acest cuvânt: ”Femeia să se teamă de bărbat” (Efeseni 5:33). Cu ușurință, unii ar putea înțelege de aici că acest ”să se teamă” este o oglindire a dominației masculine din societatea secolului I d.Hr. Cu toate acestea, teama față de o altă persoană nu presupune obligatoriu superioritatea acelei persoane. În mod real, teama se adresează și se manifestă în relația cu Dumnezeu, însă pe temeiul relației lui Dumnezeu cu creația Sa ea se manifestă și în relație cu creatura lui Dumnezeu, reprezentând în același timp și o manifestare a respectului față de viață, despre care învață Albert Schweitzer. Există, prin urmare, și respectul cuvenit celor creați după chipul lui Dumnezeu. Acest respect-teamă din partea soției față de soțul ei este echivalent cu respectul pe care se cuvine să îl arate soțul soției sale prin aceea că ”o iubește ca pe sine însuși”(Efeseni 5:33).
Respectul față de persoane ar trebui să caracterizeze toate relațiile interpersonale, dar mai ales în căsnicie se cuvine ca el să existe, fiindcă în căsnicie cei doi parteneri sunt uniți într-o intimitate unică, ca unii care alcătuiesc ”un singur trup”. Fără respect reciproc această intimitate se poate cu ușurință transforma în ură.
Renegocierea contractului nupțial la vârsta mijlocie, care a fost menționată anterior, înseamnă de fapt renegocierea conceptului de respect reciproc la această vârstă. Chiar dacă contractul nupțial variază de la cuplu la cuplu, respectul pentru soț sau soție se axează pe câteva puncte-cheie generale care definesc căsătoria.
În primul rând, ar trebui reconsiderată înțelegerea conviețuirii în căsătorie, acolo unde, desigur, este necesar acest lucru. Respectul înseamnă să-ți vezi soțul sau soția nu ca pe un prestator de servicii, ci ca pe o persoană unică și diferită de oricare alta, cu trăsături atrăgătoare și distincte. Acest respect este condiția sine qua non, ca să te bucuri de prezența celuilalt și în același timp este mobilul care îndeamnă perechea să facă lucruri plăcute împreună.
În al doilea rând, respectul pentru celălalt presupune să încercăm să îmbunătățim atracția reciprocă, aspect care, atât de limpede!, este esențial într-o relație întemeiată tocmai pe atracție și pe răspunsul la nevoile celuilalt. Dacă avem așteptări neîmplinite în chestiunile concrete ale atracției și stimulului reciproc, un dialog cu soțul sau soția ar putea lămuri și îmbunătăți această situație.
În al treilea rând, respectul pentru celălalt presupune de asemenea să acceptăm faptul că intimitatea atât de mare și conviețuirea aduc cu sine și unele neplăceri și că acestea sunt aspecte de la sine înțelese, iar nu motive de critică, vezi, Doamne!, justificată, a celuilalt soț. Când tendințele noastre perfecționiste ne fac să luăm prea în serios aceste neplăceri și să ne pierdem astfel simțul umorului, există marele pericol să devenim aroganți și grosolani.
De altfel, respectul pentru soț sau soție înseamnă să încercăm serios măcar la vârsta maturității să eliminăm vechile animozități care s-au acumulat în ultimii ani și care împiedică noi începuturi în relație. După cum bine spunea Balzac: ”Căsătoria trebuie permanent să domine monstrul devorator care se numește Obișnuința”. La pragul maturității este momentul să încerci noi lucruri în căsnicia ta, să depășești tendința de împotrivire la schimbări, urmând cuvântului lui Pavel: “toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă”(1 Corinteni 13:7). Doar astfel este posibil ca relația ta conjugală să devină o nouă creație.
De vreme ce căsnicia este o relație de conviețuire, este esențială abordarea în comun a problemelor și comunicarea care țintește la o dezvoltare a relației conjugale. Ascultați-vă cu atenție și îndeajuns unul pe celălalt! Cel mai des întâlnit reproș în familie este că membrii ei nu se ascultă unul pe celălalt. Însă purtând un dialog asupra posibilităților dumneavoastră conjugale, ați putea ajunge la anumite soluții la care nu ați fi putut ajunge de unul singur. Dacă astfel de idei și soluții sunt reciproc acceptate, este foarte posibil ca amândoi să vreți să le puneți în practică. În plus, discuțiile în comun sunt prin ele însele exerciții de apropiere între cei doi soți. Este binecunoscut faptul că dialogul dintre parteneri reprezintă cel mai important factor erogen.
Este necesar ca soții să investească timp, energie și să aibă inițiativă în căsnicia lor, așa încât ea să poată continua, chiar și după ce copiii vor fi plecat din casa părintească. Printr-un dialog purtat deschis asupra subiectelor delicate poți, de pildă, să conștientizezi că devii defensiv. Dacă ești și tu cum suntem mai toți, ar trebui să te aștepți la așa ceva. Atitudinea defensivă elimină, de obicei, zonele în care ne simțim vulnerabili și neacceptați. Dacă însă ajungem să acceptăm că ne manifestăm defensiv, vom putea găsi resurse în credința noastră pentru a ne învinge atitudinea defensivă.
Sursa: Părintele Filótheos Fáros, La jumătatea drumului, Editura Armós, p. 173-176.
pemptousia.ro