Sfințitul Nicolae Cabasila ne spune: „Pâinea care se împarte ca anaforă a fost de mai înainte sfințită, deoarece a fost oferită lui Dumnezeu. Toți creștinii care merg la Biserică o primesc cu evlavie în palma lor dreaptă, adâncită puțin, și sărută mâna dreaptă a preotului, care puțin mai înainte a atins și a împărțit Preasfântul Trup al Mântuitorului Hristos. Pentru că s-a sfințit în întregime, de aceea Biserica noastră crede că mâna liturghisitorului transmite această sfințire tuturor celor ce o ating și o sărută”.
Lucruri esențiale pe care trebuie să le cunoaștem despre anaforă:
– Trebuie să se împartă în liniște și rânduială,
– O luăm din mâna preotului, iar nu de la pangar,
– Așezăm mâna dreaptă peste cea stângă cu palmele deschise,
– Psalții cântă imnuri pe toată perioada împărțirii anaforei,
– Trebuie s-o mâncăm pe stomacul gol,
– O consumăm toată și nu o aruncăm nimic din ea.
Să nu uităm că anafora se dă în loc de dar (anti-doro = în greacă), adică în loc de marele dar care este Dumnezeiasca Împărtășire, dar și ca un dar în plus pentru cei care s-au împărtășit. Aici trebuie să se facă distingerea că în nici un caz nu trebuie să se facă vreo confuzie între anaforă și Dumnezeiasca Împărtășanie sau să se considere anafora de aceeași „valoare” cu Dumnezeiasca Împărtășanie.
Să le explicăm mai pe larg:
a. Anafora iese din prescura care au adus-o și au oferit-o credincioșii cu scopul de a se săvârși Dumnezeiasca Liturghie. (De aceea se și numește în greacă prósforo de la verbul prosféro, care înseamnă a oferi). Prescura se face cu rugăciune și tămâie și se pecetluiește cu simbolurile lui Hristos IC XC NIKA. De aceea încă de Vineri primește binecuvântare și nu mai este o pâine obișnuită. Din momentul în care se oferă la Sfântul Altar, dobândește o mai mare sfințire.
În sfârșit, îndată după sfințirea Cinstitelor Daruri, când partea din prescură a fost pe Sfântul Disc și pe Sfânta Masă s-a făcut Trupul și Sângele lui Hristos, liturghisitorul ia discul cu pâinea tăiată bucățele și o înalță înaintea Sfintei Mese, spunând: „Mare este Numele Sfintei Treimi, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.
Aceasta este o mișcare asemănătoare celei care premerge cuvintelor: „Ale Tale dintru ale Tale”, când liturghisitorul înalță și face în aer semnul Cinstitei Cruci, slavoslovind cu recunoștință pe Făcătorul nostru. Astfel anafora mai primește o binecuvântare. De asemenea, unii preoți spun și o altă rugăciune scurtă (nu absolut necesară, căci binecuvântarea vine prin slavoslovirea lui Dumnezeu Cel închinat și adorat în Treime): „Binecuvintează, Doamne, pâinile acestea și pe cei care se vor împărtăși din ele sfințește-i”.
De asemenea, alți liturghisitori adaugă o laudă adusă Maicii Domnului: „Bucură-te, ceea ce prin Înger ai primit și ai născut pe Însuși Ziditorul, Fecioară, mântuiește pe cei ce te măresc pe tine”. În altă parte, într-un sat din Kalavrita, am întâlnit un preot evlavios, care liturghisea în fiecare zi și care, în acest moment al Liturghie, spunea: „„Bucură-te, ceea ce prin Înger ai primit și ai născut pe Însuși Ziditorul, Fecioară preaslăvită, neispitită de nuntă, preabinecuvântată, mântuiește pe cei ce te măresc pe tine”.
Aceste cuvinte, într-adevăr au locul lor aici, deoarece anafora simbolizează trupul Pururea Fecioarei. Este partea prescurii de unde a fost scos Mielul lui Dumnezeu.
b. Este bine ca anafora să fie într-un vas lângă preot, astfel încât fiecare, îndată după ce se împărtășește, să poată lua o bucățică cu care să-și „șteargă” buzele și gura.
c. Luând anafora din mâna preotului, intrăm în comuniune cu el, ne apropiem de el. Acesta, scăldat fiind de sfințenia și de dumnezeiescul Har (adeseori și de transpirație – o transpirație binecuvântată), credincioșii, care până în acest moment erau în cealaltă parte, oarecum depărtați, vin și se ating de el, ca și cum s-ar atinge de Însuși Hristos.
În acest moment preotul va arăta o familiaritate discretă pentru fiecare suflet al parohiei sale, îi va heretisi după nume, le va ura cele cuvenite și va trimite binecuvântări celui bolnav la pat din familia sa, etc. Însă simplu, fără gesturi și prea multe zâmbete sau discuții, care nu-și au locul, ci numai pricinuiește întârziere. Doar cele care se potrivesc cu atmosfera duhovnicească a Liturghiei.
d. De multe ori rămân multe prescuri din cele pe care le-au adus credincioșii. Asta arată cât de mult participă credincioșii la marele eveniment al Dumnezeieștii Liturghii. Preoții păstrează câteva pentru Liturghiile din cursul săptămânii, iar celelalte este îngăduit să le ia credincioșii la casele lor. Gândiți-vă câte prescuri rămân la hramuri.
Nu este necuviincios să le ia creștinii, însă trebuie să le pună la masa unde stau de obicei și fac rugăciune, la masa familiei, unde toate sunt binecuvântate și sfinte, și astfel prescura, care o luăm ca pâine, adaugă la sfințenia mesei lor.
Există cazul când o uscăm puțin, ca să se păstreze mai mult. De asemenea, și anafora adusă de la biserică o putem usca, pentru a ține mai multă vreme și a lua în fiecare dimineață după rugăciune.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu