Vedeţi, sunt semne şi semne. Dacă vă aşteptaţi să vă stingă Dumnezeu lumina ca să înţelegeţi că sunteţi orbi, n-o s-o facă! Există o pildă celebră, o parafrazez, sperând că nu o şi diluez, pe care IPS Antonie – Dumnezeu să-l odihnească – o pomenea tot timpul.
Trei părinţi călugări – un franciscan, un dominican şi un ortodox – se rugau într-o mănăstire. Ştiţi că franciscanii sunt mari predicatori, ca şi dominicanii. La un moment dat, se taie curentul şi ei spun: „La acela la a cărui rugăciune se aprinde lumina, la acela este adevărata confesiune”. Franciscanul face milostenie de jur împrejur. Nimic. Dominicanul predica de plângeau şi pietrele. Nimic. Ortodoxul începe Psalmul 50, merge, ia o liţă, schimbă siguranţa, pune siguranţa la loc, şi, când a sfârşit Psalmul 50, a dat drumul şi la curentul electric. Acela era ortodox sănătos, că noi, ăştia de acum, tot cu biocipuri, cu celulare, nu mai ştim să schimbăm siguranţele chiar aşa. Dar asta arată că Dumnezeu nu este instalatorul nostru de serviciu. Şi asta trebuie să vă fie regulă de bază. Să nu aşteptaţi un Hristos ca sectoristul. „Actele la control. Ai depăşit viteza!” Să fim serioşi. Nu-i de la Ministerul de Interne. E de la Ministerul din interne, dar nu de Interne. Lucrurile trebuie exact aşa văzute!
Părintele Constantin Necula
Extras din ”Iubirea care ne urneşte”, Ed. Agnos, Sibiu, 2010, pag. 172
Sursa: ganduridinierusalim.com