Astăzi, deși există numeroase probleme și necazuri, noi înșine ne creăm nefericirea și suferința prin propria noastră minte întunecată de păcate și de gânduri rele. Suntem stresați, plini de griji, furioși, emotivi, tulburați, neliniștiți, nesiguri, complexați, pesimiști, răutăcioși, dezbinați și nu ne bucurăm din toată inima de succesele și relizările, ci mai degrabă de insuccesele și nerealizările semenilor noștri, din cauza păcatelor și a războiului pricinuit de gîndurile cele rele.
Sunt numeroși creștini care, asemenea unui avion, au motor bun, aripi bune (se roagă, postesc, priveghează, se spovedesc, fac milostenie…), dar direcția este stricată și se prăbușesc. Iar dacă repară direcția, adică, vor face din mintea lor o fabrică de gânduri bune, având ca temelie smerita cugetare, iar gândurile rele le vor transforma în gânduri bune, atunci vor merge ușor și sigur pe calea mântuirii.
Cu alte cuvinte, rău gândești, rău vorbești și rău vei face.
Pentru că din minte, gândurile omenești și diavolești se pogoară în inimă și-l fac pe om fiară. Gândul, vorba și fapta cea rea se întorc amplificate împotriva autorului lor. Iar dacă gândești bine, de bine vei vorbi și bine vei face. Pentru că din minte, gândurile bune omenești și îngerești se pogoară în inimă și-l fac pe creștin înger. Dacă vrei să faci rânduială în viața ta, trebuie să-ți faci mai întâi ordine în mintea ta.
Pentru ca un creștin să vadă și să priceapă lucrarea dumnezeiască, el trebuie să aibă ochiul sufletului (mintea) curat și curăție lăuntrică. Pentru că Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: ,,Luminătorul trupului este ochiul; deci, dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat…” (Matei 6, 22-23).
Iată de ce același lucru pentru un creștin este binecuvântare, iar pentru altul, nenorocire. Pentru că fiecare îl explică potrivit cu gîndul său (bun sau rău), iar aceasta va depinde de curăția lăuntrică a fiecăruia, pentru că fiecare lucru poate fi văzut fie din latura cea bună, fie din cea rea.
Spre exemplu, în loc să învățăm din experiența celorlalți și să facem ceva bun acționăm pentru a distruge, cheltuind energie, sănătate și timp, iar apoi ne bucurăm de insuccesele și necazurile lor. Construiește cineva o casă frumoasă, iar cei care îl zavistuiesc, în loc să învețe din experiența lui și să construiască o casă mai frumoasă, îndemnați de diavol, își consumă toate puterile ca să-l disrtugă.
Trebuie să amintim aici un lucru foarte important: tot ceea ce face se fără credință în Dumnezeu și fără smerenie este deșertăciune și goană după vânt.
***
E mai rea lumea în care trăim decât cea de acum 2000 de ani?
Biserica este, dacă vreţi, antecamera şi vârful de bătălie al Împărăţiei Cerurilor.
De ce lumea din ziua de azi se îndepărtează de Sfânta Biserică?
Eu cred că noi avem o părere foarte proastă despre lumea în care trăim. Prea proastă chiar. Să nu vă închipuiţi că în Roma în care mergea Sfântul Apostol Pavel să propovăduiască îndată după învierea Domnului nostru Iisus Hristos era plin de îngerei bucălaţi. Mâncau orez cu beţişoarele precum chinezii… Nu vă minţiţi! Roma în care vestea Sfântul Apostol Petru, în care vestea Sfântul Apostol Pavel, în care vesteau martirii dintâi ai Bisericii era o cloacă de viermi nenorociţi – era să zic împuţiţi, şi nu greşeam. Lumea în care a venit Hristos ca să o mântuiască nu era una de îngeraşi — dovadă că cei mai sfinţi din lumea aceea sau cei care păreau mai sfinţi erau cărturarii şi fariseii… Şi nu este un şi disjunctiv, e unul conjunctiv. Deci, în niciun caz Hristos n-a venit să mântuie o lume gata mântuită. Este firesc ca lumea aceasta peste care încă mai stăpâneşte şi mai frisonează din când în când diavolul să fie o lume aşa cum este ea. Dar a spune că fuge de Biserică mi se pare un pic aberant. Mie îmi este teamă că noi confundăm două noţiuni aici. Noţiunii de lume îi corespunde Împărăţia Cerului, nu-i corespunde numele de Biserică. Biserica este, dacă vreţi, antecamera şi vârful de bătălie al Împărăţiei Cerurilor. Or ce nu reuşim noi să facem este să convertim lumea la Hristos, să restaurăm lumea. Şi ştiţi de ce nu o restaurăm? Pentru că nu suntem suficient de pregătiţi să vedem. (…)
Noi întotdeauna avem senzaţia că trebuie să ne luptăm împotriva lumii. Adevărul e că noi trebuie să ne luptăm împotriva noastră, ca văzând oamenii faptele noastre bune, să-L preamărească pe Dumnezeu din ceruri. Lume nu are neapărat o conotaţie peiorativă, negativă, decât pentru ochiul smintit. Sigur că există un comportament lumesc, deranjant pentru comportamentul cuvios sau cucernic, dar ce te faci când comportamentul lumesc este mai cucernic decât aşa-numitul comportament cucernic?
Surse: Pr. Daniel de la Rarau, Gandurile bune in viata crestinului ortodox. Viata ca o praznuire duhovniceasca; Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță.