Întâlnim atât în Vechiul Testament, cât mai ales în Noul Testament pe scriitorii inspiraţi de Duhul Sfânt vorbind despre poporul lui Dumnezeu ca despre turma oilor cuvântătoare. V-aţi întrebat vreodată de ce vrea Domnul să ne asemene oilor? Oare de ce nu au fost alese alte animale?
Pilda de astăzi sper să ne descopere misterul.
De îndată ce a fost creată, oaia a descoperit că era cel mai slab animal. Mereu îi tremura inima, nu cumva să fie atacată de alte animale mai puternice şi mai fioroase. Nu ştia defel cum avea să se apere. Se întoarse la Creatorul său şi Îi povesti ce pătimea.
Vrei ceva ca să te aperi?, o întrebă cu blândeţe Dumnezeu. Da, răspunse oaia cu sfială.
Ce ai zice de o pereche de colţi ascuţiţi? Oaia dădu din cap dezamăgită: Cum aş putea să mănânc aşa din iarba fragedă? Şi apoi, aş avea o înfăţişare înfiorătoare.
Crezi că ţi-ar ajuta mai degrabă nişte gheare puternice?
A, nu, spuse oaia dezaprobator. Poate mi-ar veni cheful să le folosesc şi când nu s-ar cuveni.
Ai putea atunci să ai saliva înveninată, propuse Domnul cu răbdare.
Nici pomeneală, zise oaia. Aş fi urâtă şi alungată de toţi, aşa cum se întâmplă cu şarpele.
Dar de două coarne tari ce ai zice?
O, nu… Căci atunci nu m-ar mai mângâia nimeni. Dar, pentru a te apăra, ai totuşi nevoie de ceva care să facă rău celor care te atacă. Eu să fac rău cuiva? Nu, n-aş putea în ruptul capului. Mai degrabă rămân aşa cum sunt…
Noi, fiinţele umane, suntem cumva asemenea oilor. Nu avem colţi ascuţiţi şi nici saliva înveninată. Pentru că nu răutatea, ci umanitatea ne ocroteşte, acea capacitate de a-i iubi pe ceilalţi şi de a primi iubirea pe care doresc să ne-o ofere cei din jurul nostru. Nu duritatea ne dăruieşte pacea, ci tocmai blândeţea, aceea îi face pe cei de lângă noi să dorească a ne învălui cu iubirea lor. Adevărata putere a omului constă în blândeţea sa.
Adaptare după o pildă din vol. „Doar vântul o ştie“, Bruno Ferrero, colecţia „Istorioare pentru suflet“, Editura Galaxia Gutenberg, 2007
Blândețea transformă orice învinuire neîntemeiată în arvună a fericirii viitoare. Fiți blânzi! Și de la Domnul cereți întotdeauna acest dar. Cu el nu veți simți nici o durere. Veți primi totul ca pe ceva îmbucurător și prielnic. Aici puterea lui Dumnezeu constă în mersul pașnic pe calea acestei vieți, care aproape întotdeauna este strâmbă. Pe oricine vine sau pe oricine întâlnim trebuie să-l primim ca pe trimisul lui Dumnezeu. Prima întrebare ți-o vei pune înlăuntru: ce voiește Domnul să fac cu sau pentru această persoană? Pe toți să-i primiți ca pe chipul lui Dumnezeu, cu cinste, și să vă doriți să le faceți bine. Dacă începeți să-i faceți pe plac lui Dumnezeu, trebuie, în primul rând, pe toți să-i primiți în liniște și să-i răbdați cu blândețe, iar în al doilea rând, să știți să vă purtați și să lucrați.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, EdituraEgumenița, p. 198)