Iată mai jos câteva cuvinte pline de înțelepciune ale Părintelui Arsenie Papacioc, despre întristare, depresie, și modul de a scăpa de ele:
– Cum sa luptam impotriva duhului tristetii?
– Sa fiti veseli. Draga, eu stii ce va spun, cu toata siguranta: ori si ori si oricare ar fi motivul unei intristari sau al unei mahniri, este numai de la draci! N-avem motive. Daca iti creeaza starea aceasta de agitatie, de tristete, isi face cuib satana si-si cloceste ouale; nu mai poti iubi, nu mai poti vedea cu perspicacitate nitel in viitor, cu ratiunea care ti-a dat-o Dumnezeu, nu mai poti, pentru ca tu esti trist. Adica nu esti in stare de nimic – o stare draceasca foarte greu de suportat. Cand sunteti tristi, ganditi-va la lucrul asta: “Stai, ca este ceva drac aici!” Si nu acceptati.
– Ce sa facem sa scapam de impietrirea inimii?
– Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afara. Astea depind de tine. Eu v-am dat o solutie. Nu sa va mangaiati cu faptul ca le auziti. V-am dat un sfat: sa fiti veseli.
Cum sa fiu vesel – poate sa spuna cineva – cand nu pot sa fiu? Daca esti vesel, inima se desface si ea, este receptiva. Pentru ca inima este adancul cel mai adanc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este facuta de Dumnezeu ca sa poata sta si El in ea, nu este ca orice organ. Inima asta, pe care o avem noi si bate si punem mana pe ea, este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de constiinta. Poarta in adancul si in profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care l-a facut Dumnezeu chip si asemanare, acolo unde spune Mantuitorul: vom veni cu Tatal si locas la el Ne vom face. Asta este chipul si asemanarea, nu picioarele si ochii si urechile. Mintea este un subordonat al inimii.
– La inima asta cum ajungem?
– Este foarte usor. Baga-ti mintea acolo si zi: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!” Deci, daca ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispozitie, inima se desface si ea.
Ce inseamna asta: “Eu sunt amarat”? Cum esti amarat, cand Hristos a inviat, cand suntem intelegatori in ceea ce priveste crucea pe care trebuie sa o ducem si noi. Un om care crede in Hristos este vesel, e plin de nadejde, ca Hristos nu-l lasa cu nici un chip. Si aceasta stare continua de veselie pe unde traiesti, este si o stare de rugaciune si o traire crestina si de inima prezenta la Dumnezeu. Pentru ca asta este secretul: sa ai inima prezenta. Pentru ca Dumnezeu nu are nevoie de cunostintele tale, stie ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atentia ta. Vezi, niste parinti, mama si tata, cand vad pe copilul lor ca-si pune toata nadejdea in ei, mor de dragul lui si nu stiu ce sa-i mai dea.
Exista la Psalmul 130: Doamne, n-am umblat la cele inalte nici la cele mai minunate decat mine, dar sunt ca un copil intarcat, care se uita cu jind la sanul maicii sale. Pentru ca-i intarcat si nu mai vine laptele, care e un aliment complet, adica harul lui Dumnezeu Eu asta fac: sa curga harul lui Dum-nezeu, dar sa fiu cu gura cascata.
Hristos este Dumnezeu, a luat chip de om, de vierme, ca noi, nemultumiti si nesatui si in tot felul rai. Ce cinste pe neamul omenesc! N-a venit sa spuna altceva decat ceea ce a spus pentru mantuirea noastra. Nu te teme turma mica, indrazniti, Eu am biruit lumea! Si noi putem sa biruim lumea, nu cu puterea noastra, ci cu puterea Lui. Va dati seama cata putere avem noi. Dracul e un tolerat, nu este o putere. Nu trebuie sa tineti cont ca va schimba gandurile. Lupta din rasputeri, dar lupta ca un hot, fara putere.
Noi, prin Botez, am primit haruri deosebite, avem si inger pazitor. De ce nu dati atentie mai multa la ingerul pazitor? Stiti, fratiile voastre, ce spune intr-un loc: “Este cu neputinta sa nu mori daca vezi un inger in adevarata lui lumina!” Ingerul este cu noi, ne pazeste. Hristos s-a intrupat in chip de om (de vierme), in adancul mizeriei omenesti, nu ca sa anihilize fiinta omeneasca, ci s-o transfigureze.
Ati vazut ce scrie la Canonul ingerului pazitor: “Sfinte ingere, fa rugaciuni de obste cu ingerii toti pentru mine pacatosul!” Si ingerul pazitor se roaga cu toti ingerii, ca nu-l refuza, nu-i raspunde: “Nu vreau!” Adica este o unitate nemaipomenita, ii place lui Dumnezeu sa fie rugaciune, si ingerii toti sunt una cu placerile lui Dumnezeu. Dar mai spune intr-un loc asa: “Daca diavolul ar fi intruchipat in om, cu degetul mic poate rasturna pamantul, daca ar avea puterea de la inceput”.
Da, dar nu mai are putere, decat numai varful cozii misca, restul nu mai are, i-a omorat-o Hristos. Dar ii este ingaduit sa ne ispiteasca pe noi, ca, ispi-tindu-ne, noi sa ne incununam, sa ne trezim, sa vedem cine suntem.
Dracul joaca un rol de mantuire indirect. Suferintele iti aduc niste intelepciuni adanci si te fac sa te gandesti serios la mantuirea ta. Dar, va dati seama cine ne pazeste pe noi? Ingerul pazitor il face praf si tandari pe drac, care nu mai are nici o misiune, este un apostat. Ingerul pazitor este in mi-siune. Lupta este intre ei si castiga acela de partea caruia suntem noi cu faptele noastre. Si nu ne-ar fi rusine sa-l parasim pe ingerul pazitor, sa-i dam castig de cauza diavolului, dusmanul ingerului, dus-manul nostru, cu nepasarea, ba si cu caderi directe? Si totusi, Dumnezeu, in mila Lui, ne-a dat putinta sa ne ridicam prin spovedanie Va sa zica e o ingaduin-ta continua pentru salvarea fiilor Lui, oamenii.
Asa ca, pentru faptul ca sunt impietrit cu inima, nu mai merit nimic. Inima trebuie sa fie flexi-bila continuu, nu piatra! Inima calda, fierbinte.
Nu permiteti gandurilor rele sa va cuprinda. Daca vin, goniti-le cu rugaciunea, fara meditatii prea multe la rugaciune. Unul impingea in usa si dracul impingea si el pe partea cealalta sa intre la el. Iar asta zicea: “Doamne, miluieste!”, cu jumatate de gura, superficial. In sfarsit, dracul deschidea mai mult usa sa intre la el. Daca a vazut ca intra dracul, a suspinat din adanc: “Doamne, nu ma lasa!”, si indata a disparut dracul. Si plangea. Si a aparut Mantuitorul: “Doamne, de ce nu m-ai ajutat?” “Cand m-ai chemat cu adevarat, te-am ajutat!”
Melcul merge incet, dar merge cu casa cu tot. Te rogi incet, te rogi tainic, dar roaga-te din inima, ca altfel este numai spoiala, nu rugaciune.
– Daca slabeste credinta ce putem face?
– Daca esti intr-o stare de recrudescenta interioara, sigur slabeste credinta. Sa nu slabeasca! Chiar si la sfinti se constata o viata de oscilatie, o ridicare si o coborare. Pentru ca, te mai paraseste harul, ca sa nu te mandresti, sa nu spui: “Ia uite eu unde am ajuns!” Te mai paraseste harul ca sa te smeresti. Dar nu trebuie sa-ti pierzi credinta. Tu trebuie sa fii mereu prezent. Ca nu rezolvi atat de mult prin rugaciunea care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, ca tu vrei cu orice chip ajutorul lui Dumnezeu. Pentru ca imediat vine satana sa-ti foloseasca mintea; nu trebuie sa va speriati, el nu se astampara. Dumne-zeu stie ce vrei tu, nu te speria deloc, tu continua rugaciunea. Daca ziceti: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”, il sperie pe dracul. Pentru ca este puterea numelui pe care nu o poate suporta satana. Vezi? E lipsa de o traire interioara si adevarata, nu rationala. Ar trebui sa intelegeti singuri lucrurile acestea!
Iar in legatura cu oscilatia asta care si la sfinti se constata, exista un cuvant la Sfantul Apostol Pavel care spune asa: aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au vestit voua invatatura lui Dumne-zeu, la a caror sfarsit privind, sa le urmati credinta (Evrei 13, 7). Adica, la sfarsitul vietii ei s-au desavarsit si au cuvantul puternic si intreg. Deci, daca noi suntem in lupta, acum ne ajuta harul lui Dumnezeu. Dar lupta este toata viata, ne ispiteste continuu.
Oare sa ne rugam numai cand ne ispiteste satana? Sa ne rugam fara sa ne ispiteasca! Dar, daca ne ispiteste si Dumnezeu ii da voie, este un prilej in plus sa nu ma stapaneasca fiara asta nenorocita. Avem nevoie de o stare de prezenta continua, caci harul lui Dumnezeu ne ajuta. Ca nu putem fara harul lui Dumnezeu sa ne mantuim. Este cu neputinta sa te mantuiesti, oricat ai fi de nevoitor, numai cu faptele tale, fara harul lui Dumnezeu. Vezi cum i-a spus Sfantului Siluan Athonitul, Hristos: “Gandul la iad si nadejdea la Mine”. Adica nu te mantuiesc faptele tale; chiar Sfantul Antonie cel Mare spunea ca nu se mantuieste, si cine era Sfantul Antonie? Faptele omului nu-l mantuiesc fara harul lui Dumnezeu. Spune Mantuitorul: Ceea ce la om este cu neputinta, la Dumnezeu este totul cu putinta. L-a intrebat Sfantul Apostol Petru “Ce facem, Doamne, cine se mai mantuieste?” Deci, nu faptele noastre ne mantuiesc, ci mila lui Dumnezeu, dar sa fim noi prezenti. Nu meriti tu atatea haruri, decat daca esti intr-o smerita prezenta.
Uite, Sfantul Chiric cu mama lui, Sfanta Iulita care era chinuita de pagani. Sfantul Chiric era mic, pana la genunchii lui mama-sa, si a zis: “Si eu cred in Hristos!” Si i-a trantit ala o cizma in burta si l-a repezit de zid si l-a omorat pe loc. Si-i pus copilul ala in randul marturisitorilor. Sfintele moaste ale lui Chiric, mititelul acela, cu mare cinste le misca preotul.
Vedeti ca intr-un cuvant este cuprinsa toata mantuirea? O stare de dispozitie interioara, de ce tristete? A inviat Hristos! Suntem botezati, avem inger pazitor, Dumnezeu ne invata: “Cereti-Mi, ca Eu va dau; cine-ti da piatra in loc de paine? Si Eu sa nu va dau voua paine, putin credinciosilor? Asta este putina credinta! Incercati, nu va lasati deloc! La masura voastra. Multumiti-va cu daruri mici, nu cereti daruri mari; este o greseala! Un dar pe care il ai nu e mic, este tocmai ce-ti trebuie tie! Dar omul, in nesabuita lui mandrie si dorinta, vrea tot cerul intr-o clipa! Nu! Tot cerul este al tau, daca esti prezent si smerit! Nu se poate fara smerenie nimic. Sa stiti!
Exista o carte “Viata Sfantului Nifon”. Pe acest sfant il caracterizeaza indeosebi smerenia. Si sa vedeti ce descoperire a avut de la Dumnezeu, nici nu va dati seama: la moarte au venit sfinti cuviosi si mucenici sa-l ia, a venit chiar Mantuitorul. Pentru ca el a zis: “Doamne, cat as fi eu de fericit sa vii si Tu la moartea mea!” L-au luat dinainte, sa-si vada locul in cer.
Toate aceste lucruri le realizeaza smerenia. Asta-i singura cale. Dar nu va desconsiderati ca a facut Sfantul Nifon si noua ne e cu neputinta. Nu! La masura ta, straduieste-te si tu. Sfantul Apostol Pavel spune: Imparatia cerurilor se ia cu navala. La un concurs alearga multi, dar cine alearga sincer, nu alearga degeaba. Cine se duce la concurs, sa nu se gandeasca ca nu castiga; toti castiga in final, daca au alergat cinstit, dar doar unii iau premii.
Exista pahar mic, pahar mare si pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i suparat ca nu incape in el cat cuprinde paharul mare. Paharul mic este satisfacut ca este plin. La masura lui, el a luat premiu, si-a umplut paharul. Este in functie de har si harul nu se da decat daca este omul smerit. Omul, daca este sincer si smerit, este plin la masura lui; este atat de satisfacut, incat nu-si mai bate capul ca altul ar fi mai fericit ca el.
Fratiile voastre ati auzit de Sfantul Ioan, ca i se spunea Apostolul pe care-l iubea Iisus. Dar ce, pe ceilalti nu-i iubea Iisus? Ii iubea, dar Sfantul Ioan Evanghelistul avea o putere mai mare, de a acapara mai multa iubire. Dumnezeu trebuia sa-l tina plin mereu, ca era pahar mare. Dar pe toti Apostolii ii iubea Iisus si toti erau plini la masura lor. Si atunci nu se mai justifica ticaloasa aia de invidie. Ca se constata ca niciodata nu te sufera unul care are o viata mai slaba decat a ta. Chiar intre mireni si calugari. Sfantul Ioan Gura de Aur spune despre calugarie ca acesta este drumul catre care trebuie sa vina toti. Dar nu toti se pot duce la manastire. Nu-i nimic. Raman acolo ca paharul cu masura lor si se desavarsesc acolo unde sunt. Nu numai calugarii se mantuiesc. Ei tin de cuvantul cel mai inalt, varf al Scripturii: Vrei sa fii desavarsit? Deci au fost invitati. Pentru ca poruncile sunt porunci care te mantuiesc si sunt si sfaturile evanghelice, care te invita mai mult la desavarsire. Dar asta nu inseamna ca omul care are nevasta nu se mantuieste. Orice mantuit este fericit, e inger. Dar sunt ceruri si ceruri, sunt locasuri si locasuri. Sunt desavarsiti ŕ la Sfantul Antonie cel Mare, Sfantul Ioan Gura de Aur, dar asta nu inseamna ca nu sunt fericiti si ucenicii lor, care s-au mantuit; caci orice mantuit este un inger.
Arhimandrit Arsenie Papacioc