Ferește-te de omul fățarnic, ca de cea mai hidoasă fiară, dar mai ales ferește-te să nu fii și tu ca el… Când te întâlnești cu el, îți strânge între amândouă …
Pilde Crestine
-
-
Dacă amândoi soţii se vor strădui să devină creştini mai buni, vor fi înlăturate toate neînţelegerile, iar înţelegerea şi dragostea reciprocă dintre ei vor creşte. 1. Să nu fiţi niciodată …
-
Lectură obligatorie pentru taţi, mamele oricum vor citi… “Am simțit nevoia să scriu acest text, după ceea ce am văzut astăzi în magazin. În timp ce eu şi Noah stăteam …
-
Vine unul la mine, nu se lăsa de un păcat, şi încă era om bătrân, şi-mi zice: – Părinte, ce să fac că nu mă pot lăsa de fumat? Dă-mi …
-
Minune a lui Dumnezeu! Sf. Efrem cel Nou: „Spune tare, copilul meu, ca să audă toți că te-am făcut sănătos!” Într-un an, în ajunul sărbătorii Sfântului Efrem, toate surorile Sfintei …
-
Credinciosul este sfătuit să își facă semnul crucii atunci când trece prin fața unei biserici, când aude clopotele, când trece pe lângă un cortegiu funerar, când tună și fulgeră, când …
-
Toţi cei care doresc să se iniţieze în rugăciune trebuie să treacă prin proba liniştii. Pentru a o găsi, nu e nevoie să mergem în pustie, ci este necesar să …
-
Cât de des ne îmbolnăvim numai din aceea că nu ne rugăm înainte de masă şi nu chemăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra măncării. Înainte, oamenii făceau toate cu rugăciunea pe …
-
Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu …
-
Astăzi vom vorbi despre marea boală duhovnicească, care se numește egoism. Egoismul este o patimă irațională care biciuiește în adevăratul sens al cuvântului neamul omenesc. Toți oamenii suferim de această …