Din păcate, cu toții avem perioade în viață cînd suferim de vreo boală. Pentru mulți dintre noi boala este o încercare grea a răbdării noastre, dar și a stării noastre sufletești, iar uneori chiar și a celei duhovnicești. Cum ar trebui să ne comportăm creștinește în faţa bolii și a durerii? La aceste întrebări ne răspunde protoiereul Valerian Crecetov.
Boala este o urmare a păcatului. În rai nu exista durere. Boala a apărut după căderea în păcatul neascultării. Iată un exemplu simplu: cineva fumează (un fenomen de altfel foarte răspîndit) și la un moment dat se îmbolnăvește de tuberculoză sau chiar de cancer la gît, cancer la plamîni, blocarea vaselor, etc. Altcineva face abuz de alcool şi este predispus către ciroza ficatului, pierderea controlului, poate suferi diverse traume. Exemplele prezintă urmările evidente ale căderii în păcat.
Tot ce se întîmplă în lume, are neapărat o cauză sau o pricină. Iar expresia ,,ce semeni , accea vei şi secera,, se referă anume la această stare.
Desigur că această afirmație poate fi contrazisă, de ex. cînd se nasc copii bolnavi, atunci de ce fel de păcate putem să-i învinuim? Dar deseori se întîmplă, că păcatul a fost înfăptuit de părinții acestuia.
Starețul Paisie, probabil pe care-l știți cu toții, se ruga pentru toți. Atunci cînd ne rugăm pentru altcineva, atunci o parte din suferință o luăm asupra noastră. Totul depinde de sinceritatea cu care se roagă unul pentru altul. Rugăciunea facută pentru binele altuia este un lucru bun, chiar sfînt. Dar trebuie să luăm în considerație, că o parte din această suferință poate cădea pe umerii noștri.
Dumnezeu a luat toate păcatele noastre asupra Lui, iar noi doar o mică parte din ceea ce ar fi trebuit să răbdăm pentru păcatele noastre, acceptăm prin boală, prin suferință.
Uneori, începem să ne tratăm o perioadă, fără să înțelegem că chiar și bolilele trupești pot fi tratate atunci cînd sînt lecuite cele sufletești, mai întîi. Dumnezeu ne arată prima cauză-cea spirituală, iar mai apoi vine și cea trupească. Iar de obicei, ce măsuri se iau? Se înlătură simptomele, adică se închide gura bolii, ca aceasta să nu strige că, cu omul ceva nu este în ordine, se întreprind măsuri medicamentoase, dar acesta nu este tratament. Repet:boala are legătură directă cu păcatul. Îndreptarea vine atunci cînd omul începe să frecventeze mai des biserica, se spovedește și se împartășește, se curăță de păcat și astfel se însănătoșește, fiindcă cel mai important este sufletul.
Cînd cineva se îmbolnăvește se gîndește numai la boală, ce să facă…prea mult acordă atenție acestui aspect, uitînd că, dacă cineva primește vreo boală, atunci este un sens în toate. Dacă cineva spune că nu poate răbda, să se roage Domnului, să-l întărească. Cu rugăciune se tămăduiesc boli mult mai grave și mai chinuitoare, pentru că rugăciunea este chemarea Domnului, care ne cheamă la El prin suferință.
traducere şi adaptare Olga Armaş
sursa www.pravoslavie.ru
Boala sufletului molipseşte şi trupul:
Sufletul este strâns legat de trup. Părinţii spun că se întâmplă cu sufletul ceea ce se întâmplă cu fierul băgat în foc: se face foc, rămânând totuşi fier după fire. Sufletul este pretutindeni în trupul omului. Faptul că sufletul dă viaţă trupului unit cu el dovedeşte că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu în mai mare măsură decât au fost îngerii.
Tocmai de aceea în Biserica Ortodoxă spunem că boala sufletului molipseşte şi trupul, tot aşa cum boala trupului molipseşte uneori sufletul. Datorită acestei legături lăuntrice se întâmplă că, deşi sufletul vrea să ajungă la părtăşia cu Dumnezeu, trupul nu primeşte să urmeze sufletului, din pricina patimilor, şi astfel apare osteneala trupească. Atunci ne dăm seama că, deşi sufletul se simte mai curând sănătos, totuşi trupul se simte bolnav şi slăbit.
Se vădeşte spusa Domnului: „Că duhul osârduitor este, iar trupul neputincios” (Mat. 26, 41). Din această pricină, tradiţia ortodoxă statorniceşte ca înaintarea sufletului să fie paralelă cu cea a trupului. Isihasmul tămăduieşte şi trupul în multe feluri şi cu felurite metode, spre a ajunge la părtăşia cu Dumnezeu.
(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă, Editura Sofia, p. 62)