Asistăm la o exacerbare în rândul credincioşilor a unei „psihoze a dezlegărilor”. Pentru orice problemă familială, socială, ocupaţională sau psihologică se crede că cineva a făcut farmece sau magie. Însă molitfele Sfântului Vasile cel Mare nu se pot citi oricând, mai ales în ziua de 1 ianuarie – zi de bucurie, fiind praznicul Tăierii-împrejur a Domnului -, ci se rostesc în cazuri concrete şi verificabile de îndrăcire, în zile de post, cu pregătire şi spovedanie, eventual în legătură cu săvârşirea Sfântului Maslu.
Grija Bisericii faţă de cei care au ajuns, din diverse pricini, în stăpânirea duhurilor necurate s-a manifestat prin rugăciuni de exorcizare, despre care avem mărturii încă din perioada nou-testamentară. Astfel, Mântuitorul a izgonit demoni şi i-a trimis pe Apostoli ca şi ei să facă asemenea, dându-le puterea harului pentru aceasta. Cu toate acestea, atât Mântuitorul, pe Muntele Carantaniei, cât şi Apostolii s-au folosit de post şi rugăciune pentru înfrângerea vrăjmaşului nevăzut. Mântuitorul a spus, de altfel, ucenicilor Săi că „acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21; Marcu 9, 29). În Faptele Apostolilor ni se prezintă cazul fiilor lui Scheva, iudei care, folosind numele lui Iisus, izgoneau demoni, dar care, nefiind pregătiţi pentru lupta cu diavolul, au fost atacaţi de demoni prin cei îndrăciţi (Fapte 19, 14-16).
Exorcismele de dinaintea Botezului
Biserica a folosit exorcismele mai întâi faţă de cei care doreau să devină catehumeni, adică să se întoarcă „de la stăpânirea satanei la Dumnezeu” (Fapte 26, 18). Exorcismele rostite asupra candidaţilor la catehumenat îi curăţau pe aceştia de influenţele demonice primite mai ales prin participarea la cultul păgân (numită „masa şi paharul demonilor” – I Cor. 10, 21).
Exorcismele pentru cei posedați după Botez
Pentru cei ce se demonizau după Botez, Biserica a rânduit ca ei să fie aşezaţi într-o stare aparte, a energumenilor, pentru care se făceau rugăciuni publice şi care apoi erau concediaţi de la Sfânta Liturghie îndată după catehumeni. Astfel de ectenii şi rugăciuni pentru energumeni se găsesc în „Constituţiile Apostolice” (puse în scris în jurul anului 370). De aici se vede că demonizaţii nu stăteau la Liturghia euharistică şi nu erau împărtăşiţi, până nu se izbăveau (aşa cum arată şi Canonul 79 Apostolic, dar şi molitfele 1, 2 şi 4 atribuite Sfântului Ioan Gură de Aur). De asemenea, Biserica condamna pe aceia care, fără a fi posedaţi de cel-viclean, solicitau rugăciuni de exorcizare (cf. Canonul 60 Trulan).
Când şi cui se citesc exorcisme
Evident, Sfinţii Părinţi nu au alcătuit exorcisme pentru a fi citite în ziua lor de prăznuire, ci în cazuri concrete de demonizare a unor creştini botezaţi, din dragoste pentru aceştia şi în vederea vindecării lor. Aceste rugăciuni au fost numite în spaţiul românesc „molitfe”. Ele sunt formate din rugăciuni (cele adresate lui Dumnezeu) şi exorcisme (cele adresate diavolului). Exorcismele îşi trag numele de la cuvântul cu care ele încep în limba greacă: „exorkizo”, care înseamnă „te jur (pe numele lui Dumnezeu), te alung, te cert” (şi nu „te blestem”, cum greşit a fost tradus în unele ediţii).
Pregătirea necesară
Tradiţia Bisericii a asociat exorcismele cu necesitatea unei pregătiri corespunzătoare, atât din partea sfinţitului slujitor care le citeşte, cât şi din partea celui demonizat sau a rudelor lui. Sunt cunoscute relatările marelui nostru duhovnic, arhim. Cleopa Ilie (†1998), despre ispitele şi necazurile aduse de diavol asupra celor care citeau aceste molitfe. De asemenea, cunoscuţii părinţi duhovniceşti greci contemporani Porfirie Kavsocalivitul şi Paisie Aghioritul arată că citirea exorcizărilor asupra persoanelor care nu sunt posedate determină înteţirea ispitelor diavoleşti şi stârneşte fără motiv răutatea vrăjmaşului (părintele Porfirie, „Antologie de sfaturi şi îndrumări”). De cele mai multe ori, citirea molitfelor fără pregătirea necesară este dovada mândriei şi a ignoranţei, păcate care atrag lucrările demonice, în loc să le îndepărteze.
Trebuie citite exorcisme la 1 ianuarie?
Obiceiul citirii molitfelor Sfântului Vasile la 1 ianuarie este „o tradiţie” apărută în zonele urbane din sudul ţării noastre în secolul al XX-lea (prima menţiune în 1937), cu răspândire mai ales după 1990. Acest obicei nu există în Bisericile Ortodoxe surori, constituind astfel o inovaţie liturgică. În molitfelnicele celorlalte Biserici Ortodoxe nu apare menţiunea că s-ar citi la 1 ianuarie, aşa cum ea nu apare nici în molitfelnicele româneşti mai vechi. Pe de altă parte, ziua de 1 ianuarie se află între cele două mari praznice: Crăciunul şi Boboteaza, într-o perioadă de bucurie pentru arătarea lui Hristos prin Naştere şi Botez. Acest răstimp este considerat de tradiţia Bisericii asemenea Săptămânii Luminate şi de aceea nu se posteşte şi nu se îngenunchează (a se vedea însemnările din „Mineiul pe decembrie” şi din „Tipicul Mare”, de la 25 decembrie). De aceea nu este un timp potrivit pentru exorcisme.
Totodată, rostirea unor exorcisme asupra celor care au participat la Dumnezeiasca Liturghie şi (cel puţin unii) s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos denotă o neînţelegere a valorii Sfintei Liturghii şi a darurilor duhovniceşti pe care le primim în cadrul ei. Credincioşii sănătoşi şi practicanţi nu sunt „sub stăpânirea diavolului”, ci sunt „robii lui Dumnezeu”; pentru ei, primirea Sfintelor Taine este singurul şi cel mai mare „leac al nemuririi” (cf. Sf. Ignatie al Antiohiei, „Epistola către Efeseni”, XX, 2), căci „mai mare este Cel ce e în cei credincioşi, decât cel ce este în lume” (I Ioan 4, 4).
Soluţii duhovniceşti
Din păcate asistăm în Biserica noastră la o exacerbare în rândul credincioşilor a unei „psihoze a dezlegărilor”. Pentru orice problemă familială, socială, ocupaţională sau psihologică se crede că cineva a făcut farmece sau magie. Fără să negăm existenţa demonicei îndeletniciri vrăjitoreşti, nu putem totuşi să nu observăm că de multe ori păcatele nespovedite sau patimile hrănite în ascuns sunt cauza multor eşecuri, boli sau neînţelegeri. Spovedania, părăsirea păcatelor şi viciilor, îndreptarea vieţii, dobândirea unor deprinderi ortodoxe şi preocuparea de a spori în viaţa duhovnicească vor rezolva cele mai multe din problemele creştinului, întrucât menirea Bisericii este aceea de a aduce vindecare.
Pentru alungarea demonilor, Apostolii şi Sfinţii Părinţi au folosit şi untdelemnul sfinţit (a se vedea Marcu 6, 3, dar şi Vieţile Sfinţilor Macarie Egipteanul şi Sava cel Sfinţit ş.a); de aceea, duhovnicii iscusiţi leagă citirea „molitfelor” de săvârşirea Sfântului Maslu. Aceste învăţături credem că vor fi reluate şi precizate în anul 2012, închinat acestei Sfinte Taine.
Sursa: Ziarul Lumina al Patriarhiei Române