Mintea este ochiul sufletului întreg. Mintea este fereastra sufletului spre Dumnezeu. Când mintea e curată, luminată şi deschisă spre Dumnezeu, se revarsă în tot sufletul lumina din cer şi gândurile ni se înaltă şi ele spre Dumnezeu.
Aflându-se la o întâlnire cu studenții de la teologie, Părintele Ilie Cleopa explică importanța păstrării minții curate pe parcursul întregii vieți. Cât de important este pentru orice creștin să fie tot timpul în gardă, să nu lase nici cel mai mic gând necurat să-i pătrundă în minte și-n inimă și cât de important este pentru evoluția lui spirituală să fie în permanentă conexiune cu Divinitatea. Căci, după cum spune și Biblia, „când mintea e curată, totul în sufletul omului este curat și este curat omul întreg” (Titus 1.15).
Care sunt cele mai periculoase otrăvuri pentru minte și suflet?
Dar iată care sunt atributele, în accepțiunea sfântului Părinte Cleopa, care ne împânzesc mintea și sufletul și care ne fac să păcătuim și să uităm de iubirea pentru Dumnezeu:
Când ne iubim pe noi mai mult decât îl iubim pe Dumnezeu
„Această îndrăzneală – să zicem așa -, sau semeție de cuget, sau cutezanță de sine a omului de a se bizui pe pe puterea lui de voință este izvorâtă din iubirea de sine”, spune Părintele Cleopa.
Cel care se iubește pe sine mai mult decât pe Dumnezeu sau pe cei din jurul lui, atrage păcatele ca un magnet. În acel punct, iubirea de sine se confundă cu dorința și plăcerea, cu nevoia acută de a acumula mai mult decât strictul necesar și cu implicarea în relații ”otrăvitoare”. La bază, iubirea de sine nu e un lucru rău, însă ea devine periculoasă, în momentul în care încrederea în forțele proprii ignoră orice alt ”ajutor” și, prin urmare, ignoră puterea izvorâtă din dragostea Creatorului pentru noi.
Egoismul
A fi egoist este incompatibil cu a fi un bun creștin, susțin sfinții părinți. În mintea omului egoist se nasc, mai degrabă, uneltiri, resentimente și invidie. Acesta este și motivul pentru care, susține Părintele Cleopa, păcatul își găsește mai repede calea în inima și mintea unui astfel de om.
„Căci, îndată ce se ridică din noi părerea de sine, sau îngâmfarea, sau cinstea de sine, îndată ne părăsește Domnul și ne lasă în propriile noastre puteri. Egoismul.”
Mândria și fățărnicia
Mândria, după cum bine știm, se numără printre cele șapte păcate capitale și, din păcate, nu există om pe pământ care să nu fi fost atins, măcar o dată în viață, de sindromul ei. Chiar dacă e greu, deseori chiar imposibil, de luptat cu el, părintele Cleopa atrage atenția asupra lui și-l consideră unul din atributele ”dușman” al minții și al inimii.
„Îndată ce Duhul Sfânt simte o mică licărire a mândriei, se ferește și-l lasă pe om în propriile sale puteri. Și atunci vedem că am ajuns la cădere. Ori cu mintea, ori cu cuvântul, ori cu lucrul, ori – Doamne ferește -, cădere care ne desparte prea tare de Dumnezeu”.
Imaginația
Imaginația este, și ea, o treaptă greu de trecut în lupta cu păcatele, o treaptă la fel de prezentă în sufletele și-n mințile noastre ca și mândria. Paradoxul, în acest caz, vine din faptul că, imaginația naște artă și creează frumos, însă, la fel de întrebuințată este și în sensul contrar al realizării de patimi și rele. Dacă este folosită pentru a atrage sentimente de ură, invidie, de mândrie și fățărnicie, imaginația, spune părintele Cleopa, devine inamicul minții și al inimii.
„Imaginația, după Sfântul Vasile cel Mare, este pod al diavolilor, prin care intră în sufletul omului. De aceea trebuie o mare atenție la rugăciune să nu ne închipuim nimic, căci prima vama pe care o întâlnește mintea înspre inimă este imaginația. Nici o faptă rea, niciun diavol, nici o patimă nu trece de la minte la simțire decât prin imaginație”.
Nesimțirea inimii
Definită de părintele Cleopa ca fiind suma fățărniciei, mândriei, a iubirii de sine și a egoismului, nesimțirea inimii este, probabil, cea mai periculoasă, ispită în care putem cădea. Odată intrate în viforul ei, sufletul, mintea și trupul sunt destinate pierzaniei, iar singurul care ne poate salva este Dumnezeu.
„Apoi vine moartea minții și omorârea sufletului, mai înainte de moartea trupului, adică nesimțirea inimii. Nesimțirea, nu numai că omoară sufletul, ci omoară mai întâi partea privitoare, adică mintea; nesimțirea este moartea minții și omorârea sufletului mai înainte de moartea trupului”.
Și pentru că niciuna, din cele enumerate mai sus, să nu pună stăpânire pe sufletul și mintea noastră, e nevoie, spune părintele Cleopa, de patru „arme” cu care să apărăm cetatea minții.
Sursa: altarulathonit.com