Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să trăieşti ani mulţi şi să-ţi fie bine pe pământ (Deuteronom 5, 16). Când durerile de pe cruce sfâşiau sufletul şi trupul Mântuitorului, căci El atârna atât de greu pe piroane cu mădularele străpunse, între viaţă şi moarte, iar pe El întreaga lume atârna deasupra pierzării aşteptând mântuirea, nici chinurile întregului iad, nici grijă pentru întreaga lume, pentru toate vremurile şi pentru veşnicie nu au înăbuşit în El simţămintele legiuitei îndatoriri faţă de Maica Sa. Această îndatorire, a cărei împlinire înceta pentru El odată cu viaţa pământească, a dat-o atunci mai departe lui Ioan, ale cărui feciorie şi dragoste făceau din el un slujitor al Fecioarei Maria – iar astfel şi în această parte a Legii, ca şi în toate celelalte, ne-a arătat nouă desăvârşirea, care stă în aceea ca cinstirea faţă de părinţi şi grija pentru ei să se întindă asupra tuturor împrejurărilor vieţii, până la mormânt şi dincolo de mormânt.
Cât de mult trebuie să-i cinstesc pe pricinuitorii fiinţării mele – pe tatăl meu şi pe mama mea! Ei mi-au dat fiinţare în timp şi în veşnicie, m-au adus în măreaţa cămară a lumii, din voia lui Dumnezeu, Care m-a zidit în pântecele maicii mele, ca la vremea potrivită Făcătorul să mă aducă în cămara cerească! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, deoarece calea ta, de la naştere şi până în ziua de astăzi, este asigurată de strădaniile părinţilor. Ei te-au primit chiar şi atunci când toţi prietenii îţi întorceau spatele ca unui necurat şi neputincios. Ei te vor primi chiar şi atunci când toţi te vor lepăda. Chiar şi atunci când toţi vor arunca în tine cu pietre, mama ta va arunca cu flori de câmp. Tatăl tău te primeşte, măcar că îţi ştie toate neajunsurile. Pe când prietenii tăi se leapădă de tine, chiar dacă ştiu doar virtuţile tale. Să ştii că tandreţea cu care te primesc părinţii tăi este a Domnului, Care primeşte făptura Sa ca pe copiii Săi. Pintenul sileşte calul să alerge mai repede: şi vina ta faţă de părinţi îi face să se îngrijească şi mai mult de tine.
Pe cât este de firesc să ne cinstim părinţii, cărora le datorăm viaţa, pe atât este de greu păcatul necinstirii lor
Cea de-a cincea poruncă prescrie următoarele îndatoriri aparte faţă de părinţi:
Purtarea respectuoasă faţă de ei.
Supunerea faţă de ei.
Când părinţii cer de la voi ceea ce vine împotriva cugetării voastre, înclinaţiilor voastre, gustului vostru, însă e necesar, sau folositor, sau cel puţin nevătămator, sacrificaţi cugetarea voastră, înclinaţiile voastre, gustul vostru acestei îndatoriri a supunerii…
Copiii trebuie să-i hrănească şi să-i odihnească pe părinţi atunci când aceştia sunt bolnavi şi bătrâni. Când părinţii voştri cer ajutor, mângâiere, slujire, chiar dacă voi înşivă sunteţi în nevoie, în necaz, în boală, adunaţi-vă ultimele puteri, daţi uitării necazul vostru ca să le uşuraţi lor cazul, împărţiţi cu ei ultima firimitură şi ultima picătură. Amintiţi-vă de Iisus, Care în chinurile de pe cruce Se îngrijea de tihna Maicii Sale.
După moartea lor, ca şi în timpul vieţii lor, trebuie să vă rugaţi pentru mântuirea sufletelor lor şi să le împliniţi întocmai testamentele, atâta timp cât nu încalcă legea lui Dumnezeu şi legea civilă.
În înţeleapta şi dreapta Sa purtare de grijă, Dumnezeu păzeşte în chip deosebit viaţa şi rânduieşte bunăstarea celor care-şi cinstesc pe pământ părinţii, iar spre desăvârşită răsplătire a virtuţiii desăvârşite dăruieşte viaţa cea nemuritoare şi fericită în Patria Cerească. Pe cât este de uşor şi de firesc să ne iubim şi să ne cinstim părinţii, cărora le datorăm viaţa, pe atât este de greu păcatul lipsei de cinstire faţă de ei.
Sursa: Cum să educăm ortodox copilul – 300 de sfaturi înţelepte pentru părinţi de la sfinţi şi mari duhovnici, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2011, p. 202, 199.