Puteţi mătura liniştiţi seara prin casă, să daţi foc împrumut, să spălaţi şi să coaseţi vinerea, să începeţi un lucru marţea sau sâmbătă, să cheltuiţi bani lunea, să vă întoarceţi din drum şi să rămâneţi nepăsători atunci când pisica neagră vă taie calea.
În pravila bisericească ortodoxă se spune că “superstiţia este o credinţă de prisos (falsă), prin care Dumnezeu este defăimat. Superstiţiile sunt moştenite de la strămoşii păgâni şi s-au păstrat în popor de cei neştiutori. Cine crede în ele săvârşeşte un păcat, căci prin ele se falsifică adevărul dumnezeiesc şi se canonisesc ca şi vrăjitoria”. Preoţii ortodocşi au atras atenţia, în nenumărate rânduri, că este interzisă credinţa în superstiţii. Şi totuşi, aproape că nu există român care să nu aibă cel puţin o superstiţie, indiferent cât de credincios ar fi. Acest lucru este, până la urmă, un paradox. Când „frica de Dumnezeu” se transformă în „frică de superstiţii”, acestea ajung să fie ridicate la rang de religie.
De unde această credinţă puternică în superstiţii? Una dintre explicaţii ar fi ca multe dintre ele s-au adeverit de-a lungul timpului. Dar şi pentru aceasta există o motivaţie: atunci când crezi cu tărie că un lucru se va întâmpla, acel lucru chiar se va întâmpla, în plus, nu de puţine ori oamenii au constatat că, de exemplu, cifra 13, pisica neagră sau întoarcerea din drum nu au adus deloc ghinion, ci dimpotrivă, sau ca oglinda spartă n-a fost urmată de nici o nenorocire, ba chiar, uneori, s-au petrecut evenimente fericite.
Ce spune Biserica
Dar, oricâte argumente ştiinţifice şi religioase s-ar aduce, românii continuă, la început de secol XXI, să creadă în superstiţii. Biserica Ortodoxă a identificat câteva dintre superstiţii, îndemnând credincioşii să renunţe la ele. În raport cu învăţăturile bisericeşti, puteţi mătura liniştiţi seara prin casă, să daţi foc împrumut, să spălaţi şi să coaseţi vinerea, să începeţi un lucru marţea sau sâmbătă, să cheltuiţi bani lunea, să vă întoarceţi din drum şi să rămâneţi nepăsători atunci când pisica neagră vă taie calea. (Apropo: dacă se întâlnește un preot cu o pisică neagră, cui îi va merge rău?) Nu va fi nici o problemă dacă se vor şterge două persoane în acelaşi timp cu acelaşi prosop şi nu vă va merge rău dacă vă mănâncă nasul sau vi se zbate ochiul.
Biserica atenţionează că sunt superstiţii portul talismanelor, datul peste groapă a unui cocoș la înmormântarea cuiva, spartul cănilor la înmormântare, cele 24 de opriri, credinţa că momentul în care cânta cucuveaua înseamnă prevestirea morţii cuiva, aruncarea banilor în fântână pentru împlinirea unor dorinţe, aruncarea banilor pe drum ori prin ape, atunci când se merge cu un cortegiu mortuar şi că nu este bine a se boteza în aceeaşi apă mai mulţi copii. Tot superstiţie este considerat şi crezul că împărtăşirea celui bolnav ar aduce după sine şi obştescul sfârşit, mai ales dacă este şi într-o stare de boală mai avansată sau incurabilă sau că săvârşirea Sfântului Maslu persoanelor care sunt bolnave are rostul de a grăbi sfârşitul acestora. De asemenea, întâlnirea cu preotul nu înseamnă neşansă, ghinion, nenorocire ori blestem.
Superstiţii sunt credinţa în vise, ghicitul în cafea, bătutul în lemn şi scuipatul în sân, precum şi legarea unei aţe roşii la copii pentru alungarea deochiului.
***
Ce sunt de fapt superstiţiile
Poporul român este unul credincios, chiar dacă mai sunt unii dintre noi care se îndoiesc de procentele covârşitoare ale celor care acordă încredere Bisericii Ortodoxe Române, mai mult decât atât, aceştia nu doar se lasă conduşi de o nefastă îndoială, ci se şi refugiază în practici străine Bisericii, alegând să îşi conducă viaţa după ceea ce, generic, putem numi superstiţii. Ceea ce este trist este faptul că tinerii au moştenit de la cei vârstnici superstiţii şi obiceiuri din vechime, ba, mai mult, le-au reţinut şi dezvoltat sensurile, şi observăm cum generaţiile ce vin sunt tot mai atrase de practici oculte şi superstiţii, în detrimentul participării la Sfânta Liturghie şi trăirii unei vieţi creştine în duhul Bisericii lui Hristos.
Cu toţii ne-am văzut tineri speriaţi de o pisică neagră ce ne-a tăiat calea sau ne-am simţit neliniştiţi de faptul că trebuie să ne întoarcem din uşă pentru că am uitat ceva pe birou sau ne-am temut că nu vom putea să realizăm ceva astăzi, din simplul motiv că este o zi de 13. În ultimul timp, lucrurile au evoluat, dar, din păcate, nu în direcţia bună. Avem un „Festival al superstiţiilor” finanţat de programul european „Tineret în acţiune”, ba chiar a apărut şi primul dicţionar internaţional online de superstiţii creat de… tinerii cercetaşi.
Superstiţiile, un refugiu al oamenilor slabi
„Părinţii mei sunt superstiţioşi, dar am observat că nu ei sunt de vină pentru acest lucru, ci doar au moştenit tendinţa de a fi superstiţioşi de la părinţii lor, deci putem spune că superstiţiile s-au moştenit. Eu nu cred în aceste lucruri din simplul motiv că nu s-a întâmplat vreodată să păţesc ceva atunci când nu am respectat indicaţiile preţioase ale mamei, să fac aşa sau altfel, căci mi se întâmplă ceva rău dacă nu respect nişte indicaţii a căror logică nu am înţeles-o şi nici nu cred că o voi înţelege. Poate tocmai pentru că nu e vorba de vreo logică în respectarea unei superstiţii”, ne-a mărturisit Florentina, proaspăt absolventă a Facultăţii de Economie din Bucureşti. Şi Cristina spune că nu crede în superstiţii pentru simplul fapt că nu vede vreo logică sau vreun argument pe care superstiţioşii să îl aducă în susţinerea ideilor pe care le promovează şi le respectă, uneori mai ceva decât tot ce au mai drag, familie, copii etc. George, student la Academia de Poliţie, este de părere că „doar oamenii slabi cred în superstiţii, şi aceasta doar pentru a nu fi ei responsabili de problemele care pot apărea sau pe care ei le provoacă, astfel încât aruncă vina pe ceva ce nu pot explica, când de fapt ei sunt cei care poartă întreaga responsabilitate a ceea ce se întâmplă, bun sau rău, în viaţa lor şi a celor cunoscuţi. Superstiţiile nu sunt decât un refugiu pentru nişte persoane care nu au curajul să-şi asume responsabilitatea faptelor şi nici nu au maturitatea necesară de a vedea în perspectivă; nu au viziune şi sunt prea egoişti pentru a ieşi din autosuficienţa în care trăiesc. Şi eu am avut o perioadă în care spuneam că destinul este vinovat pentru insuccesele mele şi că aşa îmi este scris să se întâmple, dar am observat că prin muncă şi printr-un efort susţinut pot schimba o stare de fapt şi îmi pot atinge obiectivele. Îmi amintesc chiar ziua când am plecat la Bucureşti pentru a susţine examenul de admitere la Academie, mi-am uitat cartea de identitate pe birou şi m-am întors de la parter, iar mama mi-a ţinut o morală că nu trebuia să mă întorc din drum căci îmi va merge rău. Tot drumul până la Bucureşti m-am gândit la asta şi am fost foarte dezamăgit, descurajat. După ce am trecut probele eliminatorii şi m-am descurcat bine la prima probă scrisă, m-am gândit că treaba cu ghinionul dacă te întorci din drum este o mare prostie. Şi aşa a fost; am fost admis cu 9,50”, îşi aminteşte George cu bucurie.
Păcatul nu duce spre virtute
Ana Maria, studentă la Facultatea de Litere din Bucureşti, crede că ne autosugestionăm şi de aici începe toată problema cu superstiţiile. „Ne creăm, mental, tot felul de clişee de genul: m-am întors din drum, clar nu voi avea o zi bună sau ies cu dreptul din casă pentru a-mi merge bine. Şi uneori aşa se întâmplă, dar asta pentru că ne inducem aceste gânduri şi creăm inconştient posibilitatea transpunerii în plan real a acestor superstiţii. Dar trebuie remarcat că, în majoritatea lor, superstiţioşii mai au şi alte idei, cum ar fi predestinarea, aplecarea spre tot felul de ocultisme, vrăjitorie. Eu sunt mulţumită de faptul că am crescut la bunici, cu învăţături sănătoase şi acolo a fost locul în care mi-am format caracterul, educaţia religioasă, la care ţin mult. Nu am uitat cum bunica mă punea seara să mă închin înainte de culcare, spunându-mi că doar aşa voi creşte mare şi sănătoasă. Am auzit şi eu tot felul de reguli, să nu speli în zi de vineri, să nu te întorci din drum; dar tot bunica mi-a dat cel mai important sfat: să merg duminica la biserică şi Dumnezeu mă va ajuta. Şi aşa a fost”.
Tinerii au nevoie de sfat duhovnicesc
Părintele Bogdan Dumitru, slujitor la Biserica „Schimbarea la Faţă şi Izvorul Tămăduirii” din Ploieşti, ne-a istorisit următoarea întâmplare: „Într-una din zile, tocmai când plecam la biserică, în timp ce traversam aleea din faţa blocului, se opreşte lângă mine o maşină şi de la volan, fără nici o introducere formală, o domnişoară mă întreabă: „Este adevărat, părinte, că atunci când întâlneşti un preot trebuie să te uiţi în talpă?” Am rămas fără replică, dar am încercat să îmi revin rapid. Am răspuns: „Doar dacă eşti foarte superstiţios. Şi asta nu este deloc bine”. Nu a mai fost timp pentru explicaţii suplimentare, căci domnişoara a zâmbit şi a plecat mai departe. Probabil se liniştise gândindu-se că a scăpat de calvarul unui gest atât de stupid precum uitatul în talpă. Ce învăţăminte se pot trage din astfel de întâlniri „fulger” cu tinerii? Să nu judeci pe nimeni la prima vedere, oricât de superficial ar părea, pentru că nu poţi să ştii ce este în sufletul omului; Deşi tinerii sunt foarte influenţabili în ceea ce cred, totuşi avantajul lor este că nu sunt „învechiţi în răutăţile lor”, fiind capabili să îşi înţeleagă mai uşor greşelile şi să încerce să le corecteze; Tinerii au mare nevoie de sfat duhovnicesc pentru a putea distinge între esenţial şi derizoriu, între bine şi rău, între credinţă autentică şi superstiţie, între libertatea lui Hristos şi libertinajul patimilor. Aş aminti un cuvânt de învăţătură al părintelui Nicodim Bujor, de la Mănăstirea Cernica, autorul Acatistului Sfântului Calinic de la Cernica, care sfătuia pe preoţi să nu refuze niciodată pe un om care cere o binecuvântare sau un sfat sufletesc: „Primeşte-i pe toţi, că nu ştii dacă aceea nu va fi singura binecuvântare din viaţa omului aceluia”.”
Surse: Doxologia.ro; Constantin Rotaru, Ziarul Lumina.