De obicei, în cazurile în care s-au făcut vrăji, se speculează de către cei în măsură să rezolve corect aceste probleme şi se atinge cu succes o dublă coardă sensibilă …
Sfaturi
-
-
De foarte multe ori, familia are gustul durerii. În spatele uşilor închise, prinde viaţă familia ta, sau a mea, ducând în ea toată suferinţa pe care am acumulat-o unul pentru …
-
Părintele Constantin Necula s-a făcut remarcat prin mai multe stand-upuri amuzante pe care le realizează în special pentru a instrui tinerii creștini. Pentu că umorul e cea mai ușoară cale …
-
Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare …
-
Cea mai mare frumuseţe a unei femei este cuviinţa, căci lipsa de cuviinţă la o femeie este cea mai nenaturală şi mai respingătoare imagine care se poate vedea în lume. …
-
Fiecare clipă, că e la tinereţe, că e la bătrâneţe, este un moment al mântuirii. Trăieşte momentul. Cine este viu, cine trăieşte momentul, cucereşte viitorul şi nu se teme de …
-
Unul dintre cele mai venerați duhovnici din Romania, Arsenie Boca a lasat in urma profetii despre Romania care inca ii cutremura pe credinciosi. 5 dintre aceste profetii nu au aparut …
-
Femeia pe care o ai alături, emoționată, cu rochia albă, este a Mea. Eu am creat-o. Eu i-am vrut binele de la început; înainte de tine și după tine. …
-
Monahul grec Mitrofan s-a născut în anul 1900 în localitatea Kerasunda din Pont. În 1921, în perioada genocidului locuitorilor din Pont de către turci, a fost omorâtă toată familia lui. …
-
Iubirea cea adevărată şi neschimbătoare, care ne este poruncită de Dumnezeu, poate să fie pusă în lucrare şi să aducă roade. Toate cele din jurul nostru sunt curgătoare, nestatornice şi …