În fiecare an, pe 9 martie, în calendarul ortodox sunt prăznuiți Sfinții 40 de Mucenici. Cine au fost cei 40 de Mucenici? Aceștia erau, de fapt, soldați creștini care făceau …
Sfaturi
-
-
Doar aşa să bei cafeaua, dacă vrei să facă minuni mari pentru creier! Ce să pui în ea, cu ce să o serveşti şi în ce moment să o bei! …
-
Nici descântecele, nici vrăjitoriile, nici fermecătoriile, nimic, nimic nu poate să-ţi facă nimeni, dacă ai trei lucruri: dacă posteşti sfintele posturi, dacă eşti mărturisit curat şi dacă mergi regulat la …
-
Părintele Ioan, preot slujitor la Mănăstirea Durău din județul Neamț, ne povestește: Eram în Iași, mergeam la Sfânta Parascheva și ieșisem dintr-un magazin, aproape de Mitropolie. Era iarnă. Un bătrânel …
-
Ce se întâmplă când visezi că moare cineva? Cum ne transmite Dumnezeu un mesaj: Alexandra întreabă: Bună ziua. Mă întreb ce înseamnă când visezi pe cineva că moare, dar el …
-
Iubirea cea adevărată şi neschimbătoare, care ne este poruncită de Dumnezeu, poate să fie pusă în lucrare şi să aducă roade. Toate cele din jurul nostru sunt curgătoare, nestatornice şi …
-
Janusz Korczak — pedagog polonez, scriitor, doctor și activist social care a refuzat să-și salveze viața de 3 ori. Prima întâmplare a avut loc, când Janusz a decis să nu …
-
Ce poziţie să adoptăm faţă de machiaj? Gândiți-vă la machiaj din punct de vedere teologic. Omul, fiind chipul slavei lui Dumnezeu, orice adaos sau scădere din el duce la o …
-
Cum să rămâi femeie între bărbaţi! 10 paşi concreţi, siguri şi de mare succes ai părintelui Savatie Baştovoi! După ce îi vezi, să nu mai învinuieşti pe nimeni de înfrângerile …
-
Sfântului Apostol Pavel – învăţăturii sănătoase: În căsnicie, dragostea este necesară, motivul este însăşi firea femeii, rod al dragostei (a fost făcută din coasta lui Adam, iar coasta e lângă …