Ce poziţie să adoptăm faţă de machiaj?
Gândiți-vă la machiaj din punct de vedere teologic. Omul, fiind chipul slavei lui Dumnezeu, orice adaos sau scădere din el duce la o demonetizare a lui, ca persoană. Se pierde prosopon-ul (gr. Chipul), persoana, ceva din indentitate.
Mă gândesc la o imagine pe care o am de când eram mic, la Brașov, când deasupra scenei de la teatrul de păpuși erau două măști: una care râde, alta care plânge.
E cea mai bună icoană pe care o am asupra persoanei din teologia bizantină.
Cred că pe măsură ce ne machiem, uităm să ne aducem aminte că machiajul ține de împărăția inversă a îndumnezeirii.
Pe măsură ce te apropii de chipul lui Hristos, chipul tău se șterge și se aseamănă cu chipul lui Hristos!
De aceea seamănă preoții între ei, pentru că chipul lor seamănă cu icoanele, iar icoanele seamănă cu Dumnezeu.
La tănțicile machiate, problema se pune invers. Pe măsură ce vor să se individualizeze, fără îndoială că… se individualizează, nu mai seamănă cu nimic! Uneori nu mai seamănă chiar cu nimic omenesc. Observați, există un conținut telogic al machiajului. Pe de altă parte, există o doză de bun simț, peste care dacă se trece, este lezată inclusiv frumusețea feminină; în fond, o fată care se machiază recunoaște… ce? De ce se machiază? Ca să arate mai frumoasă. Deci în esență, fără machiaj e urâtă, e o urmare a unui complex. Iar cum complexele au la bază păcate, trebuie să caute ce anume este păcat în ea, încât să aibă nevoie de adjuvantul acesta, pentru a merge mai departe.
Să știți că nici bărbații nu sunt departe de femei la machiaj!
Ei nu se machiază cu tot felul de artificii de genul acesta. Ei își cumpără, care mai de care, mașina mai puternică, telefon cât mai șmecher, câte un lanț, câte un ceas cât mai sofisticat… Există o mentalitate de emisie și pe linia bărbatului.
Pe mine mă deranjează când, pentru machiaj, fetele sunt scoase afară din Biserică. Domnișoarelor și doamnelor care vă machiați, nu există anatemă pentru machiaj! Cine vă spune că nu aveți ce căuta în Biserică, pentru că vă machiați, acela greșește. Acela nu are ce căuta în Biserică, pentru că nu a înțeles că și machiații se pot mântui.
Cu o singură condiție: să se demachieze la timp.
***
„Podoaba voastră să fie nu cea din afară: împletituri ale părului, cununiţe de aur sau purtare de haine scumpe, ci să fie fiinţa cea tainică a inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, ceea ce e de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Că aşa se împodobeau odinioară şi sfintele femei care nădăjduiau în Dumnezeu şi se supuneau bărbaţilor lor”
Sfântul Apostol Petru
***
Sunt o tânără destul de urâţică
Sărut mâna, iubită Maica Siluana!
Am şi eu o nelămurire. Sunt o tânără de douăzeci şi trei de ani, destul de urâţică.
Asta consider eu, asta o spun cei din jur şi într-o oarecare măsură sufăr din cauza asta. Am observat totuşi că atunci când mă machiez arăt ceva mai bine. Aşa că vin cu întrebarea: e păcat să te machiezi?
Nu vreau să provoc dizgraţie celor din jur şi vreau să mă simt mai bine în pielea mea. În aşteptarea unui răspuns, vă mulţumesc anticipat.
OLD
DRAGA MEA COPILĂ,
Poate că fardându-te nu mai eşti „urâțică”, dar nici tu nu mai eşti!
Da, e păcat să te machiezi ca să fii mai „frumoasă”, dar nu e păcat dacă te gândeşti numai la ceilalți: să nu se sperie de tine, de exemplu. Tu să-ţi cercetezi conștiința şi să vezi dacă grija de aproapele te face să-ți schimbi înfățișarea. Asta e important.
Dar să nu uiți că machierea nu e păcat propriu zis, ci doar un simptom al bolilor ascunse în noi sub numele de păcat. Acestea pot fi:
Ignoranța, necunoașterea faptului că harul ne face frumoși, că fața noastră e frumoasă atunci când sufletul e frumos și acesta e frumos numai atunci când e cu Dumnezeu.
Datorită acestei ignoranțe cădem în păcatul nepurtării de grijă față de sufletul care atât de ușor se murdărește, se întinează cu cele supuse plăcerilor trecătoare. Astfel, dacă nu ne spălăm mereu sufletul prin Taina Spovedaniei, nu ni-l hrănim cu Sânta Împărtășanie, nu-l „subțiem” prin post și mătănii, nu-l parfumăm cu rugăciune, nu-i „facem ochii” cu lacrimi pentru lipsa de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele, nu devenim frumoși cu adevărat.
Iubirea pătimașă de sine.
Frica de a fi văzuți așa cum suntem în realitate și de a nu fi iubiți.
Înșelarea aproapelui și înșelarea de sine.
Slava deșartă și neliniștea produsă de conștiința care știe adevărul și se teme de demascare.
Anxietatea și deprimarea datorate iluziilor pe care ni le facem despre noi și despre cei ce ne privesc.
Deznădejdea de a nu fi iubiți cu adevărat în ciuda tuturor metodelor și manevrelor folosite.
Să mai continui?
Așa că, te rog, să cauți în tine, în fața conștiinței, ce se ascunde dincolo de faptul că te machiezi și asta să consideri păcat și să încerci să te pocăiești ca să nu mai fii „urâțică”. Altfel, poți renunța la machiaj fără să te eliberezi de adevăratele păcate ascunse dincolo de ce se vede și să adaugi încă unul grav: judecarea celor care se machiază, fără să știi că sunt și situații în care, pentru femeile din lume, sunt situații în care e necesar să se machieze!
De asemenea, să ceri răspuns de la duhovnicul tău pentru că îți cunoaște deja sufletul.
Cu dragoste, rugăciune și cu nădejdea de a nu te fi întristat, ci de a te fi ajutat,
Maica Siluana
Surse: Părintele Constantin Necula, ”Provocările străzii. Mic catehism vorbit”, http://www.sfintiiarhangheli.ro.