Botezul este a doua naştere. În Biserică, omul este chemat la desăvârşirea libertăţii. Botezul copilului se face tocmai pentru ca fiecare copil să se poată dezvolta liber, dar cu ajutorul lui Hristos. Atunci când se va maturiza, când va înfrunta necazurile vieţii sau ispitele necredinţei, omul botezat de mic va putea alege mai uşor credinţa şi stabilitatea vieţii adevărate, neputând fi decât cu greu ademenit spre păcat sau credinţe ilogice sau periculoase. Copilul nu este liber. Atât din punct de vedere trupesc, dar şi spiritual, copilul depinde de părinţi, în special, şi de întreaga lume, în general, pentru a se dezvolta şi a se maturiza ca om desăvârşit, liber şi integru. Libertatea lui creşte şi trebuie potenţată şi educată spre alegerea binelui ca fapt natural.
Naşii, părinţii duhovniceşti ai noului convertit, vor avea pe plan duhovnicesc rolul părinţilor trupeşti. Ei îl vor hrăni şi ajuta pe fin atât pe plan trupesc, dar mai ales pe plan duhovnicesc. Naşii vor fi modele de vieţuire creştină, luminând şi explicând calea credinţei pe care păşeşte noul om.
De aceea, naşii poartă o lumânare la Botez, simbol al vieţii lor bune, capabile să conducă şi pe alţii la iluminare, la aflarea adevăratei lumini în Hristos. Lumânarea are scopul practic de a lumina în jur, dar ea este şi simbol al călăuzirii spirituale. Cel care o vede ştie pe unde să meargă, se poate feri de obstacole, poate întrezări duşmanii din umbră. Astfel, naşii sunt înaintemergători şi povăţuitori pe calea mântuirii, luminând şi uşurând drumul copilului duhovnicesc.
Se obişnuieşte ca lumânarea de la botez să fie din ceară curată. Acest lucru simbolizează curăţia şi puritatea albinelor care lucrează aproape încontinuu şi în comuniune, fiind modele pentru noul credincios care trebuie să lucreze încontinuu pentru propria mântuire, dar în comuniunea trupului Bisericii. Unii oameni preferă lumânările albe, asortate cu hainele albe pe care le îmbracă noul convertit. Ele sunt simbolul purităţii şi al curăţiei noului creştin, curăţie pe care o va putea afla mereu doar prin întoarcerea la Hristos, singurul care poate curăţa haina sufletului care se întoarce de la păcat.
În datinile poporului român se spune că trebuie să pui ceva la lumânare pentru că „nu se cuvine a ţine focul cu mâna goală, şi de aceea se pune un cumaş (stofă, brocard) de rochie sau un şeluţ”. Aceasta are un rol practic, pentru ca naşii să nu se murdărească, fiind de folos şi în alcătuirea ulterioară a diferitelor haine pentru copil. În sens spiritual, ele reprezintă faptele bune ale naşilor, îmbrăcămintea bogată a faptelor lor bune.
Lumânarea se poate împodobi cu flori, busuioc, berbenoc (saschiu), iederă, ferigă sau brad, în funcţie de zonă sau regiune.
Lumânarea de la Botez se poate aprinde pentru a lumina atunci când copilul nou botezat se împărtăşeşte, deşi acest lucru nu este obligatoriu.
După Botez, lumânarea poate lumina masa care se dă în cinstea copilului. Ea se poate aduce apoi la Biserică, fiind utilizată spre confecţionarea altor lumânări sau se poate aprinde spre luminare în casă la timp de nevoie sau de bucurie.
Există diferite credinţe şi superstiţii care presupun o legătură între lungimea vieţii şi a lumânării sau a crâjmei (pânză nouă în care se înfăşoară copilul imediat după botez) sau a modului în care arde lumânarea. Trebuie precizat că acestea sau alte asemenea credinţe care nu au o logică spirituală, ci ţin mai mult de magie sau idei care desconsideră libertatea omului, trebuie lăsate ca fiind periculoase şi străine de duhul realităţii şi al Ortodoxiei.
Sursa: ziarullumina.ro