Cuvântul de origine ebraică înseamnă „aşa să fie”, „în adevăr” sau „vă spun în mod solemn”. Este folosit în sensul de afirmaţie, de certitudine sau consimţire solemnă, pentru a întări cele spuse sau făgăduite. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel spune că „Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, nu a fost „da” şi „nu”, căci în El nu este decât „da”.” (2 Cor. 1, 19) Rostit de credincioşi, „Amin” vrea să însemne totala credincioşie şi ascultare faţă de cuvântul lui Iisus Hristos şi este extrem de important, deoarece indică deplina participare liturgică a poporului. Creştinii trebuie să-şi exprime consimţământul la rugăciunile şi mulţumirile preotului liturghisitor prin „Amin”. Aşadar, cuvântul este şi o rugăciune în sine.
Amin este o expresie liturgică care apare de 13 ori în Vechiul Testament (pentru prima dată în Cartea Numeri 5,21-22) și de 119 ori în Noul Testament, din care de 52 de ori în evangheliile sinoptice și de 25 de ori în Evanghelia după Ioan.
În zonele rurare românești se mai traduce și ca „așa a fost, așa este și așa va rămâne”.
Cuvântul în sine se găsește în textele Bibliei, în Vechiul Testament în formă ebraică, iar în Noul Testament în limba greacă, în forma ἀμήν (amen).
Popoarele antice precum persanii și arabii foloseau acest termen (care în traducerea românească afirmă valori pozitive) pentru a-și numi copiii. Amin, în limba arabă înseamnă credincios sau demn de încredere, de aceea foarte mulți bărbați din această cultură poartă numele de Amin; iar în ceea ce le privește pe femei, o parte dintre ele sunt numite Amina. Se pare că a fost preluat și de către o minoritate de hinduși pentru a-și numi astfel copiii. În cultura hindusă întâlnim nume precum Amin Ahsan Islahi, Amin al-Hafez sau Amine Gemayel. Însă se pare că și în cultura latino-braziliană termenul amin se folosește ca și nume; Esperidião Amin find doar unul din multele nume braziliene. Termenul acesta este foarte iubit de către foarte multe culturi, de aceea ca și nume îl folosesc și alte popoare precum: Filipinezii, Malaezienii (Amin amin ya Rabaljalil), Egiptenii (Samir Amin), Libanezi (Amin Maalouf) și nu în ultimul rând englezii (Ash Amin).
(In. 1, 50 – 51)Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.
Uneori, Mântuitorul nostru spune amin (adevărat) o dată, iar alte ori de două ori, când doreşte să confirme ceea ce a spus. Aceasta este o manieră evreiască de a vorbi, descoperind ceea ce are loc, adică ai fost găsit vrednic de încredere pentru a vedea cerurile deschise şi aşa mai departe.
El spune că este posibil să vezi cerurile deschise nu într-un fel deschise simţurilor, ci doar prin minte, văzând pe îngeri cum vin şi slujesc lui Iisus. Cuvântul Amin este folosit în locul lui adevărat şi vrednic de încredere şi este mai potrivit aici.