Ce nu-I dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuinţat de El, este întrebuinţat de diavol. Iată ce se întâmplă fără să ştim
Referitor la dragostea lui Dumnezeu pentru om, Bătrânul Antim, noul sfânt din insula Chios, sublinia: “Dumnezeu nu-i separă pe drepţi de păcătoşi, nici nu-i compară pe cei răi cu cei buni. Albina, dacă găseşte un pic de zahăr pe o scrumieră, nu importă cât de murdară este aceasta, va lua zahărul pentru a face din el miere. Dumnezeu nu se uită dacă omul se găseşte în păcat sau în virtute, nici dacă este bun sau rău. El caută doar momentul în care să Se apropie pentru a-i veni în ajutor”.
Bătrânul Amfilohie dădea acest sfat: “Iubeşte-L pe Unicul ca toţi să te iubească. Nu numai oamenii te vor iubi, ci şi vieţuitoarele fără raţiune, căci, atunci când harul divin se manifestă, el atrage ca un iubitor tot ce este înaintea lui. Şi nu numai că te vor iubi, ci te vor şi respecta, căci pe chipul tău va străluci faţa curată şi feciorelnică a Celui pe care tu-L iubeşti şi adori”.
Bătrânul Iosif Isihastul le zicea călugărilor săi: “Ceea ce nu-i dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuinţat de El, este întrebuinţat de diavol. De aceea Domnul ne-a dat porunca să-L iubim din tot sufletul şi din toată inima, pentru ca cel rău să nu găsească nici loc nici odihnă pentru a locui în noi”.
***
Încă nu L-am cunoscut pe Dumnezeu, dacă nu ne minunăm de iubirea Lui pentru noi
Pe Dumnezeu Îl cunoaştem când ne minunăm de El. Numai cu iubire poţi sta în faţa lui Dumnezeu.
În limba greacă, makarios înseamnă „fericit”. Ca să ajungi la fericirea aceasta şi la a purta numele de Macarie, chiar dacă porţi alt nume, trebuie ca, mai întâi, să fii credincios. În limba greacă, acest cuvânt, „credincios”, se traduce prin „teopist” ‒ eşti doritor de a împlini poruncile lui Dumnezeu. Împlinind poruncile lui Dumnezeu, eşti rob al lui Dumnezeu (în limba greacă se numeşte teodul). Dacă eşti rob al lui Dumnezeu, pe măsura împlinirii poruncilor, ajungi să-L cunoşti pe Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul spune ‒ aş vrea să țineți minte cuvântul acesta ‒ că încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minunează de Dumnezeu.
Pe Dumnezeu Îl cunoaştem când ne minunăm de El. Numai cu iubire poţi sta în faţa lui Dumnezeu. Gândiţi-vă, de pildă, că, într-un text din slujbele noastre cu privire Ia Maica Domnului ‒ şi Maica Domnului totuşi fiind om, nu Dumnezeu ‒ se spune: „Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta, că tu, Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate…”. Deci s-au spăimântat toate, s-au uimit toate de dumnezeiasca mărire a ei. Prin urmare, dacă Maica Domnului ne dă prilejul să ne minunăm, un temei cu atât mai puternic e să ne minunăm de Dumnezeu şi să ne minunăm de iubirea Lui, arătată către noi.
Surse: Î.P.S. Andrei Andreicuţ, „Mai putem trăi frumos?”; Arhimandrit Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții.