Unii dintre credincioşii, de cele mai multe ori, îşi fac semnul crucii incorect. Pe unul îl vezi că-şi face semnul crucii că şi cum ar alungă muşte sau ar cânta la cobză, altul îşi împreunează degetele ca şi cum nu şi-ar face semnul crucii ci ar vrea să presare sare peste el. Nici nu trebuie să mai amintim greşeală cea mai frecvenţa în care mâna nu mai ajunge până în dreptul umărului ci este oprită undeva lângă gât.
Este această, ceva neimportant, o simplă formalitate? Nu, sub nici o formă. Sfântul Vasile cel Mare scria cu mult timp în urmă că “Totul în Biserica este bun şi se face după rânduiala”. Semnul Crucii este mărturia văzută a credinţei noastre. Că să vezi dacă cineva este creştin ortodox, roagă-l să-şi facă semnul Sfintei Cruci. Dacă îl va face sau nu, şi cum îl va face, ne va lumina întru totul. Evanghelia ne spune ” Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios” (Lc. 6,11).
Cum ținem mâna?
Se folosește mâna dreaptă, unind degetele ei în felul următor: degetul mare, degetul arătător și degetul mijlociu sunt împreunate într-un singur punct, în timp ce inelarul și degetul mic sunt ținute în palmă.
Cum să ne facem corect semnul Sfintei Cruci
Cele trei degete astfel împreunate se pun pe frunte – pentru a sfinți mintea -, apoi coboară până la buric – pentru a sfinți simțurile -, de acolo, mâna merge la umărul drept, iar apoi ea merge orizontal la umărul stâng – pentru a sfinți puterea trupului. În timp ce se face semnul Sfintei Cruci, se rostește “în numele Tatălui” (când mâna e pe frunte), “și al Fiului” (când mâna coboară la buric), “și al Sfântului Duh” (când mâna se duce de la un umăr la celălalt), „Amin” (când mâna o retragem de la umărul stâng). Cele trei degete împreunate simbolizează unitatea Sfântei și nedespărțitei Treimi. Celelalte două degete, strânse unul lângă celălalt și ambele în podul palmei închipuiesc cele două firi, omenească și dumnezeiască, unite în persoana Domnului nostru Iisus Hristos.
Deci nu spunem „Amin” când mâna este la umărul stâng, nu facem cruci mici strâmbe și rapide, de parcă am cânta la mandolină, n-o facem cu limba în gură.
Dacă dorim să facem și o închinăciune, ne aplecăm numai după ce mâna este din nou lăsată să cadă pe lângă trunchi. De ce? Pentru că tocmai am închipuit Crucea de pe Golgota și ne închinăm ei. Uneori se mai observă o altă greșeală, destul de răspândită: închinăciunea se face în același timp cu semnul Sfintei Cruci. Nu trebuie să facem acest lucru, deoarece rupem Crucea.
Dacă însă ne oprim cu semnul Sfintei Cruci la piept, și nu la buric, atunci crucea pe care o facem apare răsturnată și, fără să vrem, transformăm Crucea lui Hristos într-o cruce satanistă.
Unii dintre credincioșii care vin la biserică numai de câteva ori pe an, de cele mai multe ori își fac semnul Sfintei Cruci incorect. Pe unul îl vezi că-și face semnul Sfintei Cruci ca și cum ar alunga muște sau ar cânta la cobză, altul își împreunează degetele ca și cum nu și-ar face semnul Crucii, ci ar vrea să presare sare peste el. Nici nu trebuie să mai amintim greșeala cea mai frecventă în care mâna nu mai ajunge până la umărul drept sau cel stâng, ci face o mișcare nedefinită în dreptul pieptului.
Este aceasta ceva neimportant, o simplă formalitate? Nu, nicidecum! Sfântul Vasilie cel Mare scria cu mult timp în urmă că: „În Biserică totul este bun și se face după rânduială”. Semnul Sfintei Cruci este mărturia văzută a Credinței noastre. Ca să-ți dai seama cât de evlavios este cineva, privește cum face semnul Sfintei Cruci. Evanghelia ne spune: „Cel ce este credincios în foarte puțin, și în mult este credincios” (Lc. 6,11)
Semnul Sfintei Cruci are o putere foarte mare. În Viețile Sfinților sunt descrise multe întâmplări ce ne arată cum semnul Sfintei Cruci făcut peste trupul cuiva, chiar și o singură dată, rupe legăturile diavolilor. De aceea creștinii care din nepăsare își fac incorect și fără evlavie semnul Sfintei Cruci, îi fac pe diavoli să salte de bucurie.
Când facem semnul Sfintei Cruci?
Semnul Sfintei Cruci îl însoțește pretutindeni pe credincios. Ne facem acest semn când ne trezim și când mergem la somn, la ieșirea din casă și la intrarea în biserică; ne închinăm înainte și după masă, în fața icoanelor, când facem metanii.
Semnul Crucii lui Hristos sfințește totul și pe toate. Astfel, atunci când credinciosul își face semnul Sfintei Cruci asupra sa, se apropie mai mult de mântuire și sufletul său se folosește.
Să nu ne rușinăm să ne facem semnul Sfintei Cruci atunci când trecem pe lângă o biserică.
Sursa: marturieathonita.ro