Toate păcatele sunt păcate grele și toate păcatele se numesc de marele Apostol Pavel „lucruri ale întunericului”. Că auzi ce zice: Lepădați dar lucrurile întunericului. Apoi începe să le numere: desfrânarea, lăcomia, beția, hula, necredința… Tot păcatul întunecă pe om, dar uciderea este un păcat și împotriva Duhului Sfânt și strigător la cer, și poți să spui acestui păcat cum vrei. Că ce este mai scump la fiecare vietate decât viața?
Nu vezi mata că și o furnică și un țânțar și o muscă, o jivină cât de mică, ea vrea să-și salveze viața. Fuge, aleargă, se păzeste să nu o omori. Dar omul, care-i chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cât de scumpă este viața lui înaintea Tatălui ceresc?
Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, și este foarte mare păcat.
De aceea sfătuim pe cei ce-au căzut în acest păcat, ca să se silească cu toată puterea să se mărturisească și să-si facă canonul în lumea aceasta, ca nu cumva dincolo să-l facă veșnic. S-a prea înmulțit păcatul acesta și este strigător la cer, și aduce osândă vremelnică și veșnică și în veacul de acum și în cel viitor. Ia să vă spun o întâmplare adevărată și înfricoșătoare:
Într-una din zile, m-am pomenit aici la mine cu o doamnă bine, care a venit și a căzut în genunchi și a început a plânge:
– Ce este, doamnă?
– Vai de mine, sunt de la Bucuresti, am venit cu mare greutate și cu mare necaz aici.
– Dar ce s-a întâmplat?
– Eu sunt fată de preot, a zis, și s-a întâmplat de m-a luat în căsătorie un mare funcționar. Eu i-am spus că nu merg după dânsul. Eu sunt fată de preot și sunt credincioasă. Am crescut în credința creștină ortodoxă, în frica lui Dumnezeu, dar el nu crede în Dumnezeu. El a spus: „Eu nu cred, dar îți dau voie ție să faci ce vrei: roagă-te, mergi la biserică, postește, fă milostenie, roagă-te și acasă. Fă tot ce vrei, numai să mergi după mine în căsătorie!”
În felul acesta, ea a întrebat pe părinții ei și s-a încumetat și s-a dus. S-au luat în căsătorie și au trăit bine vreo câteva luni. Când ea a rămas gravidă, el atâta i-a spus: „Silvia, copii să nu-mi faci, că copiii sunt salba dracilor”. Auzi ce expresie! Ea a rămas uimită când a auzit: „Fă ce știi, dar copii să nu-mi faci, că nici nu vreau să aud de dânsii!”
Atunci ea i-a spus: „Măi, criminalule, să-ți iasă din minte vreodată că eu am să fac această crimă! Eu sunt fată de preot. Eu ți-am spus înainte de a mă căsători că vreau să trăiesc cu tine creștinește, nu păgânește”. El i-a spus: „Gândește-te bine, că eu am vorbit cu un doctor să dai copilul afară”. Copilul avea două luni. Ea a spus: „Niciodată nu voi face această crimă. Mai bine mor de o mie de ori decât să omor copilul”.
Și a rămas vorba că el îi pregătea doctorul ca să-i omoare copilul, mai ales primul copil. Ea însă era hotărâtă până la moarte să nu facă avort. Și iată ce s-a întâmplat. A venit săraca aici la mine să întrebe, dar era hotărâtă în inima ei să nu facă această ucidere de om.
– Am auzit de dumneata și am venit să întreb, a zis ea. Ce zici, părinte? Eu sunt în a doua lună și el m-a amenintat cu moartea, dacă nu fac avort.
– Dacă te-ar tăia de o mie de ori și te-ar împușca, să nu omori nici un copil, că nici leoaica, nici lupoaica, nici scroafa sălbatică, nici șerpoaica, nimeni nu își omoară puii. Dar omul a devenit mai rău decât toate fiarele de pe fața pământului. Omul își omoară copiii. Mai bine să mori de o mie de ori, dar să nu faci avort. Spovedește-te și te pregătește. Muceniță ai să fii cu Sfânta Varvara, cu Sfânta Tecla și cu toate martirele în ceruri, dacă ai să mori tu, ca să nu omori copilul.
– Cum să fac? Mă tem și de el că mă va omorî, mă tem și de Dumnezeu!
– Să te temi de Dumnezeu, Care a zis așa: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Temeți-vă mai vârtos de acela care, după ce a ucis trupul, poate să ducă sufletul în gheenă. Nu te teme! Trupul ăsta este o mână de pământ spre mâncarea viermilor. Azi este, mâine nu mai este. Sufletul nu moare în veci! Du-te hotărâtă în inima ta, spovedește-te, împărtășește-te și așteaptă moartea! Dar să nu avortezi!
Ce s-a întâmplat între timp? S-a dus femeia acasă hotărâtă să nu facă avort. Și cum era aproape sâmbăta morților, adică „Moșii de vară”, anul trecut (1979), ea s-a dus în oras să cumpere câte ceva, ca să dea de pomană. A cumpărat castroane, căni frumoase, vase, pahare, portocale, bomboane. Voi știți că la noi se dă de pomană, după cum este tradiția noastră ortodoxă, pentru sufletul morților. Și a luat și făină de grâu, ca să facă cozonaci și plăcinte pentru pomană.
A venit acasă din oras cam obosită. A plămădit făina, a pus drojdie și a frământat aluatul până a dospit și s-a culcat.
Când a adormit, s-a făcut că era într-un defileu de munți, adică două rânduri de munți. Unul era pe dreapta și unul pe stânga, iar prin mijlocul acelor munți era o șosea dreaptă. Munții erau foarte înalți și aveau pădure de brazi până la poale. Iar de la marginea pădurii, de-o parte și de alta, erau flori, două-trei sute de metri până la șosea. Ea mergea – asta era prin vis – pe șoseaua aceea printre munți și se minuna de frumusețea acelor locuri.
Dar deodată, când și-a aruncat privirea în dreapta, spre pădure, a observat ceva foarte minunat: la poala pădurii erau arbori de foc, cât vedeai cu ochii. Un rând de arbori care ardeau scânteind de jăratec. Și de fiecare arbore de foc era legată cu funii de foc câte o femeie goală, cum a făcut-o mama sa, și focul le ardea grozav la spate, pe șira spinării, și ele țipau groaznic.
Cum se zvârcoleau aceste femei legate de arbori, deodată a văzut niște vulturi de foc care veneau din munții ceilalți, cu gheare de foc, cu aripi de foc și cu ciocul de foc și s-au pus pe sânii lor și îi mâncau și ele strigau: „Vai de noi și de noi și de cei ce ne-au născut pe noi!” Vulturii mâncau sânii lor până la oase, de se vedeau coastele, și apoi zburau înapoi în munți, iar lor le creșteau sânii înapoi. Și veneau alți vulturi și le mâncau din nou și ele strigau tare și plângeau.
Și s-a minunat biata femeie: „Vai de mine, zice, nu mă mai uit în partea asta, că mor de frică”. Și a întors capul spre stânga. În partea stângă a văzut un lucru mai înfricoșat. Alt rând de copaci de foc, tot în marginea pădurii, și erau legate femei goale, dar aici nu le mai mâncau vulturii. Aici erau șerpi cu două capete, niște balauri de foc, încolăciți peste ele și peste copaci, cu coada până în pământ. Cu un cap era pe o țâță și cu altul pe cealaltă țâță și le sugeau de le dădea sângele. Asa de tare strigau, de se cutremurau pădurile și munții aceia.
Atunci ea, când a văzut că în stânga vede și mai înfricoșat lucru decât în dreapta, de frică a slăbit și a căzut în genunchi și striga la Maica Domnului: „Maica Domnului, nu mă lăsa, că mor de frică!” și se uita dacă nu mai este cineva pe acolo, că se temea să nu vină șerpii aceia și la dânsa.
Deodată vede în urmă pe drum că vine un tânăr prea frumos, cu haină albă ca zăpada, cu cruce în frunte și cu un baston de aur în mână. Când l-a văzut a zis:
– Multumesc Tie, Doamne, că nu m-ai lăsat în iadul ăsta singură. Și a căzut cu fața la pământ, zicând: „Doamne Iisuse, nu mă lăsa!”
– Eu nu sunt Iisus Hristos, a răspuns îngerul.
– Dar cine ești, Doamne?
– Eu sunt îngerul păzitor al vieții tale. Eu totdeauna te păzesc pe tine, și acum m-am arătat ție cu porunca lui Hristos.
– Doamne, scoate-mă de aici, că mor de frică! Fă milă cu mine și nu mă lăsa aici!
A sculat-o din genunchi și i-a zis:
– Nu te teme și mergi după mine!
El mergea înainte și ea în urmă. și în urma lui se vedeau raze de lumină și era o mireasmă a Duhului Sfânt, cum nu este pe pământ.
Mergând cu îngerul pe drumul acela, ea a întrebat:
– Doamne, de ce pe femeile acestea le sug balaurii aceștia cu două capete și pe acelea le mănâncă vulturii de foc. Le mănâncă sânii lor și iar cresc și ele se chinuiesc? și a zis îngerul:
– Acestea n-au voit să le sugă copiii lor. N-au vrut să alăpteze copii și de aceea balaurii aceștia de foc le vor suge în vecii vecilor și vulturii de foc le vor mânca sânii, că au fost criminale și au omorât copiii nevinovați din pântecele lor. Femeile care au omorât copiii prin avort, cu băi, cu injecții, cu pastile și i-au otrăvit cu buruieni de la babe, așa se vor munci în veci, că nu s-au pocăit, nici nu s-au spovedit, ci au crezut că-i glumă păcatul acesta.
Mergând asa, i se părea ei că au mers câtiva kilometri. S-a uitat în dreapta și a văzut un singur arbore de foc, unde nu era legată nici o femeie. și ea a întrebat:
– Doamne, uite aici un singur copac care nu are legată nici o femeie de dânsul! Zice îngerul:
– Vezi copacul ăsta de foc? Acesta era copacul tău, dacă n-ascultai de preot și te duceai să omori copilul! Tu n-ai nici un copil pe lume și era primul copil. Dar avea să te pedepsească Dumnezeu, pentru că aveai să mori în timpul avortului la doctor. Dar fiindcă ai avut frică de Dumnezeu și te-ai hotărât în inima ta să nu omori copilul și ai întrebat pe preot și te-ai hotărât mai bine să mori decât să omori copilul, iată că ai scăpat de acest copac!
Apoi a zis ea: „Doamne, scoate-mă de aici! Încotro este țara mea? Unde sunt eu aici?” Îngerul i-a zis: „Să-i spui bărbatului tău cel criminal ce ți-am spus eu. Dacă te mai îndeamnă pe tine la avort, nu aici se va munci el, ci în alt loc, unde de o mie de ori va fi mai greu ca aici! Tu ești fată de preot și te-ai măritat fecioară, cum te-a făcut mama ta, iar el este un preacurvar. El s-a însurat cu tine, dar înainte el a trăit cu trei femei nemăritate și le-a obligat să facă avort și le-a plătit el la doctor. Acele trei femei au pierdut câte un copil. Deci are pe sufletul lui trei avorturi făcute de el. Are să mănânce carne în vecii vecilor, în focul gheenei!
El nu ți-a spus ție, dar este un mare curvar și spurcat. Tu te-ai căsătorit curată cum te-a făcut mama ta, iar el a fost un preacurvar și ucigaș, care a plătit pentru acelea să facă avort. Să-i spui, că el n-a zis nimănui”.
Atunci ea a zis: „Doamne, pe unde să mă duc eu acasă? Pe unde să ies?” Îngerul Domnului i-a spus: „Dar unde ești, acasă ești! Tu scoală-te și frământă aluatul, că a dospit în covată”. Și l-a văzut ca un fulger când a zburat, și ea s-a trezit în casă.
S-a trezit femeia foarte spăimântată și aluatul dădea jos din covată, cum i-a spus îngerul. Se culcase la șapte fără un sfert și acum era ceasul nouă și un sfert seara. Deci două ore jumătate. În timpul acesta a fost prin iad și a văzut unde se muncesc femeile criminale care fac ucidere de om.
Când s-a sculat, de frică a început să strige în gura mare. Soțul ei venise de la serviciu și dacă a văzut că este obosită și se odihneste, n-a mai deranjat-o. Când a auzit răcnind, el a crezut că a luat foc ceva la cuptorul de pâine.
A venit bărbatul ei:
– Ce-ai pățit, Silvia? Ce ți s-a întâmplat?
– Vai de mine! Vai de mine! Am fost în iad. Am văzut iadul! Am văzut unde se muncesc femeile care fac avorturi.
– Cum?
Și i-a spus soțului tot ce i-a zis îngerul.
– Iată, zice, ce mi-a mai spus: că tu m-ai luat pe mine curată cum m-a făcut mama, dar tu ai trăit cu trei femei necăsătorite, și le-ai îndemnat să facă avorturi la doctori. Asa-i?
– Asa este.
– Auzi, că te așteaptă pe tine muncă mult mai mare ca aceea. Că tu ai și plătit la doctori ca să omori copiii, nu numai că le-ai îndemnat. Banii aceia sunt spre pierzarea ta în veci!
El, când a auzit că i-a descoperit păcatele, a zis:
– Să știi că adevărul ți-a spus. De azi înainte mă pocăiesc și eu până la moarte. Dar du-mă la un duhovnic să-mi spun păcatele, să pun și eu început bun, că am auzit că Dumnezeu primește pe cel păcătos!
Apoi a venit cu soția și s-au mărturisit amândoi, îndreptându-și viata. L-am mărturisit și i-am spus: „Iată, frate, ce a făcut Dumnezeu cu tine! Câtă milă a avut de tine! Prin femeie ți-a descoperit urgiile și fărădelegile tale, ca să te întorci la pocăință”.
Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care zice: De unde știi, femeie, că nu-ți vei mântui bărbatul? Nu știi tu, zice, că se sfințeste bărbatul necredincios prin femeia credincioasă? și invers.
Iată o femeie crestină! O femeie cu frica lui Dumnezeu, care a fost hotărâtă în inima ei mai bine să moară, decât să facă avorturi! și s-a rugat lui Dumnezeu și a câștigat și pe soțul ei la adevărata credință și i-a îndreptat și viata lui. Și asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt până astăzi împreună și duc viată cinstită și curată înaintea lui Dumnezeu.
I-am dat și lui canon să nu se împărtășească 20 de ani, că pentru un avort Sfinții Părinți opresc 20 de ani, iar cu iconomie 10 ani, dacă omul postește toate posturile și miercurile și vinerile și face milostenie. „Fac toate!” a zis el. Atunci i-am redus canonul la 10 ani. Zece ani i-am dat canon și să plângă toată viața că a omorât trei oameni. Căci ori vei omorî copilul, cum ți-am spus, când l-a semănat Dumnezeu în pântecele mamei sale, când este cât o sămânță; ori îl omori când este mai mare, tot același păcat ai.
Să vă iasă din minte, cum zic unele femei: „Părinte, nu era decât de-o lună, că nu se știa ce-a fost!” Nu minți pe Dumnezeu, Care a zidit și Care a zămislit în tine. Nu auzi ce spune Ieremia Proorocul? Doamne, au nu Tu zidești duhul omului la zămislire?
Pe Dumnezeu nu-l poate minți nimeni. Aveți frica lui Dumnezeu, păziți-vă de gândul acesta al uciderii de copii, mai tare decât toți balaurii din lumea asta și decât toate. Păziți-vă! Că dacă tot veți face mereu avort, poporul nostru se împuținează. Vom rămâne numai bătrânii și vor veni alte popoare și ne vor robi, că vom fi puțini și nu vom mai avea copii ca să fie ostași ai țării și oameni de ispravă să conducă țara!
Țineți nu numai la natalitatea poporului și la scumpa noastră țară, țineți la sufletul vostru, care-i mai scump decât toată lumea, că dacă îl veți pierde, cu toată lumea nu puteti să-l răscumpărați. Toate femeile care aveți bărbati și v-ați cununat, ca și acelea care ați greșit și ati făcut nuntă fără cununie, să nu omorâți copiii. Copilul este un înger și prin el te mântuiesti și tu! Naște-l, botează-l, crește-l și printr-însul te mântuiești și tu.
Să te duci la mărturisire, că ești o creștină bună, și te iartă Dumnezeu. Iar a ucide copilul este cea mai mare crimă, cea mai mare fărădelege și împotrivire înaintea lui Dumnezeu, Care l-a creat în pântecele tău și ți-a dat ție naștere, iar lui i-a dat suflet viu și cuvântător.
Vă rog din toată inima să țineți minte această întâmplare. Aduceți-vă aminte, femeilor, de vulturii cei de foc și de copacii cei de foc care ard pe femeile care fac avort, ca și de balaurii cei de foc, care au să vă sugă pieptul!
Păziți-vă, vă rog, nu numai de-a face păcatul, ci și de-a gândi la aceasta, căci crimă și prea cumplită crimă este față de conștiința ta, față de Dumnezeu și față de țara în care ne-am născut și trăim.
Părintele Cleopa Ilie
Extras din ”Ne Vorbeste Parintele Cleopa”, Ed. Episcopiei Romanului, 1996