Dacă un copil este zămislit în zi de post sau în zi de sărbătoare, atunci el se poate naşte cu un defect, moral sau fizic. Astfel, copilul poate deveni de necontrolat, neascultător. De obicei, într-o familie sunt şi copii sănătoşi, dar şi bolnavi. Păcatul părinţilor se răsfrânge asupra copiilor şi aceştia din urmă pătimesc din cauza lor.
Sunt fără minte acei părinţi care, deşi au copii sugari, înjură, se ceartă, fac rău şi trăiesc doar pentru trup. Toate patimile lor se vor răsfrânge asupra copilului. Chiar dacă este în pântecele mamei, copilul simte starea acesteia şi se poate naşte bolnav. Dacă femeia însărcinată bea, fumează sau face alte păcate, copilul se va naşte cu predispoziţie spre patimi. Atunci când în familie sunt copii mici, nu trebuie să credem că ei nu înţeleg nimic. Înţeleg totul. Copiii sunt ca un burete, absorb totul de la părinţi.
(…)
La Sfântul Ambrozie al Mediolanului a venit mama Fericitului Augustin și i-a spus: „Părinte, plâng zi și noapte deoarece fiul meu nu-l cunoaște de Domnul, și trăiește în păcat.”. Episcopul i-a spus: „Ține minte că Domnul nu va uita lacrimile tale: Fiul tău va veni la Domnul.”
După aceea, fiul a ajuns la Mediolan, chiar când episcopul predica. Fericitul Augustin l-a auzit și a crezut, iar Sfântul Ambrozie l-a botezat. Domnul i-a dat noului botezat o astfel de credință, încât acesta a devenit un mare teolog. Le dicta copiștilor texte de teologie și aceia nu reușiau să țină pasul cu el. Ca să citești toată opera lui, câte 8 ore pe zi, ți-ar trebui 80 de ani din viață.
La rugăciunele mamei, copilul a primit acest dar deosebit. Atunci când mama se roagă pentru copilul ei, copilul nu arde în foc, nu se îneacă în apă…Rugăciunea mamei îl scoate și de pe fundul mării. Este la fel de puternică ca cea a bisericii. Numai că ne este lene să ne rugăm și de aceea copiii și apropiații noștri nu cred în Domnul.
Sursa: Părintele Ambrozie Iurasov, Îndrumar creştin pentru vremurile de azi, vol.1, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, p.179 – 181.
Natura copilului este blândă şi receptivă la bine. Dacă noi, adulţii, avem nevoie de mult efort în lupta cu patimile, în cazul copilului, în anumite condiţii, virtuţile se dezvoltă uşor şi repede.
Printre factorii principali ai creşterii duhovniceşti a copilului se numără şi imitarea celor mari şi dobândirea roadelor Duhului lui Dumnezeu din mediul înconjurător. Aşadar, un copil iubitor va creşte într-un mediu în care există dragoste reciprocă. Bucuria şi liniştea duhovnicească îi vor fi asigurate numai dacă aceste sentimente predomină în sânul familiei.
În el nu se va naşte nici o îndoială, atunci când credinţa părinţilor este mare. Inima copilului va fi miloasă şi sensibilă la durerea aproapelui, dacă el va fi martorul permanent, iar cu anii şi participant activ, la milostenii şi binefaceri, la activitatea slujirii şi compătimirii tuturor celor necăjiţi.
Sursa: Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, p. 64.