Căsătoria a lăsat-o Dumnezeu pentru naștere de prunci, nu pentru satisfacerea poftelor și plăcerilor trupului. Unii aleg la tinerețe să se distreze, folosind tot felul de metode contraceptive, și abia când decid ei, să facă copii – dar acești copii nu sunt binecuvântați, pentru că trebuie să-i faci când ți-i dă Dumnezeu, nu când când vrei tu. Când vei vrea tu, s-ar putea să nu-ți mai dea Dumnezeu. Ei ar vrea să simtă numai plăcerea, iar când intervin copiii, îi omoară, nu vor să știe de greutăți, responsabilități. Păi se mai poate numi aceasta iubire între soți? Ei dovedesc mai degrabă egoism, lașitate, hedonism.
Foarte mult contează momentul zămislirii, căci dacă acești copii sunt zămisliți în posturi, în sărbători, fără cununie, sau când părinții sunt beți, aceștia se vor naște bolnavi, rahitici, neascultători sau vicioși, și vor avea de suferit atât ei, cât și părinții și rudele lor. Pe de altă parte, dacă părinții știu să se înfrâneze, sunt cumpătați și virtuoși, și zămislesc copii în zilele îngăduite de biserică, aceștia vor fi o binecuvântare și o bucurie pentru părinți. Acești copii vor fi sănătoși, ascultători, virtuoși, și folositori întregii societăți, căci devin doctori, învățători, sau preoți.
Mulți se întreabă și se miră cum din aceeași părinți ies copii sănătoși, iar alții bolnăvicioși, ori cu handicap. Răspunsul îl aflăm de la sfinții părinți: momentul zămislirii pruncilor și viața curată / necurată a părinților sunt factori importanți și decisivi. Din niște părinți vicioși, bețivi, tutunari și desfrânați, cum pot ieși copii buni? Vor fi și ei asemenea… Ne întrebăm adesea de ce cad păcatele părinților asupra copiilor care ei de fapt sunt nevinovați, dar prin suferința aceasta a copiilor, Dumnezeu îngăduie ca părinții să-și ispășească vina aici pe pământ, căci copilul bolnav fiind, suferă el, și odată cu el îi chinuie și pe părinți, iar dacă au murit și au ajuns în iad, să fie scoși de acolo.
Cu mintea noastră limitată, credem că este o nedreptate din partea lui Dumnezeu, când de fapt este o adevărată lucrare și purtare de grijă plină de iubire, pe care Dumnezeu o îngăduie între rudele de un sânge.Pentru că El atât de mult ne iubește, încât vrea să ne scape cu orice preț de chinurile veșnice, dându-ne aici suferințe vremelnice. Se spune că Dumnezeu este drept, dar dacă ar fi fost drept, și ar fi aplicat pedepsele pe bună dreptate, noi am fi pierit demult. Dar este Bunătate și Iubire cu mult prea mult peste Dreptate: „Eu sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinților ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea și al patrulea neam, și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.”
Majoritatea oamenilor care s-au născut, și care au devenit sfinți mai apoi, se datorează în mare parte părinților care i-au sfințit încă din pântecele lor prin posturi și rugăciuni, apoi ei au continuat și au aprofundat acest stil curat de viață. Sf. Nicolae care sugea lapte numai din sânul drept al maicii sale, miercurea și vinerea nu sugea deloc; prunca Maria, Maica Domnului, rodul binecuvântat al Sfinților Părinți Ioachim și Ana, rezultatul posturilor, rugăciunilor, lacrimilor, milosteniilor și vieții curate a acestora – și ce pruncă! și ce binecuvântare!,că a fost învrednicită să fie Maică a lui Dumnezeu, Mama tuturor popoarelor creștine. Iar exemplele pot continua atât în cazul părinților credincioși, cât și în cazul celor care nu respectă legea creștinească.
(Elena J.)
https://luminapentrucandeladinsuflet.ortodoxia.me.com/